afis film aferim

Film romanesc | Aferim! | 2015 – Nerecomandat minorilor

Venise timpul sa vad si eu acest reprezentant de seama cand e vorba de film Aferim (si sa speram ca nu numai) si sa spun cate ceva despre el. Este un film pe care mi-am dorit sa-l vad inca de cand am auzit despre el dar am tot amanat pana recent, din varii motive. Pe undeva cred ca voiam sa-l vad „la rece” cum se spune ca sa pot fi sincer si obiectiv.

sinopsis film Aferim

Este un film foarte bun, imi pot permite sa incep cu asta. Timpul in care este plasata actiunea filmului poate fi determinat cu precizie este vorba despre anul 1835.

Actiunea are loc in Valahia, tara stapanita de boieri cu implicarea turcilor, muscalilor, ungurilor etc. In prim-plan, se afla zapciul Constandin impreuna cu fiul sau Ionita (pe care l-a bagat la dorobanti dupa cum se lauda tot filmul) ce se afla pe urmele unui tigan rob ce fugise de pe mosia stapanului sau.

Clasica vanatoare de recompense intalnita foarte des in filmele de afara si pentru prima data intr-un film romanesc. Pe de alta parte, reprezinta si un film de initiere, o calatorie ce transforma un tanar intr-un barbat, caci pe tot parcursul filmului tanarul Ionita primeste sfaturi, indemnuri, recomandari de la parintele sau (ba la un moment dat, cu ajutorul Zamfirei este initiat si in tainele amorului).

Filmul este clar si mi se pare ca urmeaza ca la carte momentele subiectului pentru ca avem o intriga, avem actiunea, avem si deznodamantul. Nu este genul de film care sa te faca sa te intrebi „dar daca…”? Nu. Vezi clar ce se intampla, unde si cand, te loveste in fata.

Daca tot am ajuns aici, pot spune ca are un deznodamant care nu prea e pentru cei slabi de inima. Mie mi s-a parut brutal desi restul filmului e foarte ok din acest punct de vedere. Sa spunem ca finalul reprezinta un twist pe care eu nu l-am anticipat, un twist ce transforma cumva filmul din drama (caci cam asta e la origine) intr-un  soi de thriller.

ochiul critic

In mod clar, nu este un film de familie. Daca aveti copii mici, nu-i luati cu voi, sau dati-le de lucru pe afara. Desi nu este un film violent, este un film in care abunda limbajul tare, in care poti gasi discriminare pentru ca se folosesc apelative precum „ciori, baragladina” etc. si tot felul de chestii de genul. Daca poti sa intelegi ca este doar un film si sa treci peste chestiile astea, vei vedea in final un film frumos.

Mie mi-a placut mult, este un film romanesc cu care zic eu ca ne putem mandri. Mi-a placut si faptul ca desi este o drama, este un film pe care il poti urmari linistit, pentru ca nu are aerul ala de caine bolnav, trist si friguros pe care il au de obicei filmele romanesti.

Nu stiam distributia, ca atare am fost placut surprins sa-l vad pe Firicel (Toma Cuzin) intr-unul din rolurile principale. Atat el cat si ceilalti actori mi se pare ca au facut o treaba foarte buna, mi-a placut mult cum au jucat. Mi-au placut de asemenea decorurile si peisajele, o alegere buna. Am fost incantat si de soundtrack, ma gandeam chiar sa-l samplez. Posibil sa fac asta, nu m-am hotarat inca. Avand in vedere ca sunt un entuziast al filmelor vechi, n-am simtit nici lipsa imaginilor color. Am vazut pe net comentarii pe tema asta, de la cei cu „retina subtire” ce se declarau indignati ca vezi dom’le e 2015 si lalala. Ce am eu de zis? Cineva care stie ce face, are viziune si e curajos, se exprima inclusiv prin asta, prin prezenta sau lipsa culorilor.


In concluzie, mai vreau sa mai spun ca regizorul Radu Jude, a castigat Ursul de Argint la Berlin pentru regie si mai vreau sa spun ca „Aferim” va reprezenta filmul romanesc la Oscar 2016. Sa speram ca face o figura frumoasa!

De la mine, filmul incaseaza un 10 asa ca „Aferim!”


trailer film aici


sursa imagine: impawards.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *