Inca din primele luni de blogging mi-a placut ideea de a face interviuri. Imi plac interviurile, pentru ca din ele, daca faci ce trebuie, poti afla lucruri interesante. Pentru ca de obicei imi place sa stiu ce fac, am decis sa citesc cartea Arta interviului de Lawrence Grobel, in speranta ca voi primi ceva hint-uri de la un profesionist in domeniu.
Nu-mi spunea nimic numele sau, insa am cautat si am vazut ca Lawrence Grobel este un jurnalist cu o experienta de 30 de ani in ale interviurilor. A lucrat si ca angajat al unor publicatii dar a lucrat o buna bucata de timp ca freelancer. A avut insa ocazia sa intervieveze o pleiada de vedete. Gasesti prin cartea sa o gramada de nume, de zici ca te plimbi pe bulevardul cu stele din Hollywood.
Vorbim de nume ca: Marlon Brando, Barbara Streisand, Truman Capote, Barbara Walters, Frank Sinatra, Al Pacino, Halle Berry, Sophia Loren, James A. Michener, Saul Bellow, Christian Slater, Alfred Hitchcock, Fred Astaire, Chuck Barris, Johnny Depp, Aretha Franklin, Jennifer Love Hewitt, Jack Nickolson, Collin Farrell, John Travolta, Eliott Gould, David Carradine, Groucho Marx, Charlie Sheen, Angelina Jolie etc. Si zic etc. ca mai sunt o gramada, crede-ma.
sinopsis Arta Interviului
Cred ca e o carte care ar putea fi rezumata in vreo 10-15 idei principale. Dar nici acestea nu sunt prea noi sau nu stiu, ceva speciale. Practic, e vorba de unele chestiuni intuitive. Adica sunt cumva chestiuni de bun simt, gen sa faci research inainte de a discuta cu o persoana. Pai da, logic, nu te pregatesti, nu ai ce sa intrebi. Asta mi-am dat eu seama si singur.
Poate si asteptarile mele au fost altele. Eu ma asteptam la un manual sa-i zicem asa, un soi de Interview for Dummies. Insa cartea asta este interesanta prin prisma povestilor prezentate. Pentru ca autorul – care o fi fost el bun intervievator dar nu pare deloc si un bun scriitor/ povestitor – incearca sa-si ilustreze ideile cu ajutorul unor exemple. Ne spune ce a patit el cu diversi artisti/ vedete, cum au decurs lucrurile si ce a invatat de acolo.
De asemenea, el vorbeste destul de mult de ce se intampla pe teren, pentru ca el a facut interviurile face to face, cu un reportofon si cateva sute de intrebari. Da, nu exagerez, povestea ca durata minima pentru un interviu este de vreo 6 ore, minim.
El imparte interviurile in mai multe categorii:
- interviu scris – printat
- interviu radio
- documentar
- televiziune
Si interviul online, adaugarea asta imi apartine.
Autorul defineste interviul ca fiind: interactiunea dintre oameni. Pornim de la doi oameni, face to face, dar poate fi si de grup.
Asa cum spuneam si mai sus, inca de la inceput, autorul pune un mare, mare accent pe research. Povesteste cum inainte de un interviu se pregateste temeinic. Studiaza tot ce poate despre subiect, citeste alte interviuri cu respectiva persoana etc. Cauta de asemenea declaratii ale altor persoane despre subiect si munca sa, poate chiar a inamicilor acestuia. De aici isi scoate el intrebarile, pe care de altfel le imparte in categorii: intrebari despre viata personala – impartite la randul lor pe copilarie, adolescenta etc.
- intrebari despre activitatea profesionala
- intrebari despre casatorie/ relatii
- intrebari despre controverse etc.
Se spune ca un interviu bun, este cel ce are caracteristicile unei povesti bune. Trebuie sa te bage in film, treptat si sa te poarte mai departe. Un bun intervievator este cel care stie:
- ce sa intrebe
- cum sa intrebe
- cum sa asculte raspunsurile
ochiul critic
In functie de ce cauti, Arta Interviului ti se poate parea interesanta sau plictisitoare, sau o combinatie intre cele doua (cazul meu). Asta pentru se pierde in povesti si detalii inutile uneori. De exemplu, sunt cateva pagini bune in care vorbeste despre anumite vedete care nu permit folosirea unui reportofon. Paginile astea puteau fi rezumate lejer in maxim o pagina, desi cred ca doua-trei paragrafe erau suficiente.Toata lumea intelegea usor mesajul: unii nu permit sa fie inregistrati. Si atat.
De asemenea, pierde mult timp discutand despre ceea ce se poate intampla pana sa ajungi la un interviu: se intarzie, se amana (uneori definitiv), se schimba locurile de intalnire, uneori oamenii din jurul subiectilor se interpun sau respectivul refuza sa raspunda la anumite intrebari etc. Iarasi, multa vorbarie pentru a descrie inevitabilul.
Defect profesional cel mai probabil, se pierde mult prea mult in detalii. De exemplu povesteste cum s-a documentat despre Drew Barrymore si efectiv numeste revistele in care a citit despre ea. Total inutil din punctul meu de vedere, inca vreo doua pagini irosite aiurea.
Sfatul de a te concentra pe research ramane insa de actualitate si un sfat foarte bun. Explica – in extrem de multe cuvinte – ca daca te documentezi bine, reusesti sa nu repeti intrebarile puse si de altii (de X ori) si reusesti sa obtii ceva unic. Ca si cum pozezi pe celebra Monalisa dar din alt unghi. Prezinti alte aspecte referitoare la subiectul tau.
Tot din carte reiese ca un bun intervievator, este si un bun psiholog. Asta pentru ca trebuie sa stii cum s-o lasi mai moale cu ego-ul – pentru ca e dificil sa ai de-a face cu vedetele – trebuie sa stii cum si cand sa te adaptezi, cand sa te impui si cand sa dai inapoi, cum sa le castigi increderea, cum sa-i bagi in starea de interviu, in atmosfera, cum sa conduci un interviu si tot asa.
Mai pune accent pe structura interviului. Daca activezi in online, sau ma rog, esti cumva content creator stii deja ca e foarte important inceputul si sfarsitul materialului tau. Asta se aplica la orice, la fel de mult si in cazul unui interviu.
Arta Interviului se incheie si cu un soi de interviu de grup, in sensul in care sunt aceleasi intrebari la care raspund un grup mare de editori celebri precum cei de la Playboy sau Rolling Stone. Practic, vorbim despre un interviu despre interviuri.
Urmeaza apoi o serie de interviuri cu alti jurnalisti/ scriitori, precum: Kevin Cook, Claudia Dreifus, Michael Fleming, Kristine Mckenna, Steve Pond, David Rensin etc.
Cum spuneam si la inceput, sunt o gramada de povesti in carte, cu multe vedete, interesante. De exemplu, la un interviu cu Joan Collins i s-a cerut sa aduca caviar si o sampanie foarte scumpa. Dar a si fost dat afara de anumiti oameni, era sa-si ia bataie de la altii si tot asa.
Ca povesti da, Arta Interviului, e interesanta de citit. Sunt de asemenea o gramada de referinte la diverse carti, filme, reviste s.a.m.d. Cum spuneam insa si la inceput, nu e extrem de utila ca sa inveti cum se face un interviu, poate pentru cineva care n-a mai facut niciodata asa ceva. Eu m-am bucurat de ea dar am fost si dezamagit, pentru ca nu a fost asa cum ma asteptam eu, un soi de manual.
surse imagini: pixabay.com si rawpixel.com