Cartea asta a reusit sa ma faca sa ajung intre ciocan si nicovala, mai exact sa ma situez intre doua convingeri ale mele. Era sa le zic principii, dar mi se pare ca ar fi prea mult pentru contextul acesta.
De multa vreme incoace, mi-am propus sa citesc cam tot ce este clasic, vorba aia, sa nu mor prost si sa stiu si eu despre ce este vorba. Am dat asadar peste carti clasice ale literaturii mondiale, carti ce mi-au dat universul peste cap. De asta am luat si „Procesul” de Franz Kafka.
Dar tot de ceva vreme incoace, mi-am propus sa nu mai citesc carti, daca nu-mi plac, adica sa nu le mai termin. Pe vremuri asa faceam, citeam carti si ma uitam la filme pana la final, chiar daca nu-mi placeau. Cand mi-am dat seama ca pierd timp cu chestiile astea, am renuntat la acest obicei.
De asta m-a adus cartea in antiteza, fiindca e o carte clasica, ce nu prea mi-a placut.
Despre „Procesul” de Franz Kafka
Subiectul cartii este reprezentat de domnul K. (imi aduce aminte de Men in Black), un procurist al unei banci respectate ce locuieste in chirie. Intr-o dimineata, pe nepusa masa, se trezeste arestat. Nu stie motivul arestarii, nu e sigur ce-a facut, dar stie ca este arestat.
Este cu toate astea un arest ciudat, fiindca in teorie tine doar circa 24 de ore, dupa care este lasat liber, sa mearga la servici, in vizita etc. Treaba lui ar mai fi doar ca duminica sa se prezinte la proces, proces ce va fi de durata.
Initial, K. considera ca se poate apara singur, dar de gura unchiului sau, apeleaza la un avoca, prieten al acestuia. Descopera curand totusi ca acesta nu prea pare sa faca nimic sa-l ajute, desi in teorie face totul. Asa afla ca sunt avocati mari si avocati mici, iar cel pe care il avea el, era un avocat mic, ce nu prea putea schimba sistemul. Afla si ca exista trei tipuri de rezultate pe care le-ar putea obtine in urma procesului, dintre care unul singur era de dorit, dar era imposibil.
Totul este sa nu atragi atentia asupra ta! Trebuie sa fii foarte discret, chiar daca iti vine sa te revolti! Trebuie sa te gandesti ca uriasul sistem al justitiei ramane mereu in picioare si chiar daca reusesti sa schimbi ceva, iti faci rau, in timp ce uriasul sistem reuseste sa se mentina, sa se echilibreze pentru ca totul este bazat pe un sistem de relatii. Sistemul reuseste sa se echilibreze si sa ramana neschimbat, daca nu cumva devine mai inchis.
Desi face eforturi, tot nu intelege sistemul si este cumva zapacit si de tot felul de oameni ciudati, peste care da. Intelege totusi ca relatiile sunt mai importante ca orice si ca asa, un pictor poate fi mai folositor pentru un acuzat decat un avocat. Nu m-ar mira daca sistemul judiciar din carte ar fi unul romanesc.
– Aceasta pozitie a dumneavoastra este recunoscuta in mod oficial?
– Nu, a replicat pictorul. Ei bine, cei care ocupa anumite pozitii, nerecunoscute oficial, pot avea mai multa influenta decat persoanele aflate in posturi recunoscute oficial. Asa se intampla si in cazul meu, continua artistul dand din cap si incruntandu-se.
Este o carte interesanta din punct de vedere al ideilor prezentate, insa nu m-a atras deloc, dar absolut deloc modul in care este scrisa. Am tras de mine sa o citesc si tot n-am reusit s-o termin, pur si simplu nu a reusit sa ma atraga atat de mult. Circula vorba despre aceasta ca n-ar fi fost terminata de autor, ca a decedat inainte s-o finalizeze si ca asadar, lipsesc niste capitole. Nu stiu daca e sau nu adevarat, dar stiu ca pare intr-adevar, nefinisata.
Imi aminteste de O mie noua sute optzeci si patru a lui Orwell, ideea principala mi se pare asemanatoare.
Gasiti pe aici si alte carti daca nici pe voi nu v-a atras aceasta.