Povestiri pentru adulti

coperta carte aripa diminetii ligia tomsa Cartea recenzata astazi este o carte ce contine povestiri pentru adulti. Este o carte aparuta in 1988 la editura „Facla” dun Timisoara.

„Aripa diminetii” este un volum scris de Ligia Tomsa si ilustrata magistral de Aculina Popa (in mod sigur voi reproduce niste ilustratii, sunt absolut geniale – de fapt, am folosit deja ca baza o ilustratie din carte pentru artwork-ul de la „Suier„). Le veti putea vedea si sub forma de scanuri mai jos, ma repet, imi plac foarte, foarte mult.

Cartea, in ansamblul ei, este de fapt o serie de povestiri pentru adulti, dar nu va ganditi la ceva erotic, sexual ca nu e deloc cazul. Nici vorba de asa ceva. Povestirile sunt pentru adulti pentru ca sunt destul de profunde daca vreti, sau cel putin eu asa le-am vazut. Reprezinta pe undeva niste introspectii dar este in acelasi timp si o carte in care trecutul se intalneste cu prezentul si cu viitorul, reprezentata de subiectii principali, un tata si fiica lui.

Este o carte scurta, de doar 46 de pagini oarecum de format A5 si este formata din 24 de povestiri ce o au in prim-plan pe Sorana, pe tatal ei si „calatoria” lor.

N-o sa va plictisesc mai mult de atat cu detalii stiti ca imi place sa las cartile sa vorbeasca singure, cred ca e cel mai bine asa. Va prezint mai jos sinopsisul cartii sub forma de citate:

„Floarea era neasemuita, fara moarte, o floare rara, iubita de oameni. Multe zile a stat gradinarul langa ea… ferind-o de foc si apa… iar bobocul a crescut otelindu-si radacina… Toti il intreaba: ce i-ai dat la radacina? Lapte de luna? Pamant descantat?… si gradinarul le raspunde: doar inima.

  – O vezi, imi spune din nou invatatorul Comlos, iata continuatorii. Ei ne vor duce mai departe duhul… E tare multa vreme de cand olarul s-a topit in lut, dar pasarea din inima lui canta si azi in palmele nepotilor, ca semn ca venim dinspre demult si mergem spre departe…

… sau poate gandeam ca razboiul e o jivina cu guri multe, care apuca ce poate si totusi ma intrebam, in gand, de ce oamenii nu o ucid, ci o lasa se muste de unde vre? Insa gandul imi era mic si subtire ca o ata incalcita.

As fi putut sa-i spun ca toti oamenii mari ai poporului nostru au ramas tineri in cartea mare a istoriei neamului, tineri si vii in amintirea noastra…

Aplecat toata viata asupra coasei, a ramas drept pana la moarte.

Asta asa-i nepoata: omul nu-i niciodata singur, daca-i om.

La sfarsit de saptamana, aici vin oamenii sa-si dezlipeasca orasul de talpi, sa se contopeasca cu arborii si iarba, ascultand timpul ce aluneca spre alt inceput de saptamana.

 -Sorana, vorbeste ca oamenii!

-Pai, ca oamenii vorbesc, doar nu miorlai…

Dar chiar atunci au aparut doua caprioare, doua flacari de teama, fugarite de cine stie ce.

– Vezi dumneata, amintirile vin spre mine ca un covor rosu, derulat de undeva de pe o colina si pana la picioarele mele.

Soarele isi topea lumina in penele de zapada fierbinte si era totdeauna singur, privind apele cu o tristete aproape omeneasca.

La masa, invartie lingura in ciorba ca intr-o ceasca cu ceai amar si-o simt cu gandul dus intr-o lume numai a ei, unde toate animalele ar trebui hranite doar cu lapte si miere, intr-un spatiu unde enotii dorm imbratisati cu ratele si stiucile nu mai inoata in uleiuri fierbinti si nu stiu daca sa ma bucur sau nu, inca nu e pregatita pentru asprimile firesti ale vietii, existenta i se pare deocamdata o poveste frumoasa cu peisaje roz…

-Dar in curand… in curand…

Sanatio!

Povestiri pentru adulti
5 (100%) 1 vote

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *