mâini însângerate

Nu fi prost și nu te duce la ea cu un giftcard dacă nu ti s-a urât cu binele!

mâini însângerate

-Eh ești tu prost mă, e mult mai ușor să  cumperi un cadou pentru ea decât pentru el, ai milioane de variante la îndemână! îmi aruncă colega cu un mic aer de superioritate.

Am o colegă la birou cu care mă contrazic mereu, mai ales pe tema femei vs bărbați. Este foarte încăpățânată și are o doză măricică dintr-un extremism modern prost aplicat și înțeles ce poartă numele de feminism. Asta o face să considere femeile o rasă superioară și de asemenea să considere că pentru o femeie este mult mai greu să facă orice – mă rog, în sensul bun al cuvântului.

Acum vreo patru zile, într-o pauză de țigară, a declarat din senin și pe stomacul gol că este mult mai simplu pentru un bărbat să cumpere un cadou pentru ea, decât invers. Am încercat să-i explic că nu, dar o ținea pe a ei. I-am cerut să-mi dea un exemplu și i-am atras atenția că nu e deloc simplu, mai ales că femeile țin foarte mult la cadouri și nu sunt dispuse să te ierte cu una cu două.

– Îi iei un giftcard fraiere! și gata, ai scăpat. Și s-a uitat la mine pregătită să-și savureze victoria.

– Ha, e o idee proastă, foarte proastă! am zis eu și i-am demonstrat în felul următor, rugând-o să-și imagineze următoarea speță.

#speța 1 – început de relație

femeie își dă cu palma în cap
https://gratisography.com

Ea primește giftcardul, îl studiază și îl pune deoparte. Se uită la el dintr-o parte, maxim cu coada ochiului și vorbește ca pentru ea.

-Un giftcard… vai, merci! te-ai străduit foarte mult, mă simt foarte apreciată, aproape că n-am cuvinte! Cât ți-a luat să-l iei, 5 minute? Cât ai pus banii pe tejghea și ți-a dat ăla cardul? Mulțumesc, care femeie nu-și dorește asta? 

-Aaaa, păi stai mă, nu-l iei și tu la început de relație, zice colega mea. Poți să-l iei mai încolo, după câțiva ani și atunci e ok.

-Te înșeli, e și mai belită după câțiva ani. Bine că n-am gagică, că-mi dădea aia papucii dacă mă luam după tine, zic eu și-i zic cele de mai jos.

#speța 2 – dupa „n” ani de relație

my life is a total mess
https://www.pexels.com/

-Un… giftcard? Atât însemn eu pentru tine după 3 ani de relație, un giftcard? Și eu că idioata m-am dus la coafor, m-am chinuit să slăbesc să intru în rochia asta nouă, am făcut rezervare unde-ți place ție și tu vii acasă cu un… giftcard?  

-Păi iubi nu te supăra, știi că eu sunt mai simplu așa și nu sunt așa rafinat ca tine, n-am știut ce să-ți iau și m-am gândit că…

-Știu eu la ce te-ai gândit! te-ai gândit că gata, te duci la magazin, pac pac arunci niște bani pe masă, îți dă ăla cardul și vii și mi-l fluturi mie în față și gata, ar trebui să-ți cad la picioare! ce ai zis tu, lasă mă, că-i închid gura lu’ proasta aia repede și gata, am scăpat! Nu? așa ai zis! Erai mai romantic Dumitru acum 3 ani, acum te doare în cur! nu vrei să mai faci niciun efort!

-Nu mă iubi, ce naiba… doar că am avut mult de muncă, n-am avut timp…

-N-ai avut timp… meditează ea brusc. N-ai avut timp Dumitru, nu? Da’ săptămâna trecută când ai fost cu ăia în oraș ai avut timp, nu?  Când ai zis că vii la 10:00 acsă și ai venit la 03:00!! Pentru ăia ai avut timp, nu? Pentru proasta de mine n-ai avut! Ieri când am fost la Mega ai stat 10 minute să iei un kil de roșii, că așa te-a învățat MĂ-TA da’ să te comporți cu o femeie, nu te-a învățat! Să iei cardul ăsta ți-a luat 5 minute, să cumperi roșii ți-a luat 10 minute!! Eu contez mai puțin pentru tine ca un kil de roșii, Dumitru?

-Nu mă iubi, ce naiba dar n-am avut nici idei…

-Aaaa… n-ai avut idei Dumitru, n-ai avut idei! Ai încercat măcar să mă întrebi ce-mi doresc, așa, pe ascuns să zicem? Ai întrebat pe vreo prietenă de-a mea? Zi Dumitru ai întrebat? Nu, îți zic eu, normal că n-ai întrebat! N-ai avut idei… da’ în decembrie când m-ai cărat după tine 3 ore în mall să-i iei cadou lu’ curva aia de la muncă ai avut idei, nu? Ziceai că e Secret Santa, că nu poți să te faci de râs în fața colegilor…

-Să mai continui? o întreb pe colega dar s-a dat bătută. Mi-a zis doar că ea crede că am fost femeie în altă viață, printre hohote de râs.

Bine, bine, dar care e cel mai bun cadou pentru ea?

Ai noroc că mă simt generos azi și pentru că tot mai sunt vreo două zile de suferință, o să te ajut.

Nu știu boss care e cel mai bun cadou pentru ea, că n-am pretenția că le știu eu pe toate. Un giftcard este însă o idee proastă dacă e vorba de femeia ta. Să zicem că e ok pentru o rudă, pentru o amică etc. nu pentru gagică-ta.

Și știi de ce nu e ok? Pentru că este impersonal. Reține. Cu toții avem nevoie să ne credem speciali și să ne știm doriți iar femeile au un excedent la capitolul ăsta chiar dacă s-ar putea să fie uneori suficient de ipocrite încât să nu recunoască asta.

Un giftcard nu arată asta. O femeie normală (nu vorbesc de alea care consideră că dacă e scump e ok, orice ar fi) vrea să se știe dorită și vrea să știe că tu ai muncit. Un cadou, pentru ea este un barometru, este un semn al aprecierii. Cu cât ai muncit mai mult pentru cadou, cu atât e mai mișto din punctul ei de vedere, pentru că se simte apreciată.

Deci pe scurt: femeile apreciază munca și vor să vadă că te-ai străduit!!! Cu cât ai muncit mai mult pentru cadou, cu atât va fi mai fericită, pentru că va considera că o apreciezi enorm de mult. Deci nu fi prost și muncește sau vezi cum faci s-o faci să creadă asta.

Îți pot recomanda 2 chestii:

#1 – fii atent la ea, mai ales când mergeți prin oraș. Dacă ești atent, o să-ți fie ușor să-i iei cadouri, fiindcă o să-ți dea la hinturi de n-o să poți să le duci. Tot ce trebuie să faci este să o scoți în mall, îți iei o cască și un microfon din ăla mic la guler și un tovarăș după tine. Bagi la cap ce zice ea și-l pui pe ăla să facă poze și să noteze produsele.

#2 – muncește pentru cadouri sau măcar fă-o să creadă asta. Vinde-i cadoul, explică-i prin câte ai trecut ca să-l obții, cum cerceii sunt făcuți din aurul răzuit de pe dinții lui Sinan Pașa ce i-au fost scoși de Mihai Bătăușul la Călugăreni și cum te-ai strecurat tu într-un perimetru închis și te-ai luptat cu doi SRI-ști și trei câini lupi ca să poți rechizionat acel aur și va fi fericită. Foarte fericită.


Tu ce părere ai dragă domnișoară sau doamnă, e adevărat ce am scris eu mai sus, am reușit să sparg codul sau am debitat numai  tâmpenii? Dacă ești drăgută spune-mi, ce contează pentru tine când primești un cadou, cum îl evaluezi, pe baza a ce?

4 thoughts on “Nu fi prost și nu te duce la ea cu un giftcard dacă nu ti s-a urât cu binele!”

  1. Pfuuaaai am ras pe saturate. Depinde acum de fiecare. Unele femei, satule de cadouri total neinspirate de la parteneri, crede-ma ca ar prefera acel giftcard. Macar isi ia ce vrea de el. In cazul meu… sigur nu ala m-ar multumi. Bine ca sotul meu stie… :))) De fapt nici nu-i nevoie sa ma surprinda. Dupa 13 ani (GHINION!) de relatie tot nu stie ce vreau, insa STIU eu. Doar il anunt unde este urmatorul concert CSD! :)))
    P.S. feminismul ar trebui sa fie de domeniul trecutului (atat pentru femei cat si pentru barbati). Asta pentru ca un popor civilizat isi respecta femeia, insa acest respect nu ii da dreptul femeii de a se considea superioara. Cred ca asta ai vrut sa spui prin „extremism modern prost aplicat și înțeles”.

    1. :)) Merci de vizita. Inteleg ce zici de cadouri neinspirate, eu unul insa as mai lua ceva pe langa, ceva simbolic macar, ceva safe. Wow, 13 ani, frumos, multi ani fericiti inainte! 🙂
      Da, ai cam pus punctul pe „i”. Sustin femeile si le respect, insa nu-mi place deloc extremismul, indiferent de forma si de scopul lui. Feminismul este o forma de extremism si din ce vad, transforma femeile in agresori ceea ce nu mi se pare ok.

      Ar trebui ca indiferent de sex sa ne respectam intre noi si atat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *