Nu-mi aduc aminte sau sa zicem ca nu-mi dau seama care ipostaza i s-ar potrivi mai mult acestui desen. Sa fie oare cea de soldat intors de pe front sau cea de om plecat la vanatoare? Poate sa fi fost amandoua, un soldat care sa fi mers la vanatoare. Nu?
Nu stiu. Stiu doar ca desenul este o reproducere dupa o imagine foarte veche, de pe la 1920. Ca de obicei, am gasit-o scanata pe flicker, mi-a placut si m-a facut s-o reproduc. Am facut-o cu gandul la bunicii mei si la fratii bunicilor, toti luptatori pe front, padurari si vanatori. Au aparat pana in ultima clipa granitele tarii si patria.
Daca pot sa scriu ce vreau pe blogul asta si cand vreau e si datorita lor. Insa, ne gandim prea putin la asta. Mortii cu mortii si vii cu vii, insa ar trebui sa ne cinstim mai mult eroii. Eroii nu sunt insa neaparat cei mediatizati ci cei anonimi, sobolani de transee, care au indurat noroaie, frig, frica si disperare. Va spun eu, nimic nu e mai urat ca bolile de minte. Te lupti mai usor cu o rana decat cu frica.
In fine, Doamne fereste si Doamne odihneste-i in pace!
In amintirea lor, va las cu piesa asta de la S.D.S.T, unde Aforic dar mai ales Underman, au dat-o genial. N-ati vazut piesa asta pe tv desi ar fi trebuit. E o piesa minunata, un film ascuns intr-o piesa, o poveste de viata pentru care cuvintele sunt prea sarace.
Piesa este de altfel un memoriu, un semn de respect pentru bunicul lui Underman decorat in luptele de la Odessa.