Părere „Împăratul Muștelor”, de William Golding

Ultima carte citită în 2017, prima carte recenzată în 2018. Împăratul muștelor este o carte clasică în literatura americană.

Am tot văzut referințe despre ea, inclusiv în Two and a half men și mi-am dorit să o citesc, zis și făcut.

Scrisă în 1954, se vede cumva influența războiului rece asupra ei, pentru că premisa pornește de la una din temerile lumii de la acel moment, războiul atomic.

#sinopsis Împăratul muștelor

Nu sunt multe de spus din acest punct de vedere. Practic, scenariul din cartea aceasta îl regăsim în o mulțime de filme, ideea de bază este aceeași dar cartea surprinde total alte puncte de vedere.

Așa cum era de așteptat, până la urmă omenirea se cam autodistruge. Niște bombe atomice și totul se cam duce de râpă.

La prima vedere, rămân în viață doar niște copii. Aceștia se aflau într-un avion ce se prăbușește deasupra unei insule din cauza unei astfel de explozii atomice. Copii se regrupează și se strâng toți pe o plajă.

Cum cel mai mare are maxim 12-13 ani, încearcă să se organizeze ca „oamenii mari”. Ca atare încearcă să seteze reguli, să stabilească adunări constante ca să ia decizii și nu în ultimul rând să își voteze un șef, democratic.

Zis și făcut dar deși sunt mici, natura umană intervine din plin și asupra lor. Au sentimente ca oamenii mari, la fel de stupide și de ambițioase și asta complică foarte mult lucrurile.

#ochiul critic

Cum ziceam la început, cel puțin din câte am înțeles eu, această carte ar fi una clasică pentru copii din USA, un soi de Amintiri din copilărie la noi.

Eu nu înțeleg de ce, nu mi se pare deloc o carte pentru copii. Povestea este interesantă, are în prim-plan niște copii, e adevărat dar aici se oprește totul. Nu este o carte de supraviețuire gen Robinson Crusoe, pentru simplul motiv că accentul nu este pus pe asta.

Din punctul meu de vedere, accentul pică pe natura umană, pe ce îi face pe oameni să se comporte într-un fel sau altul. Chiar dacă sunt mici și copii noștri sunt oarecum răvășiți de vicii. Dacă nu le aveau înainte, apar mai târziu.

Orgoliile sunt mari, efectul de turmă funcționează, apar aroganța, dorința de putere și de afirmare etc. Nebunia generată de toate aceste sentimente, emoțiile care pun stăpânire pe ei, îi fac pe copii să aibă o atitudine urâtă unul față de altul. Pot ajunge chiar la fapte abominabile, în ciuda vârstei fragede.

Cartea mi se pare că studiază de aproape natura umană, este un mini tratat de psihologie destinat mai degrabă adulților decât copiilor. Ne propune și o altă temă și anume, cât de periculoasă poate fi libertatea totală, dacă nu știi ce să faci cu ea și cât de predispuși sunt oamenii să revină la sălbăticie. Civilizația se poate șterge foarte ușor, mai ales dacă n-a apucat să se sedimenteze prea mult.

Este o lectură interesantă care însă nu m-a dat pe spate prea mult. Mi-a plăcut ideea în sine, însă e ceva ce nu mi-a plăcut. Nu știu, am citit-o doar pentru că voiam să o bifez cred dar nu m-a convins foarte mult. În mod normal, dacă doar mi-ar fi picat în mână fără să știu subiectul său să-mi doresc să o citesc, cred că aș fi abandonat-o undeva pe la jumătate, maxim.

Nu prea mi-au plăcut descrierile și modul în care este scrisă. Lipsește ceva, nu știu, emoția, sau poate doar n-am avut eu starea de spirit potrivită.

Fiind totuși o carte clasică a literaturii universale, ți-o recomand, poate fi cumpărată de pe .

Ca de obicei, dacă ai citit Împăratul muștelor, aștept să-mi spui într-un comentariu cum ți s-a părut.

Pentru leneși s-au făcut și filme, cel mai recent cred că a fost în 1990.