afis Intalnire de gradul 3

Intalnire de gradul 3. Ce faci cand verziturile vin peste tine?

Intalnire de gradul 3, un film care m-a rupt de fiecare data cand l-am vazut. Si asta pentru ca l-am vazut de mai multe ori, mi-a placut maxim. Pentru mine este un clasic al filmelor cu extraterestri, un film memorabil.

sinopsis Intalnire de gradul 3

Brusc, prin desertul american apar niste avioane disparute de vreo 50 de ani, perfect functionale. Pana si alea, numai flota noastra nu mai apare, insotita de un nivel decent de trai (nota redactiei).

Sunt urmate de o mama in camasa de noapte si fara sutien, care-si cauta copilul prin padure, la 3 dimineata probabil.

Urmeaza un centru de control aerian pe al carui ecran de radar zici ca a aparut Pacman pe LSD.

In final, avem o pana de curent uriasa, ce ar paraliza cel putin Bucurestiul si vreo trei comune de pe langa, daca o raportam la nivelul Romaniei.

Cand au loc evenimente de genul asta si nu citesti despre ele in presa de scandal, sau le vezi la stiri dar nu la posturi care au tena in nume, atunci e grav. Se intampla ceva ciudat si trebuie vazut ce.

Si cine se ocupa de treburile astea? Pai CIA, FBI, NSA etc. si un amarat de electrician, ce se afla si el pe acolo.

Filmul merge pe mai multe planuri, cam toti cei ce au vazut chestiile ciudate, au niste caracteristici: arsuri pe fata sau chestii de genul si o obsesie in cazul unora. Mai intai, este obsesia pentru o melodie ciudata si apoi pentru forme. Cei infectati, incearca sa creeze o forma anume cam in tot, pana si in crema de ras sau in mancare.

Desigur, asta le cam creeaza probleme si cu familiile si la munca si etc. Dar pe ei nu-i intereseaza fiindca trebuie sa afle despre ce este vorba. Doi dintre cei mai curajosi se intalnesc la baza unui munte si au acelasi gand: oare ce s-a intamplat cu ei? Cred ca acolo, pe munte este cheia. Se insala oara?

ochiul critic

Asta ramane sa vezi tu, daca te uiti la film ceea ce iti foarte recomand. Este un film foarte fain si daca esti fan al filmelor SF, atunci trebuie sa-l vezi.

Creeaza foarte bine suspansul si reuseste sa faca asta de la inceput si pana la sfarsit, in ciuda celor aproape doua ore si jumatate. Spre final esti ca un copil intr-o cofetarie, abia astepti sa vezi ce se intampla si cand vezi… mai vrei, nu vrei sa se termine aici!

Mie mi-a placut mult filmul, l-am vazut prima data cand eram copil si am fost fascinat. Povestea este una consistenta si este bine pusa in practica iar actorii se descurca de minune. Cand e vorba de filme cu extraterestri, Intalnire de gradul 3 cred ca este printre preferatele mele, in orice caz, in top trei.


trailer aici


sursa imagine: impawards.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *