Am stat de vorbă cu Mihail Victus ce a lansat în 2019 Fracturi . Despre roman dar și despre viață în general, mai jos.
Mihail Victus | Interviu
Să începem cu numele. Victus, este numele real sau un pseudonim? Dacă este numele real, ce știi despre originea familiei, fiind clar un nume latin? Dacă este un pseudonim, de ce l-ai ales pe acesta?
Dacă întrebarea mi-ar fi fost adresată peste câteva luni, aș fi răspuns că e numele real. Curând, voi începe demersurile legale pentru a face asta să se întâmple. În adolescență, scriam folosind o mulțime de pseudonime, derivate din numele meu real. Prin 2008, sau mai devreme, după ce o perioadă publicasem proză în diverse reviste online, semnând cu alte nume, am optat pentru Victus. Printre alte semnificații, „victus” înseamnă „un fel de viață” și „înfrânt”. Mi s-a părut, la vremea aia, că ar avea o profundă semnificație filosofică. Apoi, s-a lipit de mine. Acum sunt mai obișnuit ca lumea să mi se adreseze cu Victus, în locul numelui de familie, pe care îl percep cumva ca și cum nu mi-ar aparține.
Ai menționat o serie de autori ca fiind influențe literare. Care dintre aceștia crezi ca a fost cel mai important pentru tine sau care este cel mai important lucru învățat de la ei?
De la fiecare am avut de învățat câte ceva. Primul care m-a făcut oricum să-mi schimb percepția, să o iau adică într-o altă direcție, a fost Raymond Chandler. Aveam cam paisprezece ani și citeam foarte multă literatură polițistă. De la el am învățat să scap de lucrurile inutile, mi-a demonstrat că o exprimare naturală, fără înflorituri, poate servi mai bine poveștii. Hemingway m-a convins și mai mult de asta. Faulkner mi-a oferit o nouă perspectivă a scrisului, laolaltă cu Jose Saramago. Henry Miller m-a făcut să las deoparte inhibițiile. Și așa mai departe. Sunt o mână de autori care atunci, la început, au avut un impact puternic.
Având în vedere că printre acești autori se află și Karl May… cât de trist ai fost când ai aflat că Winnetou nu a existat? (pentru mine a fost dramatic, cam la fel cu drama Moș Crăciun).
În timpul școlii generale, Karl May a fost cu siguranță autorul pe care-l admiram cel mai mult. De nenumărate ori, în loc să fiu atent la ce se preda în clasă, îi citeam pe ascuns cărțile. Le țineam în manualele școlare sau pe genunchi, ca să nu fiu descoperit de profesori. Unul dintre ei, care mi-a fost diriginte un an, după ce m-a prins asupra faptului, mi-a spus că la orele lui pot scoate liniștit cartea pe bancă, să citesc. Revenind la întrebarea ta, admit că nu-mi puneam problema ca Winnetou să fi existat, din moment ce scriam la rândul meu povestiri western, evident inspirate de Karl May. Dar o tristețe profundă tot am simțit, când am ajuns la „Testamentul lui Winnetou”. M-a marcat foarte mult. Ca urmare, am scris o povestire în care îl reînviam pe Winnetou. A fost ca o amăgitoare consolare.
Primul roman Fracturi, a fost lansat anul acesta la editura Vremea. Cum l-ai descrie în 5 cuvinte?
Dificilă provocare. Mi-a ieșit asta: câte minciuni pot împovăra conștiința?
Cum a luat naștere romanul și cît ai lucrat la el?
În ianuarie, 2018, am început să dezvolt ideea. Fără corecturi, scrierea a durat un an. Perioada de corecturi s-a întins și ea pe o perioadă de șase luni, timp în care am revizuit romanul de cel puțin cinci ori, până ce l-am adus la forma finală.
A fost ceva anume care te-a inspirat, poate un eveniment, un film, o altă carte etc. sau s-a întamplat pur și simplu?
De fapt, în momentul ăla jonglam cu ideea să dezvolt în roman o povestire care îmi adusese niște premii. Știam că pot face mai mult cu ea. Dar tot atunci s-a întâmplat să trec printr-o perioadă mai dificilă a vieții mele, care m-a făcut nu doar să văd altfel lucrurile, dar mi-a și servit ca inspirație pentru „Fracturi”, chiar dacă doar ca nuanță, nu și ca subiect. O parte din trăirile mele de atunci i-au fost însușite personajului principal al cărții.
Personajul principal al cărții (dacă am înțeles eu bine) este un manipulator media. Dacă ar fi să-l transpunem în realitate, ce rol crezi că ar avea în societate? Adică ce funcție ar ocupa, ar fi respectat de oameni etc.?
Da, manipulator media. În timpul documentării pentru subiect, am citit o mulțime de articole și cărți având ca temă manipularea, marketingul, industria mass media. A se lua ca exemplu Ryan Holiday, cunoscutul manipulator media, care a ocupat până în prezent funcții ca marketer, strateg media sau director de marketing. În viața reală, personajul din „Fracturi” ar putea avea oricare din funcțiile astea. Ar trebui să inspire atât respect cât și teamă. Un individ pe care nu ți l-ai dori ca dușman.
Cum scrii, ai un ritual anume, folosești un program anume de scris, asculți ceva special când scrii etc.?
Obiceiurile se pot schimba în timp, dar când scriam la „Fracturi” mă țineam de un program. Altfel, n-aș fi reușit. Seara, după serviciu, mă încuiam într-o cameră de unde nu auzeam altceva în afară de o muzică în surdină (de preferat ceva instrumental, jazz) și unde așteptam până ce reușeam să mă îndepărtez de realitatea înconjurătoare. Nu reușeam întotdeauna. Zilele în care puteam să scriu le bifam într-un calendar. Pentru-a atinge starea necesară, de obicei am nevoie să am la îndemână un stilou cu cerneală (doar neagră) și un pahar cu vin sau bere. Desigur, și liniște. Deocamdată, am ghinionul ca în garsoniera de deasupra să locuiască o femeie care, fără excepție, se trezește la șase dimineața și își pune pantofii cu toc iar în jurul orei unsprezece noaptea începe să se certe cu soțul ei și o ține așa cel puțin o oră. Așadar, scrisul iese din discuție. Din fericire, situația e temporară.
Dacă personificam Fracturi, cum crezi ca ar arăta?
E un roman bine ancorat în realitate. Așa cum se prezintă ea, uneori surprinzătoare, alteori tragică sau amuzantă, dramatică în esență. Tranziția dinspre ficțiune spre realitate ar fi cât se poate de facilă (și de credibilă).
Cum a fost primit romanul de public? Cum ți se pare feedback-ul primit, ești mulțumit de acesta?
Sunt și eu curios cum va fi primit romanul. Nu s-a încheiat încă perioada de distribuție prin librării. Aștept primele reacții. Câteva feedback-uri am primit totuși, la fragmentele postate pe internet. Pot spune că au fost mai mult decât îmbucurătoare.
Urmează o altă carte, Mărul Stricat. Când crezi ca va fi gata acesta?
În cel mai optimist scenariu, ar fi gata într-un an. Ceea ce mi se pare oricum puțin probabil. Din câte am observat, mai întotdeauna apare câte ceva care să dea planurile peste cap.
Având în vedere că te ocupi cu amândouă, ce-ți place mai mult? Să scrii sau să desenezi?
Îmi place să desenez și să pictez, mă relaxează. Dar nimic nu se compară cu momentul în care pun ultimul punct la o poveste. Atunci experimentez o satisfacție/mulțumire aparte, ca și cum tocmai m-aș fi jucat încă o dată de-a Dumnezeu.
Ce părere ai despre literatura română contemporană și despre subiectele abordate?
Sincer să fiu, după câteva experiențe insuficient de plăcute, renunțasem să mai citesc ce se scrie pe la noi, cu mici excepții. Abia în ultimii doi-trei ani am revenit asupra deciziei și mă bucur că am făcut-o. Am descoperit autori la fel de talentați ca unii de-afară, traduși în zeci de limbi și mult-premiați. Cât despre subiectele abordate, sunt destul de diversificate ca să ai de unde alege. Se publică foarte mult și, inevitabil, există multă maculatură, dar asta e valabil oriunde în lume. Problema e lipsa unui public de cititori capabil să absoarbă ceea ce se tipărește, în așa fel încât editurile, în loc să caute să nu iasă în pierdere, să își permită să-și asume din când în când riscuri cu autori ale căror cărți par mai puțin vandabile, dar care oferă o literatură de calitate.
Recomandă-mi, te rog, trei cărți citite în 2019 care ți-au plăcut mult.
„Sărbătoarea continuă”, (o recitire, care mi-a reamintit de ce obișnuiam să admir scrierile lui Hemingway), „Hotelul New Hampshire” (în care John Irving mi-a demonstrat, după ce o făcuse cu „Lumea lui Garp”, că e unul dintre cei mai buni scriitori în viață), „Ai toată viața înainte”, de Romain Gary (o carte de-o frumusețe aparte, în ciuda subiectului dramatic).
Ebook, fizic sau audio?
Am încercat să citesc ebook-uri. Nu mi-a reușit. Mi s-a întâmplat să încep câte un ebook, ca până la urmă să cumpăr varianta tipărită și să reiau citirea de la capăt. Am iubit cărțile dintotdeauna, mirosul, forma și textura lor. Sunt senzații pe care cărțile în format electronic nu mi le pot transmite.
Care sunt principalele probleme cu care te-ai confruntat ca scriitor, în procesul de a publica o carte?
Mi s-a confirmat ceea ce știam deja, și anume că relațiile și norocul îți pot fi mai de folos decât o scriitură de calitate. Poți să obții oricâte premii literare importante, să ai realizări considerabile pe plan literar – asta are mai puțină valoare decât o vorbă bună din partea omului potrivit. Fără ingredientul ăsta, lupta spre publicare va fi considerabil mai dificilă, dar există și avantajul că vei continua să te autodepășești. Până la urmă se va întâmpla și inevitabilul. Trebuie doar să o crezi.
Spune-mi, te rog, o carte (sau mai multe) care crezi că l-ar ajuta pe cineva care vrea să scrie să învețe despre asta.
Aș recomanda mai degrabă citirea a cel puțin o sută de cărți, cu subiecte dintre cele mai variate, cărți ale marilor autori, care au lăsat o amprentă distinctivă în literatură (Pynchon, Faulkner, Hemingway, Saramago, Vonnegut, Mishima, Marquez etc.), dar și cărți ale contemporanilor. Cum să îndrăznești să crezi că poți scrie literatură, dacă nu ai acumulat deja o lectură bogată și diversificată?
Dacă trebuie să alegi o singură carte, care ar fi aceea și de ce?
Biblia, fiindcă încă nu am citit-o integral. Sau „Ulise”, a lui Joyce, fiindcă de fiecare dată poți descoperi nuanțe diferite, ca și cum ai citi o altă carte.
Ești membru fondator LiterNautica, ce ai învățat din toată această experiență, cum te-a ajutat?
Am descoperit că orgoliul scriitorului e de multe ori invers proporțional cu talentul. Acum lucrurile s-au mai liniștit, LiterNautica are o altă abordare, seamănă mai mult cu o revistă. La început funcționa ca o comunitate, cu înscrieri la liber, iar cei din echipă trebuiau să depună un efort considerabil ca să păstreze o calitate medie a textelor care se publicau, într-un ritm incredibil. Oboseala și impresia că ducem o luptă cu morile de vânt ne-a făcut să oprim înscrierile pe site. Acum propunerile de publicare se primesc pe mail. În felul ăsta, a crescut calitatea textelor. Pe mine (și pe alții din echipă, cu siguranță), experiența asta m-a ajutat să văd mai clar lumea literară, dar totodată m-a determinat să scriu mai bine, mai repede decât dacă aș fi făcut-o de unul singur. Tot cu ajutorul site-ului, am cunoscut niște oameni foarte talentați. Unii dintre ei au confirmat între timp, publicând la cele mai importante edituri, ceilalți o vor face și ei cu siguranță, în viitorul apropiat.
Unde te pot găsi cititorii?
De preferat, între paginile cărților. Altfel, pe www.mihailvictus.eu.
Un cuvânt de incheiere pentru cititori?
Sunt un cititor și eu, înainte de toate. Mă bucur să fac parte dintre voi. Împreună, haideți să-i învățăm/încurajăm și pe alții să citească – doar în felul ăsta literatura va continua să supraviețuiască și să ne asigure o viață bogată în trăiri și experiențe pe care în mod obișnuit nu le-am cunoaște.
sursă imagini: arhiva personala Mihail Victus
Nu uita, dacă ești român, susține literatura română!