colaj afise filme de animatie japoneze

Filme de animatie japoneze

Scriu cu mare drag „episodul” de fata pentru ca sunt nelipsit daca e vorba de filme de animatie. Sunt insa si mai nelipsit daca e vorba de filme de animatie japoneze.

colaj afise filme de animatie japoneze

Daca nu v-am convins de asta, aruncati un ochi prin urma si o sa gasiti filme de animatie 3D, un film animat cu si despre Ninja, un film cu si despre ratoni in „persoana” lui Pom Poko, niste filme de animatie erotice s.a.m.d.

Primul film recomandat astazi este:

Mononoke-hime | Japonia | 1997

O sa respir adanc inainte de a incepe monologul. Este un film absolut genial, un film animat foarte misto care de la mine a incasat un mare 10 ca Nadia Comaneci acum 30 de ani. Filmul asta mi-a readus pofta pentru filme de animatie japoneze, el m-a reactivat.

Este un film specific japonez si are din plin caracteristicele lor: scenariu foarte complex, bogat, personaje principale foarte bine definite si stralucitoare de-a dreptul, fantasticul ce se impleteste foarte bine cu realul sau mai bine zis cu posibilul.

Filmul este despre o lupta veche si vesnica intre om si natura. Este vorba practic despre distrugerile provocate de om naturii, de intruziunea brutala a modernului, de lipsa de respect fata de traditii si trecut, de lipsa de respect pentru zei etc. Tema este una veche modul cum este insa abordata, pusa in practica este absolut genial.

Cum am zis mai sus, filmul ia un 10 de la mine, mi-a placut tot la filmul asta: de la povestea emotionanta cu multe variatii si suisuri si coborasuri la soundtrack-ul absolut epic.

Porco Rosso | Japonia | 1992

Un alt film japonez pe numele sau din buletin „Kurenai nou buta”, ceva mai tanar insa ca cel prezentat mai sus cu vreo 5 ani. Este un film animat modern, cu o actiune ce se desfasoara in lumea moderna, ba chiar o lume foarte tehnica as putea spune. Cum un pic de fantastic nu strica insa, nici filmul acesta nu face exceptie.

Filmul privit la suprafata este despre un porc, un porc pilot. Tot in aparenta este un personaj destul de rau: bea, fumeaza, se bate, este ironic la adresa altor piloti, este mercenar, ii place sa sperie. Doar in aparenta insa, pentru ca de fapt este un porc sufletist si oarecum cu spirit de haiduc.

Nu prea vreau sa zic multe despre acest film, doar sa va uitati ca merita, are de toate filmul asta de la dragoste la actiune, la caterinca, la ce vreti voi.

Mie mi-a placut suficient de mult incat sa-i dau un 9.

Akira | Japonia | 1988

Neintentionat dar iarasi am coborat in timp. Am urcat insa din nou in calitate. Nu stiu daca poti sa vorbesti de filme de animatie, cel putin de cele japoneze si sa nu iei in calcul „Akira”. Un film absolut genial, ce are la baza o poveste manga.

Actiunea are loc intr-un Neo-Tokyo apocaliptic pentru ca este un oras intunecat, la propiu si la figurat, unde nimeni nu respecta nimic, nici legi, nici oameni, nici nimic si unde violenta este la ea acasa si isi face de cap. In acest mediu, un baiat dintr-o banda de „cartier” este oarecum din greseala ales de armata care face niste experimente pe el. Daca a fost insa cea mai buna idee a lor, este de discutat pentru ca Tetsuo (baiatul in cauza) este aproape sa distruga intreaga lume.

Mai mult de atat nu vreau sa scriu pentru ca filmul asta nu prea poate fi descris. Trebuie urmarit. Mie mi-a placut mult si mi-a placut tot la el de la soundtrack la actiune si animatie. Fiind japonez, are un scenariu complex si foarte interesant gen caracatita, cu multe tentacule si directii.

Pentru cei ce nu au chef de animatie si vor sa vada filmul „pe bune” pot face si asta, animatia a fost ecranizata in 2014. Nu l-am vazut insa din ce am vazut secvente mi s-a parut de o calitate net inferioara.

https://www.youtube.com/watch?v=A2Jxx1EMcJo

Wicked City | Japonia | 1987

Atentie! Contine elemente de nuditate si sunt destule scene de sex in film!

Clar nu este un film pentru copii ca sa incep cu asta. Este un film foarte violent si contine destul scene si elemente sexuale. Filmul in sine incepe cu o scena de sex.

Actiunea are loc intr-o lume viitoare, in care supranaturalul si naturalul se impletesc relativ fara probleme. Iata insa ca anumite elemente subversive pun in pericol pacea dintre cele doua lumi paralele si diferite. Ca atare, un om al serviciilor secrete umane (Taki) primeste misiunea ca impreuna cu omoloaga sa din parte supranaturalilor (Makei) sa il apere pe un omulet, profesor pervers de origine, singurul capabil sa pastreze pacea. Lucrurile se complica insa in momentul in care relatia dintre cei doi trece de sfera profesionala. Se complica si mai mult cand in final isi dau seama ca omuletul nu este deloc ceea ce pare si ca misiunea lor era de fapt alta.

Mi-a placut filmul  destul de mult. Poate un pic cam violent pe alocuri sau un pic cam sec suficient de bun insa. Mi-a placut mult si twistul de pe final, la care nu prea ma asteptam. Ii dau un calduros 8.


Cam aici se incheie seria de animatii recenzate de mine astazi, ce v-am prezentat in acest articol sunt cele mai bune filme de animatie japoneze vazute de mine in ultima perioada si nerecenzate inca.

Daca mai stii si alte animatii bune, lasa un comentariu mai jos si-l voi adauga la lista.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *