coperta Capitan la 15 ani de Jules Verne

Capitan la 15 ani de Jules Verne

Jules Verne este unul dintre autorii ce vor lua in curand loc in seria Scriitorii Coopilariei. Sunt o gramada de carti citite de la el si toate bune. Nu prea imi aduc aminte de vreo carte scrisa de el care sa nu-mi placa. Si imi plac si ca adult, nu doar copil/ adolescent. Capitan la 15 ani face parte din aceasta categorie.

Este o carte pe care prima data am citit-o pe la 10 ani cred si mi-a umplut universul. Foarte inspirationala pentru un copil la varsta aia si plina de informatii. Am mai zis-o si alta data, pe atunci nu aveai internet sa poti cauta lucruri. De asta si „n-ai carte, n-ai parte” sau pe acolo. Dar hai sa vedem si cartea.

sinopsis Capitan la 15 ani

Tu ce faceai la 15 ani? Eu nu mai tin minte exact dar in orice caz, bateam campii. Ei bine, eroul nostru, Dick Sand, este smecher la varsta asta. Se afla pe bordul unui bric-goeleta, detinuta de tatal sau adoptiv, armatorul Weldon. La bordul acesteia se mai afla si sotia armatorului cu fiul sau, varul ei domnul Benedict (mare amator de ganganii) si echipajul.

Toata treaba se intampla pe la 1800 cred sau poate mai devreme. Dupa un sezon de vanatoare nu chiar reusit, bricul vrea sa se intoarca in U.S.A. Pe drum insa, se intampla doua lucruri:

  • salveaza cinci negri naufragiati si un caine – Dingo
  • calatoria ia o turnura foarte urata

Ultima pentru ca in drum intalnesc un cetaceu. Capitanul Hull, din dorinta de a-si umple butoaiele cu grasime de balena, o urmareste impreuna cu o parte din echipaj. Dar… nu iese bine.

Si uite cum tanarul Dick se trezeste capitan si trebuie sa conduca nava safe spre casa. Nu prea are cu cine dar negrii il ajuta doamna Weldon il sustine si tot asa. Dar la bord mai e si un bucatar, Negoro. Un bucatar pe care „nu-l haleste” deloc Dingo, cainele, dar l-ar hali daca ar putea. Ce naiba are cainele cu el?

Poate nu-i place mirosul de ceapa. Sau poate are un cu totul alt motiv.

Calatoria se duce naibii de tot si daca citesti cartea, vei afla si de ce.

ochiul critic

Cartea in sine este o calatorie. Si una fizica dar si una de maturizare a tanarului nostru capitan. Confruntat cu situatii de viata si de moarte, nu are de ales si trebuie sa se maturizeze brusc. Nu raspunde doar de el ci si de alti oameni.

Si in cine poate sa aiba incredere? Ca poate nu toti de langa tine te si sustin sau sunt curati in ganduri si fapte.

De asemenea, cartea este si ca un puzzle, normal. In mintea mea, e ca o calatorie pe un rau neexplorat, unde maxim ai doar cursul apei dar in rest completezi tu. Mai desenezi un sat aici, mai pui un x dincolo si tot asa.

Si Jules Verne da multe detalii in cartile sale si sunt o gramada de informatii utile pe acolo, mai ales despre flora si fauna. Daca cand eram mic le-am luat de bune, ca n-aveam cu ce sa le verific, ca adult pot atesta veridicitatea lor. Chiar sunt „pe bune”.

Primesti de asemenea si informatii despre negotul de sclavi, cam asta e si scopul cartii de altfel dar e o poveste imbracata altfel si despre explorarea Africii.

Cartea in sine este o carte de aventuri sub care se ascunde un semnal de alarma, un strigat social despre o activitate complet ilegala si imorala. Cel putin pentru perioada moderna. Pentru ca pe tot parcursul omenirii au existat sclavi din pacate. Acestia nu erau neaparat de culoare, ci practic se intampla la modul, X ataca pe Y, castiga, pleca acasa si cu sclavi pe langa vite etc.

Europenii insa cu privire la comertul cu „fildes negru”, cum se numea in argou, au dus asta la cu totul alt nivel. Practic, vorbim de masacru si acolo si in Europa si USA.

Este insa un cu totul alt subiect. Recomand cartea, este o carte buna, relaxanta si interesanta indiferent de varsta.


sursa imagine:wikipedia.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *