Ana-Maria Negrilă | Interviu

Ana-Maria Negrilă

După o lungă pauză am revenit cu un interviu, am avut plăcerea să discut cu doamna Ana-Maria Negrilă, iar rezultatul discuției îl vezi mai jos, mie mi-au plăcut mult răspunsurile primite.

Interviu Ana-Maria Negrilă

Care carte din cele de până acum credeți că va reprezintă cel mai bine? Sau care este cartea de care sunteți cel mai mulțumită?

Este o întrebare grea, pentru că sunt mulțumită de toate romanele pe care le-am scris, atât de Împăratul ghețurilor, cât și de cele din seria Stelarium (Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară). Singura carte de care nu sunt mulțumită, de aceea nici nu o voi republica în forma în care a apărut în 2004, este Orașul ascuns, deși și acolo există povestiri cu potențial. Ce carte mă reprezintă? Probabil că oricare dintre ele. Fiecare are părți bune. Împăratul ghețurilor este, de exemplu, scris la persoana întâia, personajul principal este feminin, accentul cade pe acțiunile și trăirile eroinei în timp ce se luptă cu un dușman necunoscut într-o lume distopică. Stelarium are personaje principale preponderent masculine, acțiunea este mai greu de rezumat în câteva cuvinte, lumea este construită cu mai multe detalii, iar știința joacă un rol mult mai important.

Când ați început să scrieți, când v-ați dat seama că asta trebuie să faceți, asta este chemarea dumneavoastră?

Scriu de foarte mult timp. Primele încercări au fost în școala primară, după care am continuat cu povestiri până în liceu, când am trecut la roman. Am mai păstrat două dintre romanele scrise în acea perioadă, unul fantasy, altul polițist, iar din când în când le deschid și zâmbesc, pentru că reflectă perfect vârsta la care le-am scris. Am început să iau lucrurile foarte în serios în perioada facultății, când am avut acces la informații care mi-au deschis ochii asupra unor elemente de care trebuia să țin cont dacă voiam să devin scriitoare, și astfel am debutat, am participat la manifestările organizate de cenaclurile din țară și am câștigat și primele premii.

Vă amintiți despre ce ați scris prima dată, care era subiectul?

Era o povestire fantasy scrisă pe la 10 ani despre un nobil care cade în dizgrație și treptat își pierde familia, averea și în cele din urmă și viața. Cred că fusese inspirată de lecturile din acea perioadă, de Paul Feval, Alexandre Dumas și Michael Zevaco, în special de ultimul, pentru că eram fascinată de aventurile cavalerului Pardaillan și de abia așteptam următorul volum. Cum cărțile se găseau destul de greu, iar noi nu aveam toată seria în bibliotecă, a fost un efort destul de mare, de întrebat pe la prieteni și rude, umblat prin biblioteci etc., ca să găsesc volumele ce îmi lipseau.

De ce ați ales să scrieți SF? V-ați propus ca pe viitor să încercați și altceva, o altă nișă a literaturii?

Am scris SF și fantasy de la început, iar fantasticul, în toate formele lui, m-a atras indiferent că provenea din basme, din primele creții literare ale umanității sau din romanele moderne. Dacă aș încerca altceva, ar fi roman istoric, am un plan în acest sens, deși este foarte posibil ca în final să ajung tot la un fantasy.

Aveți un ritual anume pentru scris, nu știu, o cameră anume din casă, un birou, o anumită ținută, lumina să fie nu știu cum etc.? Sau scrieți indiferent de conjunctură?

Inițial am avut. Stăteam în camera mea, ascultam muzică și nu suportam să fiu deranjată. Scriam pe ciorne, în general cu pixul, și apoi foloseam asteriscuri ca să adaug text unde mi se părea că mai trebuia să aduc lămuriri suplimentare. În 2000 mi-am cumpărat primul calculator și mi-a fost destul de greu să mă concentrez la scris și să fac în același timp abstracție de sunetul tastelor. Însă a trebuit, pentru că nu era economic să scriu de mână, și apoi să transcriu. Cu timpul, nu a mai avut nicio importanță unde și când scriam atâta timp cât reușeam să aștern câteva rânduri. Acum aș putea scrie și în mijlocul unei conversații!

Munte sau mare?

Ambele. Sau câte puțin din fiecare.

Ce vă place să citiți, ce genuri de cărți?

Citesc orice gen de cărți atâta timp cât sunt scrise/traduse corect. Chiar dacă am genuri preferate, citesc orice carte scrisă în orice perioadă, pentru că un scriitor trebuie să cunoască atât istoria meseriei, cât și prezentul ei. Deci trec ușor de la trecut la prezent și de la un gen la altul. În ultima vreme am citit fantasy, cărți polițiste, hard-SF, opera spațială, istorie, psihologie, roman realist, istoric, inclusiv manga și niște fanfic-uri ca să mă pun la curent și cu acestea, o trilogie YA bunicică etc.

Câte cărți credeți că ar trebui să citească pe an un scriitor aspirant, dar și cetățeanul de rând să zic așa?

Personal am început să citesc masiv în jurul vârstei de 8 ani și am citit foarte mult până am terminat facultatea; uneori citeam și o carte pe zi, dar sigur că aveam mai mult timp și mai puține responsabilități decât acum. Un scriitor trebuie să înceapă să citească foarte devreme, altfel e posibil să nu aibă o bază necesară de cărți cu care să-și poată compara opera în mod obiectiv. „Cărțile din cărți se fac!” nu este doar o metaforă. Ca în orice domeniu, ai nevoie de experiență, iar experiența unui debutant nu este formată decât de cărțile pe care le-a citit. De ce insist supra cestui lucru? Simplu. Cartea unui debutant ajunge în fața aceluiași cititor ca și cartea unui autor consacrat și va fi judecată la fel, iar, în general, cititorului nu îi pasă dacă scriitorul a citit sau nu a citi în copilărie și adolescență, dacă a învățat gramatica limbii române sau a avut alte preocupări, el vrea calitate. Aceeași calitate pe care o regăsește în cartea unui autor străin.

Deci scriitorul trebuie să citească mult și din toate genurile.

Aș spune că același lucru se aplică și cititorilor. Ca să judeci o carte ai nevoie de repere, iar reperele se obțin tot citind.

Mai există piață de carte pentru scriitorii români?

Da, există, dar pentru cărțile potrivite publicate la editura potrivită. Este adevărat că piața de carte este foarte redusă în România, mai redusă decât în Albania și Macedonia, de exemplu, dar, după cum spuneam, anumiți autori și anumite cărți își fac loc.

Ce părere aveți, se citea mai mult pe vremuri sau se citește mai mult acum?

Este clar că se citea mai mult pe vremuri și nu este doar o părere, ci rezultă din compararea tirajelor – sute de mii până în anii 90, mii după 1995-2000. Este logic să fie așa, România a trecut printr-o perioadă îndelungată de instabilitate economică, sistemul public de educație a fost reformat de prea multe ori, o parte a populației a ales să emigreze, educația în familie nu mai include de multe ori și o dimensiune culturală etc. În plus, la nivelul unor edituri mari am observat o scădere a calității atât în cazul traducerilor, cât și a textelor de autori români, lucru care m-a nemulțumit ca cititor și care reprezintă un alt semnal de alarmă.

Ce credeți că lipsește literaturii române contemporane? Eu cred că ar trebui să fie mult mai sus.

Literaturii române îi lipsesc multe lucruri.

1. Edituri serioase care să se ocupe de: selectarea atentă a manuscriselor, editarea serioasă a acestora (un manuscris needitat și pus pe piață este o palmă dată cititorului), corectură, tehnoredactare îngrijită, copertă atrăgătoare, promovare a cărții și a autorului, plasarea cărții în librării fizice și online (nu numai pe site-ul editurii), participare la târguri și, nu în ultimul rând, plata drepturilor de autor, pentru că faptul că o carte se vinde într-un număr mic de exemplare nu scutește editura să-și îndeplinească prevederile legale și contractuale.

2. Scriitori care să aibă experiență măcar ca cititori și care să cunoască bine gramatica limbii române, tehnici narative, stilistică etc. Deși sunt lucruri de care se poate ocupa și o editură, manuscrisul trebuie să ajungă la aceasta într-o formă foarte bună.

3. Cititori care să cumpere cărțile scriitorilor români care au dovedit că scriu bine și astfel să susțină atât scriitorul, cât și editura care îl publică. Nu puteam avea literatură română dacă nu este citită. O carte scrisă de un autor român trebuie aleasă la fel ca orice carte, adică citind recenzii despre ea, fragmente din ea, dacă sunt disponibile, eventual cerând păreri despre autor. Astfel se poate face și o triere a calității. A refuza complet literatura română pe motivul că anumite cărți nu se pot citi, nu este o opțiune, ci doar un mod de a încuraja producția literară a altor țări, economia altor țări, faima altor țări, în detrimentul României.

4. Statul să încurajeze literatura română prin diferite mijloace, așa cum se întâmplă în multe alte țări.

Deci, din păcate, este mult de lucru, însă, personal, am întâlnit și câtva edituri serioase, și scriitori preocupați de calitate, și cititori care să cumpere cărți de autori români, alegându-le după criterii valorice. Ce n-am întâlnit? Nimic la punctul 4!

Ce formați preferați, fizic, ebook sau audio?

Prefer cartea fizică, desigur, deși în ultima vreme am început să apelez și la ebook-uri. Din păcate biblioteca mea, construită deja de trei generații, nu prea mai primește alte volume. Ebook-urile au niște avantaje, sunt ușor de transportat, pot fi citite și de pe un dispozitiv mic – telefon – se pot obține ușor în special pentru cele de autori străini, le descarci și le ai, nu mai aștepți să ajungă prin poștă etc. Formatul audio nu mi-a plăcut niciodată, mi se pare potrivit cărților pentru copii și celor de dezvoltare personală, nu romanelor.

Am rugămintea să-mi recomandați trei cărți citite anul trecut care v-au impresionat.

Trilogia Prima Lege, Joe Abercrombie, pentru fantasy, Trilogia Problema celor trei corpuri, Liu Cixin, pentru hard SF, Bomarzo, de Manuel Mujica Láinez, pentru carte istorică.

Dacă am înțeles eu bine, urmează ca în curând să lansați un nou roman. Îmi puteți da vă rog detalii despre acesta? Cum se numește, despre ce este, dată lansării (dacă o știți) etc.

copertă carte Împăratul ghețurilor de ana-maria negrilă

Plănuiesc de câtva timp să realizez o nouă ediție a Împăratului ghețurilor, roman publicat pentru prima dată în 2005. Pe scurt, acesta spune povestea unei tinere, Sich, a cărei viață este marcată de dispariția părinților ei, clarvăzători din organizația Viitaz, care sunt arestați și executați în urma unei lovituri de stat, organizate de poliția secretă a Ospitalierilor. Ocrotită de fratele ei mai mare, Reh, și de prietenul acestuia, Velmer, devenit ospitalier, reușește să supraviețuiască în orașul prins într-o glaciațiune ce afectează viitorul pământului. Totuși, tragedia lovește din nou, iar la maturitate, Sich trebuie să se lupte pentru viața ei, în timp ce caută forța din spatele unui vârtej ce distruge clădirile marilor concerne. În războiul secret dintre concerne și facțiuni, Sich este singura care poate găsi sursa vârtejului înainte ca orașul să fie devastat.

Am propus romanul și editurii Crux Publishing, la care am publicat seria Stelarium, iar Andreea Sterea a îmbrățișat cu entuziasm proiectul. A urmat o perioadă de căutare a variantei din 2005, dar din păcate nu am reușit să o găsesc, așa că am luat lucrul de la început pe o versiune mai veche. Partea bună – am adus numeroase modificări care reflectă experiența căpătată în cei 13 ani care s-au scurs de la prima ediție, deci rezultatul sper să fie pe măsură. Cititorii seriei Stelarium vor avea parte de o surpriză, deși acțiunea acestui acest roman nu are loc în același univers. Romanul este acum în faza de tehnoredactare și va fi lansat la sfârșitul lunii martie (cel mai probabil, sâmbătă, 24 martie), la târgul SF&F, Final Frontier.

Ce credeți, contează doar conținutul sau și coperta?

Sigur că partea cea mai importantă este conținutul, problema apare însă când trebuie să vinzi acest conținut și atunci îl împachetezi frumos într-o copertă pe care pui un titlu atrăgător. Asta este pentru cei care nu cunosc autorul și care au nevoie de ceva care să-i atragă ca să cumpere cartea și să-i cunoască povestea.

Cum credeți că e mai bine să-și lanseze cineva o carte, printr-o editură sau independent?

Ambele variante sunt viabile și există avantaje și dezavantaje. Personal nu am fost tentată să public independent, dar am discutat cu persoane care au făcut acest lucru atât în țară, cât și în străinătate.

În cazul editurii, avantajele sunt că se lucrează cu profesioniști și că se poate obține calitate în redactare, tehnoredactare, copertă, promovare. Asta înseamnă că un scriitor trebuie să cunoască piața editorială și să știe care sunt editurile care oferă asta, dar și cele care nu. Trebuie să discute în primul rând cu cei care au publicat la editura respectivă ca să să afle în ce măsură așteptările le-au fost îndeplinite. După cum spuneam mai sus, sunt edituri la care standardul a scăzut foarte mult, care nu mai pot oferi nici măcar un minim decent de corectură, sunt edituri care nu își promovează autorii, sunt edituri la care se ajunge greu, dar care vor îngropa cu siguranță orice carte de autor român. Informațiile acestea au fost obținute urmărind postările autorilor, articolele de pe blogurile lor, dar și prin discuții cu aceștia.

În cazul publicării independente, scriitorul trebuie să se ocupe singur de toate lucrurile de care s-ar ocupa o editură: să lucreze cu un redactor, cu un tehnoredactor bun, să ia legătura cu ilustratori, tipografie etc. Nu este imposibil, dar presupune timp și investiție financiară. Presupune cunoașterea pieței, a persoanelor dispuse să scrie recenzii, să facă reclamă. Nu aș recomanda acesta metodă decât dacă scriitorul are acces la cele enumerate mai sus.

Însă, înainte să cheltuiască inutil, orice scriitor trebuie să aibă în vedere următoarele:

  1. Să aibă la activ un număr mare de cărți citite din diferite genuri literare/domenii,

  2. Să cunoască bine limba română sau limba în care dorește să publice,

  3. Să cunoască tehnici narative, stilistică etc.

  4. Să se folosească de cititori beta, dar care au de asemenea cunoștințele de mai sus,

  5. Să cunoască gusturile publicul căruia i se adresează,

  6. Să fi publicat și înainte de a debuta în volum,

  7. Să cunoască piața editorială, să se asigure că lucrează cu profesioniști fie că sunt angajații unei edituri, fie că i-a angajat singur,

  8. Să aibă mijloace de promovare – blog, cont pe rețele sociale etc.

Fără toate acestea, este foarte greu să reușești de unul singur.

Primiți mesaje de la cititori? Dacă da, ce vă spun aceștia cel mai des, sau ce vă întreabă?

Da, și majoritatea mă întreabă de ce cărțile mele nu sunt traduse în engleză, pentru că sunt siguri că aș avea succes. Deocamdată, mai am încă de lucrat la Seria Stelarium, după care mă voi ocupa și de acest aspect. Sunt și cititori care îmi spun că au apreciat un personaj sau altul, dar comentariul care mi-a adus cea mai mare bucurie a fost făcut de cineva care citise seria Stelarium și care mi-a spus că a apreciat foarte mult modul în care am imaginat și construit orașul plutitor Hubb. Pentru că formația mea nu este tehnică, partea de știință din romanele mele se bazează în exclusivitate pe cercetare, de aceea și bucuria de a fi reușit să imaginez ceva viabil din punct de vedere științific.

Există coeziune între scriitorii români contemporani?

Există grupuri construite în jurul genurilor literare. Unele dintre ele sunt mai active, cazul SF-ului, altele mai puțin. Există și grupuri formate în jurul unor edituri. Nu aș putea spune că în rest există multă coeziune.

De ce credeți că nu-și fac scriitorii români site-uri/pagini de social media etc? Cei de afară au, nu ar trebui să avem și noi? Auto-promovarea nu e deloc de neglijat, mai ales în zilele noastre când avem un flux masiv de informație.

Sigur că ar trebui, iar scriitorii care iau în serios această activitate și-au făcut deja. Multe contracte menționează acest lucru și multe edituri insistă pe auto-promovare. Scriitorii care nu au site sau blog au oricum cont de Facebook, unii de Instagram, LinkedIn, Twitter, Goodreads etc. Trăim într-o lume a comunicării, deci și scriitorul are nevoie să poată comunica cu cititorii și invers. Eu pot fi găsită pe toate aceste site-uri, inclusiv pe blog.

Sigur că este un efort care consumă din timpul de scris, dar trebuie făcut, pentru că, după cum spuneam, comunicarea cu ceilalți este extrem de importantă.

Ce pasiuni aveți, ce vă place să faceți în timpul liber?

Îmi place să citesc. Întotdeauna am citit orice fel de carte, indiferent dacă era de autori români sau străini. Cărțile mai grele le luam ca pe o provocare. Nu consideram că un scriitor poate fi atât de greu de descifrat de către mine ca cititor încât să nu îi pot parcurge cartea, așa că treptat am și devenit un cititor mai bun.

Un cuvânt de încheiere pentru cititorii scriitoriromani.info.

Îi admir pe cei care citesc și încearcă să descopere ce au de oferit și scriitorii români. E o revenire la o normalitate care ar trebui să caracterizeze România sec. al XXI-lea și un pas înainte, pentru că o țară în care cultura locală nu este promovată, în care produsele locale nu sunt încurajate, este una care va dispărea cu timpul. Nu vă pot ura decât mult succes și multe lecturi interesante.


Ascensiunea stelară  și Regatul sufletelor pierdute le puteți cumpăra de aici, la preț redus.


Nu uita, dacă ești român, susține literatura română!

Ana-Maria Negrilă | Interviu
4.6 (92%) 5 votes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *