Salutare. Azi vorbim despre doi din cei mai mari sportivi ai Romaniei din toate timpurile, Ilie Nastase si Ion Tiriac, reprezentati de seama ai tenisului romanesc si ambasadori ai nostri pe tot globul. Ii vom cunoaste in cele ce urmeaza prin intermediul cartii lor, „Ar fi fost prea frumos”, carte compilata de regretatul Ioan Chirila pe baza inregistrarilor si notitelor celor doi.
Despre „Ar fi fost prea frumos”
Cartea a aparut in 1972 sub egida editurii Stadion, eu am gasit-o intamplator la un anticariat si am cumparat-o alaturi de alte carti ieftine.
Nu stiam ca exista o carte despre cei doi, asa ca m-am bucurat cand am gasit-o. Am fost curios sa o citesc si sa aflu mai multe despre cei doi sportivi de seama ai Romaniei. Cam toata lumea stie cine sunt ei, insa cred ca putini spre foarte putini stiu in mare traseul lor, de unde au aparut, care au fost rezultatele etc.
Ca de exemplu, eu nu aveam habar ca Ion Tiriac a jucat si hochei o buna bucata de vreme in paralel cu tenisul ajungand sa joace si in echipa nationala. Este un sport caruia i-a multumit in timp pentru ca l-a ajutat sa-si intareasca gleznele dar si loviturile, forta si precizia in maini.
Cartea se desfasoara in sistem „tenis”, daca exista asa ceva in literatura. Pe rand, fiecare din cei doi isi povesteste partea, insa este o poveste in paralel-continuare. Adica nu se apuca sa povesteasca amandoi aceleasi lucruri, ar fi fost interesant poate, insa exista riscul sa fie plictisitor.
Inca de la inceput si inca de la primele povesti ne putem da seama de personalitatea si stilul celor doi. Nastase pare mai romantic, mai spre frumos, in timp ce Tiriac mi se pare ca „serveste textul” cu precizie si lucididate. De asemenea, sunt pe alocuri bucati profunde si introspective livrate de amandoi sportivii. Nu degeaba se spune ca cei mai buni sportivi sunt si cei mai inteligenti, pentru mine cartea de fata e o dovada.
Pentru cine e curios, are ocazia sa afle din carte cum a inceput cariera celor doi. Inceputul carierei lui Ilie Nastase ar putea fi definit de trei cuvinte: palme, ciocolata si bani. Cam astea au fost motivatiile lui si se pare ca pana la urma au functionat. Dupa cum a precizat chiar el in mai multe randuri, el a ajuns la tenis din intamplare. Nu-si dorea sa faca asta insa, „altceva n-a fost”.
Tiriac, s-a aflat cumva in aceeasi barca cu Nastase din acest punct de vedere. Nesiguranta, faptul ca nu credea la inceput ca poate atinge performanta in tenis l-a facut sa joace si hochei in paralel o buna bucata de vreme. Abia mai tarziu a reusit sa-si infranga temerile si sa aiba curaj in el si in ceea ce poate face.
Asa cum e deja dovedit, extremele se atrag. Asa se explica cum s-a putut forma cel mai bun cuplu de tenismeni romani in ciuda faptului ca sunt diametral opusi. Nastase, conform personalitatii sale vulcanice a cautat spectacolul, frumusetea tenisului. La polul opus, Tiriac, calculat si pragmatic declara ca „Tin sa precizez ca inca din primul moment m-am gandit numai si numai la victorie. Frumusetea loviturii nu m-a interesat deloc…. Stiam un singur lucru: ca trebuie sa arunc mingea cat mai departe, spre linia de fund, si sa adun puncte.”
Cartea este un jurnal de tenis, suntem acolo, cu Tiriac si Nastase de la inceput pana prin anul 1971. Crestem cu ei, mergem cu ei la turnee, le citim gandurile si le aflam problemele, gandurile, emotiile. Asa cum ma asteptam avand in vedere ca ambii sunt ghidusi, mai aflam si intamplari amuzante.
Este un episod de exemplu cand Nastase ne povesteste cum a fost nevoit sa imprumute sortul lui Tiriac la un turneu de la Riad, fiindca al lui se rupsese si avea unul singur. Tot Nastase ne povesteste un episod de la un antrenament de la munte. A cedat fizic si a plecat in camera, unde s-a ascuns sub pat. Acolo l-a gasit antrenorul care s-a straduit sa-l resusciteze psihic. Ilie era foarte suparat fiindca avea o mare problema cu forta si rezistenta, la care se adauga o problema cu lipsa lui de rabdare.
Cine citeste cu atentie, descopera pas cu pas personalitatea si firea celor doi. E ca si cum am pune un puzzle cap la cap. Amandoi isi dau cu parerea unul despre celelalt, vorbesc si despre slabiciunile insa si despre punctele forte ale celuilalt. Ne putem da seama inca de la inceput de anumite chestii, cum ar fi de mentalitatea de invingator al lui Tiriac exprimata foarte bine de Nastase „Tiriac nu face niciodata concesii. El sustine ca lucrurile trebuie puse la punct intotdeauna, inca din plecare, pentru ca fiecare sa stie pe ce conteaza”.
Nu este singura data, Tiriac are niste reflectii foarte interesante si cu alte ocazii si de aia este el unde este, fiindca a inteles. De exemplu, cand s-a intors dintr-un turneu din Africa, cand era in avion se gandea ca „De sus se vad luminile Bucurestiului. Am invatat cat in sapte ani pe pamantul fierbinte al Africii. Acum sunt sigur de un singur lucru. Nu trebuie sa copiez nimic, ci sa gandesc, sa corectez, sa adaptez. In tenis, cine copiaza e pierdut…” Ca orice om superior , se gandeste tot timpul la cum sa fie mai bun si ce sa faca.
Asa cum am zis si mai sus, Nastase e mai latin, mai romantic si el vede lucrurile altfel. De exemplu, pentru el „tenisul a fost intotdeauna arta de a face ceva la care adversarul nu se asteapta. Cat de placut e sa poti trage un smash in partea opusa a celei asteptate si sa te uiti cum adversarul a ramas pe loc, sprijinit in racheta, de parca smash-ul tau l-ar fi trasnit din senin…„
Este o carte pe care v-o recomand cu drag si care se citeste singura. Are cate ceva pentru toata lumea, cine vrea emotii, gaseste emotii, cine vrea povesti, gaseste povesti, cine vrea cronici si scoruri exacte, gaseste cronici si scoruri exacte. Este insa modalitatea de a-i insoti pe cei doi uriasi sportivi de-a lungul carierei lor, de la inceput pana in varful de forma.
Cam atat despre carte, nu uitati sa va abonati la blog (dreapta sus) si nu uitati ca mai am si alte recenzii.