Imi plac podcasturile, imi place online-ul. Sunt interesante discutiile dintre oameni, mai ales discutiile intre oameni din sfera mea de interes. Urmaresc cam toate podcasturile din zona de stand-up de exemplu, sunt fun si de obicei, oamenii au puncte de vedere interesante. Poate gresite unele sau uneori dar in orice caz, interesante. Ce nu-mi place insa? Partea in care oamenii se plang.
Vai, ce naspa e sa fii artist! E nasol, sa fii numai pe drumuri, sa mergi in turneu, sa nu dormi pe patul tau, e putin 50 de lei intrarea la un show, sunt foarte multe lucruri de facut, trebuie sa-mi fac bagajele singur esti nebun?!
Ei, uite aici sunt chestiile care ma enerveaza.
Draga artist care n-o sa citesti asta niciodata ca tu esti artist, nu ai timp sa citesti tu ce fac altii, mai ales niste amarati de corporatisti (paradoxal ca tot aia cam platesc pe la voi pe la showuri sau tu ai impresia ca se uita pe youtube cineva care vinde hartie de bucatarie la colt de strada?) si mai ales nu’stiu ce blog, pentru ca da, poti tine minte 40 de material sa-l dai pe scena dar sa zici de unde ai luat ce tocmai ai zis, nu mai tii minte. Draga artist, coboara un pic cu picioarele pe pamant si hai sa stabilim niste chestii.
- Inteleg cand zici ca aiurea ca in Romania nu sunt sali de spectacole, asa cum ar trebui. E o frustrare pe care o inteleg, si cu care sunt de acord
- Inteleg cand explici cat e de munca pana sa creezi un material, un continut, indiferent de care ar fi el
- Inteleg ca ai de furca si cu alte lucruri, nu e doar prestatia ta de artist, ci te ocupi de altele
- Inteleg ca in mod normal, un artist ar trebui sa se ocupe doar de arta lui si atat, nu de partea de business
- Inteleg ca sunt frustrari pentru ca oamenii nu inteleg treaba asta (sau o parte din ei), nu intelg cat e de munca, cat e de stresant, cat e de frustrant etc.
Astea sunt bucatile pe care le inteleg si lista poate continua. NU inteleg totusi de ce alegi sa te plangi in mod public, cu frustrare, pe tema asta.
Pot intelege frustrarile, nu inteleg de ce alegi sa le dai asa public si aiurea. Daca din ultimele 3 episoade de podcast, 2 din ele te-ai plans… deja ma calca pe nervi.
Ar trebui sa fiu recunoscator ca am ocazia sa te ascult gratuit ca te plangi tu! Nu chiar. In primul rand, nu oferi acel continut din bunatatea sufletului tau. Nici eu nu scriu doar pentru mine, altfel n-ar fi public. Sa lasam vrajeala asta. Apoi, nu e chiar gratuit. Sunt reclamele alea care intra si pe care eu le las sa curga, constient fiind ca ajuta sa sustina ceea ce faci. E un pret mic? Probabil, asta e o parte pe care nu o stiu.
Da’ cine te obliga sa te uiti? Evident ca nimeni. Da’ pe tine cine te obliga sa faci ceea ce faci? De multe ori, tu, draga artistule ai spus ca nu vrei/ stii sa faci altceva, ca iti place ce faci. Daca iti place ce faci, atunci taci din gura. Esti profesionist, e un job si fiecare job are plusuri si minusuri. E la fel si in cazul tau. Daca nu-ti place in turneu, ca trebuie sa dormi prin hoteluri, atunci stai acasa. Poftim la un job 8-5 si dormi in fiecare zi pe patul tau. Uite, draga artistule, ti-am rezolvat problema?!
Si daca ma intrebi de ce nu-mi pasa de problemele tale, e destul de simplu. Sunt ignorant (hater daca te face pe tine sa te simti mai bine ca ai putut sa-mi pui o eticheta care inseamna de fapt ca problema e la mine). Cam la fel cum esti si tu cand mictionezi pe fiecare job din lume si nu intelegi care sunt problemele cu care se confrunta alti oameni. Stiu, ego-ul tau e mare, mare, mare, ca de aia esti artist. Dar daca vrei respect si vrei ca oamenilor sa le pese mai mult de ale tale, incearca sa faci la fel.
Ramai artist, nu te transforma in jegos. Pentru ca faima se duce repede, maestre si sa vezi atunci ce probleme s-ar putea sa ai.
Te pup, draga artistule si multumesc pentru tot ceea ce faci.