Roata Norocului sau Ciresarii 3, este publicat in 1965, la 7 ani distanta de al doilea volum al seriei. Eroii nostri n-au crescut totusi asa mult, ci cam tot un an. Fata de primul volum insa, unde au explorat o pestera prin creierii muntilor si fata de volumul doi, unde au umblat tot prin munti, de data asta insa dupa una bucata de istorie, acum copii nostri raman la oras.
Dar nu in orasul lor, in oraselul lor de fapt, ca nu prea ai ce faci pe acolo.
Sinopsis Roata Norocului sau Ciresarii 3
Tic si Maria il insotesc pe Dan in vizita la verisoara lui, intr-un alt orasel. Respectiva – Ioana daca am retinut bine numele – ii invitase pe toti Ciresarii dar sa spunem ca ceilalti nu prea au avut chef. Sa nu uitam sa precizam ca invitatia sa datora renumelui Ciresarilor nostri. Ar fi fost echivalentul vloggerilor din ziua de azi, aventurile lor erau bine cunoscute mai ales printre tinerii de varsta lor, mai ales ca existau si niste carti despre ei.
In oraselul respectiv, sunt doua lucruri de interes: un balci – cu atractiile lui – si muzeul orasului, unde se afla expuse niste tanagrale, 5 statuete.
Ciresarii sunt atrasi de balci mai mult, unde Tic si-a pus in cap sa castige la Roata Norocului, statueta lui Fradaburidi. Ce nu intelege Tic insa, este ca aceste atractii nu prea sunt facute sa castige clientii (still real). In ciuda avertisementelor primite totusi din mai multe surse, Tic nu prea se lasa, isi doreste statueta.
Intre timp insa, ajung si la muzeul orasului. Ciudat insa, nu toti cei prezenti reusesc sa vada acele Tanagrale. Dezbatand subiectul ajung la concluzia ca au fost furate si pornesc pe urma hotului. Sau or fi mai multi hoti? Naiba stie dar cine le-a furat, cum, cand si de ce? Nu prea au raspunsuri. Stiu doar ca in vreo 10 minute statuetele au disparut.
Ca orice detectiv care se respecta, iau la puricat personajele din muzeu si incearca sa desfaca itele. Grupul se mareste insa si cu ceilalti ciresari, ca e nevoie de toata lumea sa lamureasca misterul.
Ochiul critic
Nu prea m-a spart volumul asta. Nu e rau, insa merge mult spre genul politist. Dar, spre deosebire de genul politist standard, este o carte in care se vorbeste mult mai mult decat se intampla lucruri. Intr-o carte politista obisnuita, autorul are grija sa-ti lase niste indicii pe la inceput astfel incat sa poti face niste legaturi, are grija sa impleteasca actiunea cu logica.
Nu si in cartea noastra. Se vorbeste foarte, foarte mult. Exista dialoguri cumva interminabile pe baza furtului si pe langa astea sunt si monologuri pe aceeasi tema. Asta face cartea sa devina greoaie si enervanta pe alocuri. Marturisesc ca am sarit de exemplu peste o buna parte din discutiile astea si n-am pierdut nimic. Pentru ca nu erau discutii care sa te duca neaparat pe o directie, sa-ti ofere ceva. Am inteles fara probleme ce se intampla in continuare.
Cum spuneam insa si mai sus, grupul devine puternic cand apar si restul ciresarilor, mai ales Victor, the brain of the group. Parca se mai dinamizeaza un pic cand apar si ceilalti dar chiar si asa, discutiile de genul si reflectiile continua.
Daca ti-a placut seria, merita bifata si cartea asta dar sincer, n-o recomand cu toata inima ca pe celelalte volume.
Aaaa! am uitat. Cartile pot fi citite fara probleme individual. Actiunea dintr-o carte nu are treaba cu ce se intampla in celelalte. Sa spunem doar ca maxim or sa fie ceva referinte pe care n-o sa le prinzi – dar nu cat sa influenteze ce ai citit. De personaje te prinzi pe parcurs oricum cine si ce face in grup si tot asa.
Deci poti citi doar una din carti sa spunem asa, fara probleme.
Urmeaza al doilea volum al meu preferat din serie si anume Aripi de zapada dar despre acesta discutam data viitoare.