Salve. Postul de astazi termina incheie pentru anul acesta partea de recenzii carti (posibil chiar pe termen mai lung, nu sunt inca sigur). Cartea recenzata astazi a fost scrisa de Eliana Popovici, a aparut in 1986 la editura „Albatros” din Bucuresti si face parte din colectia „Cutezatorii„. Coperta a fost ilustrata foarte frumos de Petre Hagiu.

Este o carte cu care mi-am luat teapa, dar o teapa placuta. Am cumparat-o de pe un site de tip anticariat dar pentru ca nu am gasit info despre ea pe net, m-am ghidat dupa… coperta (cam cum se facea digging in State dupa viniluri). Ma asteptam sa fie un roman de capa si spada cu spioni medievali, cu patrioti adevarati, cu barbati tari ca stancile si vicleni ca vulpile etc. Cunoasteti genul. Nu s-a intamplat asa.

Este intr-adevar o carte cu profil istoric, in care actiunea are loc in Tara Romaneasca in timpul lui Constantin Brancoveanu. Insa, lupta descrisa in carte este de alta natura, pentru ca de fapt este lupta fiecaruia cu el insusi. Mai este de asemenea vorba de lupta cu lumea intreaga si pentru ce lupti: pentru suflet, pentru inima, pentru minte, pentru spirit sau pentru bogatii, pentru femei, pentru lumesc? Ce alegem fiecare ne priveste. Va las mai jos cu cateva fragmente ce mi-au placut mie mult sau ma rog, le-am gasit interesante.

Sinopsis carte:

„-Sufletul n-are putere, nene Simioane. El e numai prizonierul trupului si cata mereu sa scape din asemenea colivie prea stramta.

-Am vazut multe la zilele mele, am chivernisit bunurile mintii si vorbesc cu chibzuiala batranetii. De ce crezi ca tot ce nu intelegi e vrajitorie?

Imparatul era totusi grabit sa ajung pe pamantul din coasta turcului, se vroia salvatorul crestinatatii dar nici alipirea unor noi teritorii nu statea pe locul doi.

-Sunteti adeptul parerii ca rabdarea este o forma a intelepciunii?

-Avem rabdare, intr-adevar. Dar mai avem si o credinta de aparat si un ogor si graiul mostenit de la batrani. Dupa cum vezi, nu suntem saraci generale.

Zice o vorba batraneasca: „fa-te prieten cu dracu’ pana treci puntea”. Dar a uitat batranul sa adauge ce te faci cu dracul cand ai ajuns la capatul puntii?

Aplecarea numai spre stiinta fara a te ingriji de suflet poate duce la dominarea fiintei de lucruri… Poate de aceea gaseau, pe langa stradania de a aduna averi, o placere in cercetarea cartilor ce le vorbeau de acele taramuri indepartate intr-o viata daruita altfel banului si grijilor.

O biserica este si ea ca o carte, cu osebire deschisa tuturor chiar si celor fara stiinta de carte.

-Si te-ai intors cu cateva lucruri adunate intr-o carte…
-Mai sunt si cele adunate in inima, inaltimea-ta.

Si daca limba unui neam arata cel mai bine chipul maicii sale, asa cum un om ce a avut nenorocul sa-si piarda mama de la nastere si nu-si aminteste cum arata, dar el pastreaza in sine ceva din infatisarea ei si chiar din felul ei de a fi, tot asa un neam nu se poate lepada de mostenirea limbii si e dreptul sau sa o foloseasca.

Gandire limitata, fire tematoare… socotea primejdios tot ce nu putea intelege… Admiratia e foarte aproape de gelozire, iar gelozirea poat fi aducatoare de rele… Curios lucru, dar cunoscand ce anume le deosebeste iti dai seama ca sunt infinit de multe trasaturi care le apropie.

– Imi e teama de somn, nea Anghele. E ca un dusman care-ti fura o parte din viata, somnul. Vine la ora lui si musca cu dinti de hier din felia vietii.

O fi el manos acest pamant, dar prea multi ochi pizmareti sunt indreptati asupra-i…

In mahalaura tabacarilor se svonise ca s-a taiat un vitel din care au curs valuri de sange verde. Verde ca fierea, iar vitelul avea pielea moale si matasoasa cum tabacarii nu mai vazusera.

E bine sa calatoresti numai in carite si sa calci pe covoare moi, pastrandu-ti picioarele mici si adaugand osanza la dos, ca un berbec de rasa, dar se poate trai si altfel.

Era un invins si invinsii nu-si pot ingadui sa-si dea frau liber pornirilor dupa cum nu pot gasi in cugetul lor acea farama de noblete ce se cheama marinimie.

-Cred ca apa le e draga oamenilor pentru ca uneste uscaturile. Oricat ar calatori, tot spre un liman tind.

-La voi, crestiinii, asta e raul cel mai mare! Oamenii de rand se ridica cu greu. Sunt o sumedenie de stavili care le taie calea. Apoi o sumedenie de boieri si boiernasi care-si transmit privilegiile din tata-n fiu si se tin de ele chiar daca scapata… Asculta-ma Demetrius, a noastra va fi lumea ca numai o asemenea orinduiala in care cei buni si inzestrati sunt ajutati sa se ridice, poate merge departe, cuprinzand popoare dupa popoare.

Boierii sunt un soi de oameni circotasi, cauta pricini de cleveteala din te-miri-ce si tarasenia hainelor n-ar fi cea mai neinsemnata dintre pricini… De multe ori cerem lui Dumnezeu cate un lucru, dar nu stim ce cerem. S-ar pute sa se intoarca impotriva noastra.

Timpurile ce se anuntau cereau o altfel de vitejie. Cereau puterea spiritului. Cereau o minte limpede si inclinatia de a cumpani greutatile fiecarui moment”.

Sanatate!