Castelul fetei in Alb este volumul 2 al seriei, aparut in 1958. Ciresarii nostri – al caror portret l-am facut aici, pe larg – isi continua aventurile.
Actiunea din cartea asta cred ca are loc undeva la un an distanta de cea din prima carte. Se intampla tot pe vara, in vacanta de vara, ciresarii nostri fiind niste tineri care nu isi bat joc de scoala.
sinopsis Castelul fetei in Alb
Tic – mezinul grupei si atarnache pe langa ei mari – se plictiseste din varii motive. E prin oras oarecum singur sau nu prea are activitate. Parca e oricum o perioada ceva mai tensionata, s-o fi mutat astenia de primavara, vara?
Pasionat de spionaj si iscodire, vede intr-o zi in curtea scolii o fata mai mare ca el cu vreo cativa ani, o fata de liceu. Se apuca s-o spioneze ca sa afle ce-i cu ea dar fata se prinde si il ia la misto. Nervos, Tic il coopteaza pe Dan si incearca sa puna la cale o razbunare. Fata in alb insa, pe numele ei Laura, nu-i deloc proasta si nici de asta data nu le iese actiunea. Mai mult de atat, Tic se si trezeste cu un mare sut in cur de la un campion de box, ce urma sa aiba un meci demonstrativ cu Ursu. Jignit, Tic se apuca sa croiasca planuri de razbunare.
Pe langa meciul de box, Ursu are si alte necazuri. In pantalonii inimii sale pare ca se strecoara niste fiori necunoscuti pana atunci si nu prea stie cum sa reactioneze. O fi ciresarul nostru indragostit? Naiba stie dar daca da?
Ceilalti ciresari sunt imprastiati, Ionel si Victor sunt plecati, intre fratii Tic si Maria parca au intrat toate duhurile iadului (certurile nu mai contenesc) si tot asa. In tot acest peisaj, ciresarii afla ca Laura, fata in alb a disparut.
S-a dus in munti sa-si caute Castelul celor doua cruci, la care viseaza de cand era copila. Ciresarii nostri se trezesc intr-o zi cu o mare scrisoare de la aceasta prin care ii invita sa o salveze, captiva fiind in munti. Uita insa un detaliu minor: sa le spuna unde se afla.
Sa fie insa o farsa mesajul ei sau sa nu fie? Ciresarii nostri nu stiu ce sa creada si nici cum sa actioneze.
ochiul critic Castelul fetei in Alb
Pentru mine volumul acesta este mult mai interesant ca precedentul. Desi inceputul cred ca e un pic mai plictisitor, restul cartii merita. Autorul umbla un pic si la psihic, Ciresarii nostri au crescut macar cu un an, se confrunta cumva si cu alte probleme – specifice varstei si tot asa.
Cartea aduce mult mai mult cu un roman politist. Ciresarii au de rezolvat un mister: unde se afla Laura, unde este captiva? Dar ca sa ajunga la ea, actioneaza pe doua cai:
- incearca sa afle de unde le-a transmis acel mesaj (n.r e vorba aici de o hartie trimisa din mana in mana pana a ajuns la Ciresari)
- unde s-ar putea afla castelul, pe baza informatiilor transmise de ea in scrisoare.
Sunt asadar oameni diferiti care actioneaza pe planuri diferite, fiecare cu problemele lui.
Pe baza unor descoperiri – arheologice si istorice as putea spune fara sa gresesc – dar si pe baza gandirii si a unor rationamente, grupul se reuneste la un moment dat si ajunge pe drumul cel bun. O vor salva pe Laura? Dar totusi Laura… trebuie salvata? Si daca da… va avea ea aceeasi ochi pentru Tic, cum are el pentru ea? Naiba stie sau de fapt, stie cine citeste cartea.
Eu pot spune ca mie mi-a placut, mai ales ca o buna bucata este dedicata descifrata unei enigme dar si unui cifru, un cod secret de scriere. Daca e sa rezumam, Laura este bijuteria din comoara ce trebuie descoperita.
Cui nu-i place sa caute comori? Mie imi place deci n-avea cum sa nu-mi placa cartea. Cred ca e volumul meu preferat din toata seria, acesta si Aripi de zapada.
Mai e de spus o singura chestie insa, foarte interesant cum reuseste sa te tina autorul in suspans. De exemplu, tu stii cum a ajuns biletul acela de la Laura la Ciresari, cum a plecat si cum a ajuns la ei, ai toate detaliie. Desi in carte, pana la un punct se reface acel traseu in sens invers, nu te plictisesti. Nu stiu cum a facut, dar autorul a reusit foarte bine ca desi tu stii povestea, s-o citesti totusi cu interes fara sa te plictiseasca. Tot respectul.
De asemenea si finalul este deosebit, eu nu prea l-am mirosit.
Pingback: Roata Norocului sau Ciresarii 3, de Constantin Chirita