De ce scrii?

Intotdeauna m-am intrebat care este motivatia din spatele unor lucruri, fapte, oameni. De ce fac oamenii ceea ce fac? Indiferent ca e vorba de fapte bune sau de fapte rele.

Inspirat de piesa unui amic al meu, “De ce canti?”, am vrut sa vad ce-i motiveaza pe bloggeri, de ce scriu ei si daca motivele lor coincid cu ale mele. Am vrut sa vad care este motivatia din spatele muncii de blogger (poate zambesti dar e si o munca si nu e deloc asa usor cum pare).

Asa ca i-am rugat pe o parte din colegii de breasla – oameni pe care-i apreciez desi nu-i cunosc personal si carora le multumesc mult pe aceasta cale pentru ca au acceptat invitatia mea – sa raspunda la o singura intrebare: „De ce scrii”? Si au facut-o. In mai multe cuvinte sau in mai putine cuvinte, dupa cum a simtit fiecare la momentul respectiv cu maxim de sinceritate si realism insa.

Daniel Botea – danielbotea.ro

Scriu in primul rand pentru mine, pentru a-mi pune ideile in ordine si pentru a gasi mai tarziu informatii care altfel s-ar pierde. Scriu si pentru prieteni. 😉

Scriu din placere si pasiune, despre lucruri care-mi plac si cateodata, mai rar, despre chestiuni care ma enerveaza.

Scriu pentru ca ma consider blogger. Se spune ca suntem ceea ce facem in mod repetat si cum de peste 6 ani scriu zilnic pe blog, pot sa spun ca sunt blogger.

Scriu pentru ca intotdeauna mi-a placut sa scriu, sa fac jocuri de cuvinte si sa ma joc cu sensurile. In concluzie, scriu dintotdeauna si din placere :).

Daniela Bojinca – danielabojinca.ro

Scriu pentru ca imi place. La inceput scriam pentru mine. Imi asterneam ideile pe internet fara sa ma intereseze neaparat ca mai vede cineva sau nu. La fel de bine as fi putut sa tin un jurnal sub perna.

Am realizat apoi ca, daca te exprimi într-un loc in care si altii au acces la opiniile tale, nu scrii doar pentru tine, ci si pentru oamenii din jur. Iar ceea ce scrii s-ar putea sa conteze într-o mica sau mare masura pentru cei din comunitatea pe care o formezi în jurul unui blog.

Acum nu mai scriu doar pentru ca imi place. Acum scriu si pentru ceilalti chestii care mi s-au intamplat mie si s-ar putea sa le placa, ori sa-i intereseze.

Marius Calin – mariuscalin.ro

Probabil ca daca m-ai fi intrebat asta acum ceva vreme ti-as fi spus ca o fac pentru cititori, dar ar fi fost doar jumatate de adevar.

Am inceput cu un blog prin 2013 pe Blogspot pe care am scris vreo 10 articole pentru ca voiam ca numele meu sa ajunga pe Google si de indata ce am realizat asta, ghici ce? N-am mai scris. Apoi, fara nici un motiv anume, am vrut sa fac treaba asta serios si asa a aparut mariuscalin.ro, un blog care urmareste evolutia mea in ale scrisului si ca filosofie de viata. Ba chiar am luat o pauza de curand si vreau sa revin cu articole mult mai personale intrucat am lansat si un site pe care mi-am propus sa scriu despre evenimente, tehnologie si alte lucruri care, cred eu, nu prea se potrivesc pe un blog personal.

Am spus la inceput ca ar fi fost doar jumatate de adevar si acum ma simt dator cu un raspuns. Oricine iti spune ca scrie doar pentru cititori, te minte. Nu e adevarat, in primul rand, noi scriem pentru noi. Vrem ca ideea aia sa influenteze, sa aduca o schimbare in lume si ideal ar fi ca schimbarea sa fie in bine, bineinteles. In al doilea rand, scrisul e o modalitate foarte faina de a-ti pune niste ganduri/idei undeva, in cazul de fata un blog, dar poti face asta intr-o carte sau chiar si intr-un jurnal. De ce ti-ai scrie ideile asa, pe internet? Eu fac asta pentru ca vreau sa stie lumea cine sunt, nu ma ascund dupa textele mele, mai ales ca urmeaza o serie de texte foarte sincere. Nu o sa fiu o carte deschisa pentru nimeni, dar blogul meu ii va ajuta pe multi sa isi faca o parere, corecta sau incorecta ramane la aprecierea lor cand ma vor intalni si in offline.

In concluzie, scriu pentru ca imi place sa transmit idei care sa schimbe lucrurile in bine si vreau ca oamenii sa ma cunoasca prin textele mele.”

Raluca Ilie – CuVantul Pribeag

Buna! Interesanta si grea intrebare! De ce scriu? In primul rand pentru ca pot. Intr-o lume in care limba noastra e deformata din ce in ce mai des, prima intrebare pe care mi-am pus-o a fost : Pot/stiu sa scriu corect? Pot. Dupa aceea, m-am intrebat daca imi place. Si mi-a placut inca de cand eram in clasa a V-a si scriam pentru revista scolii. Oare ma ajuta cu ceva scrisul? Ma ajuta. Imi testeaza creativitatea, ma relaxeaza si imi ofera oportunitatea de a-mi cladi o lume pe placul meu, in care pot alege sa fiu cine si cum vreau eu. CuVantul pribeag…e despre ce-mi place. Sa pribegesc Cu Vantul impingandu-ma din spate, pe carari stiute si nestiute, avand mereu cu mine CUVANTUL.

Lorelei Mihesan – makeupftw.ro

Ma holbez de 15 minute la o foaie goala. Orice raspuns mi se pare pueril. Câteodata cersesc atentie, alteori am ceva de zis, uneori simt o nevoie imperioasa de a scrie ceva. Cred ca cel mai mult îmi place shot-ul de adrenalina care ma cuprinde de fiecare data când scriu ceva, cu tremurat si tot tacâmul. Dar si mai mult îmi place sa revizitez texte. Precum o fotografie veche, acestea ma ajuta sa-mi reamintesc exact circumstantele si starile care m-au determinat sa deschid un document Word si sa încep sa tastez.

Am avut mai multe încercari de a face blogging. Am pornit cu un blog “cu de toate”, dar nu am reusit sa ma tin de el. Am realizat ca nu-mi place sa scriu despre orice si nici sa fiu conditionata de timp, asa ca acum ma rezum la a scrie gânduri si povesti pentru mine, atunci când ma loveste inspiratia. Am pornit recent si makeupftw.ro care este un instrument de promovare a ceea ce imi place cel mai mult sa fac: sa machiez.

Alina Gheorghe – Litere Stacojii

Se spune ca fiecare om are o vocatie, doar ca trebuie sa o identifice. Ei bine, scrisul este vocatia mea. Am mai multe pasiuni si de-a lungul vremii am fost indragostita de mai multe domenii de activitate, mi-ar fi placut sa fac si alte lucruri, însa numai scrisul a ramas constant in viata mea. Este pasiunea, terapia sufletului meu si cea mai importanta sursa de venit.

Fac parte din categoria oamenilor care-si iubesc munca. De fapt, nu consider niciodata ca muncesc cu adevarat, chiar daca mai si obosesc. Fac ceea ce imi place cel mai mult si sunt platita pentru asta. Ce poate fi mai frumos de atat?!

Acum opt ani Dumnezeu mi-a luat ceva si mi-a dat altceva. Nu am stiut dintotdeauna sa scriu. Nu credeam ca pot sa fac acest lucru si nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca voi ajunge sa imi castig existenta din scris. Intr-o noapte fatidica a anului 2009 m-am trezit si n-am mai putut sa merg. Totul s-a petrecut fulgerator. Dintr-o data.

Handicapul cu care m-am nascut s-a decis sa nu-mi mai dea voie sa merg, asa ca am petrecut aproape 4 ani in scaunul cu rotile. Lupta a fost colosala, in acea perioada m-am schimbat din toate punctele de vedere. Fizic, dar mai ales psihic si emotional.

Ca sa spun asa, chiar am trecut prin Iad. Am avut parte de niste dureri inimaginabile, fizice si sufletesti. Insa una peste alta, nu regret nimic. Sunt marcata, insa intr-un mod pozitiv, nu negativ. A fost greu, am trecut prin 4 interventii chirurgicale si luni de zile am facut terapie pentru a putea merge din nou si am reusit.

In acea perioada am invatat sa merg si sa scriu. Zilele mele se rezumau la trei lucruri: imi faceam exercitiile, citeam, imi faceam iarasi exercitiile si apoi scriam. De fapt invatam sa scriu. Asta am facut patru ani si asa am descoperit ca sunt in stare sa scriu. Am o noua viata acum si sunt fericita!

Abilitatea de a scrie nu este un talent nativ. L-am educat. Am studiat, am exersat, m-am analizat, mi-am corectat greselile, am cautat sa-mi imbunatatesc stilul permanent si uite asa am ajuns sa scriu si sa intru in lumea publicitatii online.

In prezent scriu mai mult pentru companiile si firmele pentru care lucrez, insa nu-mi neglijez nici sufletul. Aspir la statutul de scriitoare si într-o zi voi reusi sa îndeplinesc si acest vis, asa cum mi-am indeplinit toate visurile de pana acum.

Scrisul a fost salvarea mea. Daca nu as fi descoperit aceasta abilitate, nu doar ca as fi luat-o razna, insa probabil ca mi-as fi ratat viata, cel putin profesional. As fi ramas o persoana cu handicap si atat. Insa datorita scrisului sunt mai mult de atât. Sunt o persoana cu handicap care si-a depasit conditia, care poate, face si este tot ceea ce-si doreste.

Este profesia mea, pasiunea mea cea mai mare, dar si un tratament benefic pentru mintea mea complicata. Asa ma mentin sanatoasa si vie. Asa devin productiva si utila celor din jurul meu. Este singura cale prin care chiar sunt mandra de mine si multumita, incantata de ceea ce fac. Sunt într-o permanenta dezvoltare si consider ca mai am foarte multe de invatat, iar eu am toata viata inainte ca sa invat si sa evoluez.

Nu stiu sa fac altceva si nu vreau sa fac altceva. Pot avea o multime de alte pasiuni sau înclinatii, cred cu tarie ca scrisul este vocatia mea, calea mea si singurul element care o sa ramâna constant in viata mea.

Nu stiu cati oameni constientizeaza, insa cred ca majoritatea dintre noi ne-am dori sa fim nemuritor. Ei bine, eu am identificat calea nemuririi – este scrisul. In timp numele meu o sa capete forta si valoarea la care aspir.

De ce scriu? Pentru ca asa respir eu, iar respiratia inseamna viata! Asa traiesc, scriind.

Irina Sima – Albinuta Magica

De ce scriu? Chiar asa! De ce scriu? Era o perioada in care nu aveam un raspuns clar la aceasta intrebare. Acum il am.

Am inceput sa scriu in urma cu 4 ani. Initial din nevoia de a ma exprima, de a spune tot ce simt si ce gandesc fara ca cei din jurul meu sa stie ca eu sunt in spatele acelor randuri. Nimeni nu stia ca am un blog si scriu. Era coltisorul meu secret. Ma ascundeam dupa un monitor pentru a scrie ce simt si ce gandesc. Imi era frica de reactiile celor din jur. O mare greseala, pentru ca oamenii au tendinta sa judece pe oricine oricum. Ca o ironie, blogul meu se numea „suntem liberi sa vorbim”. Liberi pe naiba! Am avut o pauza cam de un an in care nu postasem mai nimic.

Apoi am descoperit ca blogul poate fi monetizat. Astfel mi-am dezvaluit identitatea si intr-un moment de ratacire am sters definitiv cateva articole dupa care imi pare foarte rau acum… dar asta e! Timpul nu mai poate fi dat inapoi. In acea perioada am schimbat si numele blogului in „albinuta magica”, dar am ramas tot pe blogspot varianta free. Asta se intampla prin 2014 dupa ce am aflat ca voi fi mamica.

De ce am ales acest nume? Pentru ca in 2014 ne-am apucat şi de apicultura. Iar albinutele chiar sunt niste fiinte magice.

Ulterior am inceput sa particip la concursuri şi sa gust din mirajul castigului. Recunosc faptul ca in momentul de fata scriu pentru anumite beneficii. Aş fi ipocrita sa spun ca scriu doar din placere. Blogul meu este totusi un proiect de suflet, un refugiu pe care incerc sa il fructific. E ca şi cum mi-as lua o cabana la munte pentru a ma relaxa cand simt nevoia, dar ocazional as inchiria spatiul.

Serios de Albinuta am început sa ma ocup de anul acesta cand am facut pasul cel mare si am trecut pe domeniu. A fost o alegere inteleapta as putea spune, deoarece am trecut la un alt nivel. Am evoluat. Astfel albinuţa mea magica s-a mutat in casa noua!

Nu ma laud cu 3-4 articole scrise zilnic. Timpul nu-mi permite, deoarece pe langa viaţa din on-line mai am si o familie, un copil care are nevoie de atentie. Dar postez aproape zilnic cate un articol.

Scriu cand prind o fereastra libera şi atunci caut sa imi adun toata energia pentru a oferi atat cititorilor cat şi sponsorilor articole de calitate, bine documentate şi scrise corect din punct de vedere gramatical.

Pot spune ca imi place ceea ce fac, desi cateodata sunt atat de obosita incat imi doresc sa mi se opreasca netul cateva zile ca sa ma linistesc si odihnesc. Dar imi trece repede… imediat dupa ce incep sa tastez primele cuvinte, iar articolul meu prinde contur.

Scriu doar cu diacritice, accept sfaturi constructive de la persoanele care au mai multa experienţa, îmi plac provocarile si imi doresc in continuare sa evoluez.

Hadasa Almasan – Hadasa scrie

Din fericire raspunsul este simplu. Scriu pentru ca imi place la nebunie. E singurul lucru la care sunt buna si singurul lucru de care nu ma pot plictisi. Când am terminat liceul imi amintesc ca obisnuiam sa spun: Eu nu am niciun talent. Am crezut cu incapatanare lucrul acesta pana vara asta cand am reinceput sa scriu poezii. Atunci mi-am dat seama ca lucrul acela pe care l-as putea face ore in sir fara sa ma plictisesc este scrisul.

Nu sunt buna la desen, nu imi ies proiectele handmade, nu sunt buna la cusut si dictia mea lasa mult de dorit. Dar scriu bine.

Pe blog am început sa scriu dintr-un motiv foarte egoist: ca sa primesc produse. M-a tinut cateva luni, dupa care m-am lasat pentru ca m-am plictisit sa scriu despre produse. Toate articolele care spuneau ca nu are rost sa te apuci de un blog cu motivatia asta s-au adeverit pentru mine. Dar blogul a ramas viu în mintea mea, asa ca toamna asta am copt un nou concept, m-am generalizat si acum scriu fix despre ce vreau eu si lucrurile merg ca unse. Un mic sfat, daca vrei sa castigi din blog, scrie despre ceva ce iti place, o sa cresti mai repede decât crezi.

Cam asta despre scris. Ma trezesc si adorm scriind, asa ma exprim cel mai bine, asa reusesc sa ma dezvolt ca om si asa reusesc sa ii inspir sau sa le aduc zambetul pe buze si celorlati. Scriu pentru ca merita!

Maria Agurita Ignat – aguritza.ro

De ce scriu? In prima faza as spune ca… nu stiu. De nebuna! Scriu de dorul lelii, ca sa ma aflu si eu in treaba. Scriu ca poate o fi ceva de capul meu si peste ani o sa vezi cum scot un best seller de moare lumea. Am luat-o razna, dar unii dintre voi ma stiti ca nu am tigla pe casa. Am inceput sa scriu pe un blog acum 4 ani… credeti-ma, oribil! Nu ca acum as scrie cine stie ce mare lucru, dar am evoluat un pic. Scriu pentru a ma face „auzita”! Scriu pentru ca imi place sa bat campii si pentru ca lumea citeste (culmea ironiei) bazaconiile mele. Scriu sub impuls de frustrare uneori si nu am pretentia ca cineva sa ma inteleaga. E suficient ca a trecut in vizita pe pagina mea si „m-a ascultat”.

Uneori scriu pentru competitii… ador adrenalina. Ador sa arat ca pot fi creativa si mai buna decat unii care sunt deja pe un pedestal si privesc in jos… la noi, astia mai mici. Scriu pentru ca ma relaxeaza si pentru ca opinia mea conteaza uneori. Scriu pentru o mana de oameni care cred in mine si ma apreciaza. Scriu pentru a ma autodepasi, pentru a vedea pana unde pot sa ajung si pentru ca imi place sa creez texte amuzante. Imi place sa vad lumea cu zambetul pe buze, sa mustaceasca si sa spuna : „Bai, asta nu e sanatoasa la cap!”.

Stiu ca mai am multe de invatat, dar nu ma voi opri din scris. Imi place puterea pe care o am asupra oamenilor. Imi place sa vad ca oamenii empatizeaza cu ceea ce scriu si faptul ca se regasesc cumva in unele articole pe care le scriu. De ce scriu? Pentru ca vreau ca lumea sa-si aduca aminte de mine prin ceea ce fac si mai ales, vreau ca baietii mei sa fie mandri de mama lor (nu ca nu ar fi). Voi scrie pana cand va da boala Parkinson peste mine si tot nu ma voi lasa… doar daca imi pune „politia internetului” interdictie. „Ce ti-e si cu baba asta! „

InfraSunete

Pentru ca asa imi dicteaza vocile din cap. Nu, glumesc. Asa imi scriu vocile de cap. Nu, glumesc.

Scriu pentru ca trebuie. Nu in sensul ca sunt obligat sa o fac, nu traiesc din blogging. Scriu insa pentru ca
trebuie.

Scriu pentru ca simt nevoia sa scriu, pentru ca scriu de cand eram mic, tot timpul mi-am dorit asta. Am mai avut blog-uri insa abia acum un an si jumatate am ajuns la InfraSunete si am reusit sa-l continui. Iar acum asta imi doresc sa fac.

Scriu pentru ca ma vindec, la propiu, fiindca prin scris imi elimin din sistem anumite frustrari, pareri. Iar cand fac asta, deja imi este mai usor sa trec printre ele fiindca daca am scris despre ele discutia e incheiata.

Scrisul este un hobby, un hobby foarte placut insa care nu de putine ori mi-a oferit destule satisfactii atat materiale cat si spirituale sa zic asa. Si sper ca peste un timp nu foarte indelungat sa citesc acest articol cu placere, sa-l citez si sa-mi spun: am reusit!

Scriu pentru ca vreau sa ajut. Vreau sa ajunga la oameni cartile bune, muzica buna, lucrurile frumoase, pozitive. Vreau sa ajunga si lucrurile urate insa nu in forma bruta. Ecuatia e simpla, negativul aduce tot negativ.

Scriu pentru ca efectiv simt nevoia sa ma exprim si asta stiu cel mai bine sa fac. Asta este ceea ce imi doresc sa fac si asa ma vad facand si peste 15 ani de exemplu. Un mic colt de internet, un laptop si niste muzica buna in boxe si e tot ce am nevoie sa pun ganduri pe foaie.

Tu de ce scrii? Sau de ce canti? Sau de ce desenezi? Sau… ai inteles ideea. Deci, de ce?

Sursa imagini: pexels.com