De cand cu pandemia si de cand a inceput si razboiul din Ukraina… am simtit nevoia sa fug. Nu mi-ar strica si fizic, niste miscare mi-ar face bine dar eu vorbesc de psihic aici. Prea multa realitate, asa ca m-am refugiat in alte timpuri. Imi placeau si inainte, nu e singurul motiv, am preferat insa ca prin intermediul cartilor si al filmelor vazute in perioada asta, sa „calatoresc in timp”. Catre vremuri primordiale si in lumi fantastice sau nu. Cam de asta am si ales si „Pamantul iubit de zei”.
Si te avertizez, ca ma voi duce muuult mai departe in trecut. Sunt interesat de carti despre preistorie, triburi, vikingi etc. Dar fictiune, nu carti stiintifice. Vreau sa citesc si sa ma relaxez, nu planuiesc sa fac vreo cercetare stiintifica.
Cartea despre care discutam azi, este scrisa de Guy Gavriel Kay si a aparut in 2010. El este un scriitor de origine canadiana, cunoscut pentru cartile sale de tip fictiune istorica. Este prima carte scrisa de el pe care o citesc eu, insa din ce am vazut, el scrie in genul acesta, roman istoric. Ca atare, nu va fi si ultima carte citita de la el. De altfel, „Pamantul iubit de zei” are si o continuare „Rivers of Stars”, desi din ce imi dau seama, cele doua carti nu au legatura intre ele. Sunt considerate insa componente ale unei serii „Under the heaven”.
El insa exploreaza timpuri si civilizatii diverse, pentru ca prin cartile sale se plimba prin Spania, in timpul lui El Cid, in Arabia, pe la curtea regala a Angliei si tot asa. Si asa cum ziceam la inceput, mie imi plac cartile de genul.
sinopsis „Pamantul iubit de zei”
Actiunea se petrece prin secolul 8, in China, in timpul dinastiei Tang. Ma rog, autorul a creat o lume plecand cumva de la aceasta premisa dar este o lume „alternativa”. Este lumea lui, nu neaparat lumea istorica. De altfel, din cate am vazut, nu foloseste nume ale unor personaje reale ba a mai si adaugat evident, diverse nume de triburi si/ sau secte, religii etc. (ca exemplu nu cauta „kanlin” nu a existat asa ceva).
In timpurile acestea, facem cunostinta cu Shen Tai. Este al doilea fiu al lui Shen Gao, un mare general al Kitailor (asa cum este denumita China in carte). Acesta este un termen real, din cate stiu eu exista diverse scrieri vechi in care in anumite parti ale lumii, China mai era cunoscuta si sub numele de Tara Kitailor sau Kitai.
Tatal sau moare si el are obligatia de a avea o perioada de doliu, pentru a-si cinsti astfel tatal. Este si o obligatie legala dar si una morala. De aceasta, sunt scutiti doar cadrele militare, pentru care perioada de doliu este de 90 de zile. Shen Tai insa, nu mai este militar, a fost, dar s-a retras din armata. Ca atare, pentru el perioada de doliu este de 2 ani.
Ia o decizie radicala. Aceea de a pleca in Nordul Chinei, la granita cu Nepal (Taguar, denumirea din carte). Acolo exista un „tara nimanui”, un loc intre cele 2 tari unde inainte de a se face pace s-a dat o apriga lupta. Zeci de mii de oameni din ambele tabere au murit acolo si au ramas neingropati.
Shen Tai, decide sa-si petreaca perioada de doliu acolo, printre naluci. Isi ia ca sarcina ca timp de 2 ani, cat poarta doliu, sa ingroape cat de multi poate dintre acesti soldati. Actiunea sa este privita cu reticenta, pare o chestie pe care doar un om nebun ar face-o. Insa soldatii de la ambele granite ii dau constant ajutor, ii aduc provizii, il ajuta sa-si repare cabana in care statea etc.
Intr-o zi insa, primeste o veste care ii va schimba viata. Regina Taguarului (printesa chineza de altfel) ii daruieste 250 de cai sardieni. Cai pretuiti foarte mult in Tara Kitailor, pentru ca erau superiori celor pe care ii aveau ei. Nu-i puteau nici cumpara din exterior, pentru ca nu supravietuiau calatoriei pana la ei. Asadar, acestia reprezentau o avere, la propriu, pe care oricine isi dorea sa puna mana.
Astfel, Shen Tai, se trezeste in mijlocul unei tesaturi complexe de intrigi, o mare de navoade printre ochiurile carora trebuie sa navigheze. Mai presus de toate insa, sunt si nalucile cu care trebuie sa se lupte. Nu sunt insa stafiile celor morti ci nalucile trecutului sau.
ochiul critic
Este o carte buna, voi incepe cu asta. Merita citita, reuseste sa te captiveze. Personajele sunt in general destul de bine create si avem destule teme prezente in carte. De la clasica retragere in pustiu pentru a te regasi, urmata de o calatorie de calire, pana la povesti de dragoste ratate in unele cazuri, datoria fata de familie, lupte intre frati s.a.m.d.
Daca tot a creat o lume alternativa, autorul nu s-a sfiit sa adauge si niste magie in toata aceasta lume. Este insa si partea pe care i-o pot „reprosa”. A pus prea putin praf magic. Prea putina magie, prea multa politica. Mi-as fi dorit ca Shen Tai, personajul principal sa ramana printre stafii si sa faca lucruri acolo, pentru mine ar fi fost mai interesant.
A si incercat de asemenea sa mearga in multe directii, probabil pornind de la ideea de a fi o carte pentru toata lumea. Din cauza asta insa mi se pare ca a diluat un pic romanul. Daca iei un tablou proaspat pictat si il stropesti cu apa, culorile se vor scurge. Iar la final, s-ar putea sa nu mai intelegi care e tema principala a tabloului.
Cam asta s-a intamplat si aici, in unele cazuri, apar personaje poate prea „puternice” ca prezentare. Asta dilueaza cumva impactul personajului principal si de asemenea, pot fi cumva enervante uneori, pentru ca se merge cu ele in paralel si parca se insista prea mult.
Totusi, in ciuda „reprosurilor” de mai sus, „Pamantul iubit de zei” este o carte buna, pe care o recomand amatorilor genului historical fiction. Desi in cazul acestuia, este mult mai mult „fiction” decat „historical”. Daca vrei s-o citesti, o gasesti aici, pe Libris (link afiliat).
sursa imagini: publicdomainvectors.org