Salutare. Viața te face să iei pauze atunci când nu plănuiești să faci asta. Cam așa mi s-a întâmplat și mie dar acum am revenit. Discutăm astăzi cu un autor fresh din zona fantasticului.
Doamnelor și domnilor, Mircea Țara.
Interviu Mircea Țara
Înainte să trecem la cărţi, spune-mi te rog ce ţi-a plăcut mai mult în Baia Mare, Arad şi Bucureşti. Care ar fi câte un punct forte pentru fiecare dintre aceste trei oraşe, cu care tu ai avut contact până acum?
În Baia Mare m-am născut, deci e cel mai frumos oraș din câte există. Nu chiar, dar vorbind serios îmi place că în 20 minute pe jos poți să ajungi aproape peste tot, iar în 20 minute cu mașina poți să fii pe malul unui lac de munte, sau pierdut printr-o pădure. Mi-e dor de munți.
Asta îmi lipsește la București. Pe de altă parte, aici am parte de locuri necunoscute pe care să le explorezi la doar două stații de metrou și multe cafenele superbe.
Iar Aradul s-a ivit inițial ca oportunitate de muncă. Apoi am ajuns să îl apreciez pentru oamenii faini și talentați pe care i-am cunoscut acolo.
De ce îţi place Scoţia, ce anume te atrage la ea?
Te-ai documentat bine. Am impresia că m-ai urmărit peste tot pe unde am fost. Scoția e calmă, liniștită, răcoroasă. De fiecare dată când am fost acolo m-am simțit ca și cum aș fi revenit acasă. Clădirile vechi, din piatră sau granit, verdele întins, castelele vechi, la doar o jumătate de oră de cele mai noi clădiri din sticlă, străzile pietruite și statui cu conuri de circulație pe cap sau pubul din Glasgow în care s-a prăbușit un elicopter – totul crează un contrast uimitor, care îți spune că dincolo de toate straturile de la suprafață, dincolo de locațiile turistice există mult mai multă istorie decât ți-ai putea imagina. Iar asta e ca o invitație să vii să stai, să-ți faci un ceai și să deschizi cartea asta mare numită Scoția și să te adâncești în toate secretele și minunile ei.
Ştiu că în prezent eşti copywriter. Îmi poţi spune te rog dacă te-a ajutat asta în scrierea cărţii, dacă au fost trucuri specifice meseriei pe care le-ai aplicat pe carte?
Nu am analizat până acum cartea din punctul acesta de vedere, însă acum că stau să mă gândesc cred că ar fi un element care mi-a fost în spatele minții mereu: să nu am timpi morți. Atunci când ai timpi morți într-o reclamă pierzi atenția oamenilor. La fel, când ai timpi morți într-o carte pierzi atenția cititorilor. Poate acesta e și motivul pentru care am exagerat puțin cu ritmul cărții, din ce am citit în unele recenzii.
Dar elementul pe care l-am gândit din punctul de vedere al vandabilității cărții a fost coperta. Am vrut să arate impecabil, să iasă în evidență, cum ar trebui să facă orice produs nou care e lansat pe piață.
Cum ți-ai descrie cartea, „Inima Dragonului”, în 5 cuvinte?
Magie. Muzică. Sacrificiu. Întuneric. Dragoni.
Tu ce părere ai, în 2017, contează doar ce scrii sau şi cum prezinţi cartea/articolul/materialul?
Evident amândouă. Când ai acces la un milion de opere din întreaga lume, cu doar un clic, și vezi cum se face treaba în alte țări, ce scot alte edituri și alți autori, prin simplul fapt că ești expus la ceva mai bun, mai frumos, începi să îți dorești ca și tu, acasă, în România, să ai parte de ceva mai bun, mai frumos – fie doar și vizual. În plus, toată lumea pare să fie din ce în ce mai versată în acest nou limbaj pe care îl vorbește toată planeta: design-ul. De ce nu ar fi și scriitorii.
De aceea, fie că publici o carte, scrii o postare pe blog sau o lucrare științifică, detaliile vizuale, modul în care prezinți mesajul sunt aproape la fel de importante ca și ceea ce zici.
Pe vremuri se spunea că nu e ok să judeci o carte după copertă. Mai este valabil? Eu şi mai mulţi oameni ne uităm şi la copertă, nu doar la carte.
Nici acum nu este recomandat să judeci o carte doar după copertă. Mai există goodreads, bloguri de carte, recenzii online. Dar parcă mai repede iei o carte care are o copertă atrăgătoare, bine gândită și bine executată din punct de vedere artistic. Adică pur și simplu ți-e mai mare dragul să o iei în mână, să îi studiezi detaliile, să îi simți paginile. Și asta este o experiență în sine. O copertă urâtă îți poate răpi plăcerea unei lecturi fascinante prin simplul fapt că e urâtă și nu o cumperi. Cred că instagramul ne-a făcut cititori mai pretențioși. Nu e suficient ca o carte să fie scrisă bine, trebuie să dea bine și în poză 😀
Că veni vorba, dă-mi te rog detalii despre coperta cărţii tale, cine s-a ocupat de ea, este absolut superbă! Este genul de copertă care pe mine mă face să cumpăr cartea doar de dragul ei şi sunt puţine cărţi româneşti cu coperte atât de frumoase.
Mulțumesc mult pentru aprecieri. Toată munca a fost depusă de talentatul Gabriel Tanko, ilustrator și concept artist. Un om frumos pe care l-am cunoscut și cu care am lucrat împreună într-o agenție în Arad.
Care este cel mai interesant personaj din carte în viziunea ta şi de ce?
Acum depinde din ce punct de vedere. Ca istorie și background? Ca atitudine? Lied, personajul principal, are un trecut cel puțin interesant și a fost prin multe părți din Nlithia, deci ar fi interesant din prisma experiențelor pe care le-a avut. Apoi, ar fi Ghinna, bătrâna prin ale cărei vene curge sarcasm și ironie. Iar cel mai iubit dintre toate personajele din carte se pare să fie Blu, micul dragon care se împrietenește cu Lied.
Apoi Țesătorul, personaj care apare sporadic, dar care este un personaj complex care a trecut prin multe și care a realizat multe. Și bune și rele.
Te-ai gândit vreodată să faci un joc de societate, gen „Dungeons&Dragons” pe baza cărţii?
Nu. Dar cu siguranță mi-ar plăcea să joc unul.
SF sau fantasy?
Le citesc pe amândouă cu plăcere dacă sunt scrise bine, dacă au o intrigă suficient de puternică și concluzii neașteptate. Uneori chiar și simultan.
Îmi poţi recomanda te rog o carte bună, educativă pentru cineva interesat de copywriting?
Ce îmi vine acum în minte este Viața mea în publicitate și Publicitatea Științifică de Claude K. Hopkins. E un fel de manual cu învățături de bază. Dar ca și scrisul, copywriting-ul se învață cel mai bine (re)scriind, lucrând într-o agenție.
Cum a fost primită cartea, eşti mulţumit de feedback?
Nu știam la ce să mă aștept înainte să public cartea. Nu știam la ce să mă aștept la lansare. Eram bucuros că o editură a vrut să publice cartea mea. Iar Deea Sterea, editoarea Crux Publishing m-a ajutat foarte mult să o cizelez și să definesc cât mai bine universul Nlithiei. Bucata de editare dinainte de publicare a fost o experiență în sine.
Pe scurt, am fost surprins să văd oameni adunați la lansare, rude, colegi și prieteni și necunoscuți, la fel cum am fost surprins de recenziile pozitive din partea blogger-ilor. Nu sută la sută, dar majoritatea. Cred că Blu e vinovat pentru toată simpatia pe care a câștigat-o cartea.
Spune-mi te rog trei cărţi bune citite anul acesta.
Citesc mult în engleză. Sau cât de mult pot. Așa că două dintre cele trei cărți bune sunt:
The Mime Order, de Samantha Shannon – o distopie pur și simplu superbă.
The Buried Giant, de Kazuo Ishiguro – o carte fantastică (din mai multe puncte de vedere) despre uitare și amintiri.
Pentru că nu prea citesc autori români și pentru că încerc să corectez acest minus am avut plăcuta surpriză când am pășit în Arhipelagul Voss, din Anotimpul pumnalelor, de Andrei Mazilu – un anime în cuvinte, cum îmi place să îi zic.
Am înţeles că Inima Dragonului este o primă carte dintr-o serie high-fantasy. Ai început deja să lucrezi la următoarea carte?
Da, am început. Sunt destul de multe balade în Nlithia pe care aș vrea să le văd scrise negru pe alb. Momentan se conturează încet-încet următoarea carte. Deși am bucăți destul de mari din ea la cum evoluează acțiunea sunt șanse mari să nu rămână în forma pe care mi-o imaginez acum.
De unde te-ai inspirat pentru numele personajelor dar şi a ţinuturilor prezentate în carte? Au o origine anume?
La Baia Mare am un prieten bun cu care am copilărit și cu care, în școala generală și liceu, inventam tot felul de povești inspirate din desene animate și nu numai. La un moment dat el a creat harta asta imensă a unui ținut fantasy. A avut apoi bunăvoința să îmi facă și mie o copie a hărții – acel tărâm a ajuns să fie Nlithia. Câteva din orașe și locații erau deja numite pe hartă. Pentru unele am păstrat numele care aveau o rezonanță fantastică, pentru altele, din motive de pronunție sau conveniență le-am schimbat.
Nlithia, de exemplu, este invenția mea și e un derivat al litiumului, element chimic ce este foarte răspândit pe Pământ, în diverse combinații cu alte elemente chimice.
Apoi Osa, este o prescurtare de la Orașul Soarelui Apune, cel mai vestic punct al Nlithiei.
Numele lui Lied este evident inspirat din bucata muzicală care poartă deja această denumire. Însă, majoritatea numelor personajelor sunt inventate, singura regulă de care am ținut cont a fost într-un fel muzicalitatea lor. Adică, atunci când le rostești să transmită ceva, să îți spună un lucru sau două despre personaj: Vel – un nume simplu, scurt – la fel ca Vel, dar în același timp face și o ușoară trimitere la văl sau veil, în engleză. Cruhorn – modul în care r-ul se repetă greoi atât la început, cât și la sfârșit, dur, îți spune ceva despre mâna dreapta a Înaltului Magistru.
Poţi să-mi spui, te rog, dacă eşti interesat de jocuri şi ce anume te joci?
Nu prea mai am timp și nici răbdare să mă mai joc. Dar pot să îți spun că îmi plac jocurile care au o atmosferă steampunk sau urmăresc o poveste bună: Seria Dishonored este de departe favorită. Mai este și Styx, în care personajul principal este un goblin închis care încearcă să evadeze – o postură neașteptată pentru un erou.
Care crezi că ar trebui să fie principala calitate a unei cărţi bune?
Hmm… este un cumul de elemente, dar dacă ar fi să aleg doar unul acesta ar fi capacitatea de a stârni emoție, o emoție, de orice fel. Dacă o carte reușește să incite o emoție în cititor, fie ea și iritare sau frustrare (dar nu pentru că e prost scrisă) din cauza celor ce s-au întâmplat sau nu în carte, atunci acea carte reușește să rămână cu tine mult timp după ce ai terminat ultima pagină.
De ce ai ales genul fantasy sau vorba aia, el te-a ales? 🙂
Pentru că realismul, am impresia, te expune. Iar orice scrii, oamenii încep să interpreteze cum că tu ai gândi într-un fel, tu ai face într-un anumit fel și ajung să te judece ca și când faptele făcute de personajele tale au fost în fapt făcute de tine. Pentru că au impresia că dacă ai gândit asta, e clar că ești în stare de așa ceva. Pentru mine, realismul se confundă prea ușor cu realitatea.
Sf-ul îți cere ceva cunoștințe de fizică și o logică a tehnologiei pe care nu cred că momentan aș putea să o stăpânesc. Pe când în fantasy există magie. Se pot întâmpla lucruri inexplicabile fără să fie nevoie să explici în detaliu cum sau de ce. Minunile pur și simplu există, iar separația dintre real și ficțiune este foarte clară. Și tocmai pentru că este atât de clară cred că poți să expui anumite idei mult mai ușor și oamenii să le înțeleagă mai bine fără să se împiedice de autor sau de realitate. „Suspense of belief” e aproape instant (în special dacă respecți reguli magice create de-a lungul cărții) și face minuni. Hai să zicem că a fost varianta mai accesibilă.
În plus, îmi plac foarte mult lumile create de C.S. Lewis, R.R. Martin, Tolkien, Robert Jordan și Terry Pratchett. Sau poate îmi plac mai mult personajele din aceste lumi.
Sunt oameni care scriu doar la birou, purtând chiloţii preferaţi şi chestii de genul. Tu ai un obicei/loc anume în care scrii sau nu contează?
Primul draft l-am scris la birou, într-un apartament în Arad, cu harta Nlithiei în fața mea. Rescrierea am făcut-o la un alt birou, într-o garsonieră în București, cu o altă hartă a Nlithiei prinsă pe perete, în fața mea. De fiecare dată cu cafea lângă mine, în principiu noaptea târziu, o lampă aprinsă deasupra tastaturii. Deși pare că e un ritual, nu mă simt condiționat de aceste lucruri. Cred că la fel de bine aș putea scrie într-o cafenea în Scoția sau la Brașov într-o cabană.
Un cuvânt de încheiere pentru cititorii noştri.
Viața e scurtă. Citiți cât mai multe cărți și trăiți cât mai multe vieți. Dar până la urmă, singura poveste care contează e povestea voastră. Asigurați-vă că e una cu final fericit 🙂
Pe Mircea il gasiti si pe blogul sau, carti.tzara.ro dar si pe instagram.