Pe Bogdan-Cristian Olaru l-am descoperit pe twitter, sa mai zica lumea ca retelele de socializare nu sunt si ele bune la ceva. De acolo am aflat ca este actor, muzician dar si actor si am vrut sa aflu mai multe despre el. Sa-l cunoastem asadar impreuna.
Vom afla impreuna cate ceva despre cartea sa, Sfera, dar si despre omul din spatele acesteia.
Bogdan-Cristian Olaru
In primul rand, cine este Bogdan-Cristian Olaru? Spune-mi cate ceva despre tine.
M-am născut în Moreni, Dâmbovița, în 1990, de Crăciun. Ce să zic?!, mă pricep la spart petreceri. E condiția cu care am venit pe Pământ, și mi-am asumat rolul, preluând Opoziția cu fiecare ocazie în care există alternative. Am absolvit actoria la Universitatea Hyperion, după ce primul an l-am terminat la UNATC. Odată cu intrarea la facultate, am avut bucuria de a deveni membru Trupa Veche, înlocuindu-l pe Tudor Chirilă la voce, motiv pentru care, ulterior, am și schimbat facultățile.
Așa, muzica a devenit principala sferă de acțiune, fiind și cea care mă întreține încă. Am o soție minunată, Irina, și un băiat magic, Toma, care va face 5 ani în august.
Daca am inteles bine, esti actor, cantaret si scriitor. Care dintre aceste pasiuni a aparut prima si cum ai ajuns si la celelalte? Desi toate sunt vocationale, din sfera artei, au cumva directii diferite.
Tata m-a făcut să iubesc actoria și arta scrisului laolaltă, recitându-mi poezii într-o manieră teatrală, gravă, dar care-mi lumina ochii. Și tot el m-a înconjurat de muzică, de la Cenaclul Flacăra, până la Pink Floyd. Așa, toate 3 au început să fiarbă în mine.
Prima mea activitate artistică susținută a fost scrisul unei cărți de poezii, pe care am făcut-o singur, lipind foile la cotor și arzându-le la margini, după care am început să scriu în ea. Nu mai știu exact câți ani aveam, dar oricum, până în 10.
Tot în această perioadă am văzut primul meu spectacol de teatru, la teatrul Marin Sorescu, în Craiova. Medeea s-a pus în scenă atunci, și mi-a schimbat mintea definitiv. M-a impresionat atât de tare încât gândeam, cu mintea de copil, că dacă voi avea vreodată o fată, așa îi voi pune numele. Asta a clocotit în mine actoria și mai tare. Ulterior, în clasa a 7-a, am mers, la propunerea unui prieten, la Clubul Copiilor din Moreni, unde am luat contact cu scena muzicii, iar din clasa a 9-a, m-am înscris la Școala Populară de arte, la clasele Canto Clasic și Teatru. Le-am absolvit pe amândouă, dar am fost mult mai implicat, în afara programului, în cea de teatru.
La inițiativa domnului profesor Ștefanis Lupu, am avut o stagiune în care am pus în scenă piesele pe care noi, elevii, le scriam, deci a renăscut și scrisul. Iar muzica, după cum am scris mai sus, a prins rădăcini odată cu Trupa Veche, în 2009, a 2-a lună din facultate.
In 2018 a aparut primul tau roman, SFera, la editura Eikon. Cum a luat nastere aceasta carte, de unde a pornit ideea ei, cat a durat s-o scrii si in ce gen s-ar incadra, este un SF?
SFera a fost scrisă într-o perioadă foarte grea. Tot ce făceam era să stau și să scriu, pe lângă alte activități pseudo-statice. Nu e un SF, e oglinda vieții unui om care are impresia că nu aparține. A durat 3 ani ca să se nască și încă 2 ca să existe, fiind obsedat de corectitudine, pe toate planurile. Încă nu-s fericit cu cartea, dar am descoperit prea târziu ce aș mai fi schimbat.
Am numit genul filosofia singurătății, fiind o carte obscur-filosofică, ea având un fir narativ și părând o nuvelă. Dar temeiul e filosofic, pe cât posibil atunci. Nu-mi plăcea să citesc filosofi. Încă nu-mi place, dar cică așa se face. Până acum, mă cert și mă-mpac cu toți. Mă rog, cu toți pe care m-am lăsat să pun mâna.
Iar despre ideea generatoare de carte, ei bine, ea nu e singurătatea fizică, deși personajul nostru este singur, ci separarea omului de om, pe care începusem s-o observ în societate. Toate disparițiile îmi mai puneau câte o literă pe pagină. După un an de scris, în 2014, am pierdut tot ce pusesem în carte, exceptând primele capitole, pe care le-am recuperat, dacă îmi amintesc bine, de pe e-mail-ul mamei, căreia îi dădusem la un moment dat ce scrisesem. După regula writing is rewriting, dar din alte motive de data asta, am rescris și completat cartea până a ajuns la 105 pagini.
Poti sa imi spui in cateva cuvinte desprece este vorba in aceasta carte? Nu am avut placerea s-o citesc inca iar descrierea de pe site-urile unde se comercializeaza nu este clara, cel putin pentru mine.
Cartea descrie un om singur. Personajul nostru are 3 faze în care-și deșiră gândurile pe foile mele: a realității, a visului și a halucinației. El trăiește episoade degradante și de refacere, urmând parcă un ciclu al suferinței, din care nu-si dorește neapărat să iasă, iadul lui fiind destul de comod.
Nu vreau să vând foarte mult din acțiunea cărții, dar pot spune că, pe scheletul unei zile obișnuite, personajul nostru pune carne moartă, reducând totul la negură, nelăsându-se să observe frumosul. Iar când este observat, este imediat smuls din brațele lui, fără să opună foarte multă rezistență. La fel ca un om care știe că a greșit mult, personajul nostru îmbrățișează eșecul ca fiind garantat, ba chiar obligatoriu. Acum, cu ce-o fi greșit, habar n-am. Poate știe el, dar nu cred că e dispus să comunice foarte deschis.
Eu sunt genul care se uita si la coperta si vreau sa te intreb daca tatuajul de pe coperta este real?
Da, tatuajul este real. E pe interiorul antebrațului meu stâng. Acest subtitlu, Mă ascund între un perete rotund, a venit odată cu numele cărții, dar m-am gândit să las coperta puțin mai aerisită, așa că am integrat subtitlul chiar în copertă, rămânând cititorului să o asocieze personalității protagonistului. Execuția copertei nu a fost una extraordinară, căci am impus-o, nefiind un specialist în acest domeniu, iar cartea a avut de suferit. La reeditare, voi face lucrurile altfel.
Si daca suntem la acest capitol, nu ti-a fost teama sa alegi acest nume pentru carte? Intreb pentru ca este un nume relativ comun, cel putin in literatura americana.
Eu mi-am îmbrățișat sfera de când mi-am dat seama că sunt în una. Nu intru în viață cu teamă, intru cu speranță.
Sfera e un corp perfect, e forma de organizare preferată a Universului, așa că nu aveam cum să mă cert cu El pe acest subiect. Mi-a șoptit SFera, am acceptat cu brațele deschise. În plus, mi-a oferit și ocazia de a scrie cu litere mari SF, astfel încât să vândă ideea că a început era SF-ului, în care lucrurile pe care le credeam de pe altă lume decid cum arată lumea în care trăim.
Cum ai descrie cartea in 5 cuvinte?
Succes în găsirea adevărului lăuntric!
Ai un ritual anume de scris? Nu stiu, intr-un loc anume al camerei, la o ora anume etc.
Eu scriu fumând. Este prima condiție. Noaptea, este a doua. Cu muzică clasică pe fundal, a treia. Dacă vreuna dintre condiții lipsește, mă asigur măcar că am țigări.
A, și un sfat bun ar fi să nu mă deranjezi. Nu de alta, dar consider că izvorul inspirației trece prin noi. Dacă nu ești acolo pentru a-i fi vas de colectare, informația se pierde în pământ, spre a curge din nou, în viitor, viitor în care poate nu-i vei mai fi tot tu vas colector.
Am început să scriu o altă carte, pur filosofică, pe acest subiect, în care cred foarte tare. În rest, scriu și pe laptop, și pe foaie, și pe telefon, în funcție de ce am în față în momentul în care primesc șirul de cuvinte. De multe ori, descopăr a doua zi ce am scris. Iar nevastă-mea îmi e martoră de fiecare dată când iubesc sau urăsc din toată inima ce recitesc.
Cartea a aparut in 2018, de ce nu exista inca un blog dedicat ei sau de ce nu apare pe goodreads de exemplu? Sunt foarte putine informatii pe internet despre ea si daca oamenii nu stiu de ea, nu au cum s-o cumpere.
O să fiu sincer. Sunt atehnic. Am un telefon, am un laptop, dar folosesc de pe ele rețelele sociale, pentru a-mi emite gândurile, Youtube-ul, pentru a primi informația filtrată, nu ca la nenorocirea de televiziune, și pentru a scrie cuvinte în Word.
Îmi displace total munca depusă pentru a încerca să mă vând. Nu știu cum să o fac, îmi pare nenaturală discuția despre sine, în scopuri promoționale. Despre Goodreads doar am auzit, știu ce este, dar nu am intrat niciodată pe site. Fiind puțin oldschool (dacă pot folosi englezisme pentru a spune că-s de modă veche), prefer cartea scrisă, aflată în proximitate. Dacă mă poți ajuta cu aceste canale de promovare, sunt deschis, dar habar n-am de unde să le apuc de picioare.
Legat de acest subiect, ce parere ai despre site-urile care vand carti in Romania? De foarte multe ori mie mi se pare ca descrierea este absolut insuficienta si daca nu ti-a spus cineva de acea carte/ nu stii autorul, este greu sa te convinga.
Eu nu cumpăr niciodată cărți online, decât fix cum ai spus, la recomandările apropiaților. Nu am petrecut până acum nici 5 secunde în descrierea unei cărți sau a unei recenzii la cartea pe care o cumpăr online.
Eu, dacă aș face un site de vânzări online (slabe șanse), aș cere fiecărei edituri cartea integrală și aș pune la dispoziția posibililor cumpărători 3 pagini (aleatorii, la alegerea viitorului cititor), ca să poată cădea pentru câteva minute în poveste. Abia atunci cred că experiența ar fi cât se poate de reală. Mă rog, cu excepția mirosului de hârtie proaspăt tipărită. Dar poate ăsta e un fetiș din ce în ce mai ciudat.
Zi-mi te rog trei carti care te-au impresionat in ultimul an/ ani si cateva cuvinte despre ele, de ce ti-au atras atentia.
Minunata lume nouă, a lui Huxley, este foarte bună. Viitor aparent utopic, în care emoția e tratată cu pastile, sexul este obligatoriu cu altcineva de fiecare dată, iar libertatea nu este decât reminiscența unui trecut barbar. Consider că prezentul nostru se află între această carte, și “1984” a lui Orwell.
A doua ar fi Proiectul Hades, are 2 autori, îmi scapă acum. Este despre un virus scăpat de sub control. Ușor de înțeles de unde pofta de a o citi.
Și am reușit să citesc aproape toată seria cu și despre filosofi, de la Litera. Doamne, câți gânditori genial de tâmpiți a avut planeta asta, săraca. Vai de istoria noastră. Poate în tura următoare, după încă un potop…
Daca am inteles bine, ai fost vocal si chitarist in Trupa Veche, continuatoarea trupei Vama Veche – din punctul meu de vedere – din 2009 pana in 2010. Cum ati inceput sa colaborati si de ce s-a intrerupt aceasta colaborare?
Am fost solist vocal și compozitor în Trupa Veche din 2009 până în 2020. Aproape 11 ani de existență împreună. La început, a fost un casting, la care au luat parte vreo 200 de oameni, dacă mai țin bine minte. Pe urmă am rămas 9, 8 băieți și 1 fată, care am susținut un concert la Silver Church, alături de trupă. După voturile publicului din sală (combinate cu părerea membrilor, viitorilor colegi), am ieșit învingător.
A urmat o poveste frumoasă, care s-a sfârșit tragic, când Traian Bălănescu, pianistul și co-fondatorul trupei Vama Veche, a plecat dintre noi prea devreme. Uitându-ne înspre cer, ne-am dat seama că ăla e momentul în care povestea nu mai poate merge mai departe ca vântul din Vama Veche.
Vorbeste-mi, te rog, despre trupa ta actuala, Walk On Light. Din cine este formata aceasta trupa si ce gen muzical abordati?
Walk On Light este dorința mea de a continua să cânt și să-mi exprim gândurile pe note. Deocamdată, suntem 3 stâlpi ai lumii Walk On Light: eu, compozitor, solist vocal și chitarist, Dan “Xu” Modrea, toboșar, dar și ajutorul meu în a transforma piesele în ceva mai interesant, atunci când ele sunt într-o etapă tânără a existenței, și Robert Radu, prietenul meu din copilărie și producătorul nostru, care scrie pad-urile, pianele, completează secțiunea ritmică, mixează și masterizează piesele.
A, mai face și producția video la tot ce punem pe Youtube. Noi cântăm genul indie-rock, având influențe de prog-rock, jazz, psihedelic-rock, dar și de pop-rock pe alături, când mai vrem să și mâncăm, nu doar să zâmbim.
Este in plan un album sau care sunt proiectele de viitor?
Da, vom scoate albumul ¿Nadir Zenit?, dar îl lansăm piesă cu piesă. Albumul este povestea artistului care semnează un pact cu Diavolul, primind faimă, dar pierzându-și dragostea. La sârșitul albumului, îl descoperim mort. Discutând cu Îngerul, acesta îi face foarte evident faptul că, repetând aceleași greșeli, în toate viețile posibile, nu are cum niciuna dintre ele să se sfârșească bine. Poate se va sfârși ciclul ăsta bolnăvicios.
La cate instrumente stii sa canti? Esti vocal, chitarist, compozitor dar si profesor de pian si de canto?
Știu să cânt la chitară și voce cu mare încredere, predându-le pe ambele la școală. Mai știu să cânt puțin la bass, pian și foarte puțin la vioară.
În rest, îmi plac elementele de percuție, dar nu mă descurc la toba completă, considerând că am prea puține membre pentru a le mișca independent, dar și ritmic în același timp. În schimb, repet acasă aproape zilnic, așa că, la următorul înterviu, poate mă laud și cu asta.
2020 a fost un an catastrofal din toate punctele de vedere dar mai ales pentru artisti. Perioada asta de arest la domiciliu, a fost una prolifica pentru a te concentra pe scris/ compus/ exersat etc. sau din contra? Am vazut pareri diferite.
Eu, în 2020, am finalizat albumul pe care mă chinuiam să-l termin din 2019. Dar perioada a fost oribilă. Am avut o săptămână în care am compus restul de 3 piese de care mai aveam nevoie, dar cam atât cu inspirația în anul beznei, 2020. N-am mai putut pune pe foaie niciun cuvânt în cărțile pe care le am începute. Am citit foarte puțin.
Mi-am pierdut prietenii, până și pe cel mai bun, am încărunțit, mi-am mai pierdut pe-alocuri din păr, am devenit depresiv, fiind nevoie să mă lupt mult mai mult cu mine, în mine. Am plâns cu lacrimi, în fața nevestei, și înfundat, după ce mergea ea la somn.
Până și copilul nostru, Toma, simțea că ceva nu este foarte în regulă. A trebuit să îmi scuz reacțiile de câteva ori în fața lui, dar este un copil foarte inteligent, care înțelege lumea perfect la cei 4 ani pe care îi avea anul trecut. În schimb, am avut forța să exersez la chitară foarte mult, ceea ce m-a ajutat să pot obține postul de profesor, pe care îl am acum. Habar n-am ce să zic despre perioada asta. Cred că a fost o nenorocire. Încă e, probabil încă va mai fi.
Pentru ca am discutat la un moment dat un pic pe tema asta. Ce sfaturi ai pentru cineva care are probleme cu depresia, cum te descurci cu asta?
Sfatul meu este să cereți ajutorul. Eu reușesc fără un psiholog sau psihiatru, dar port discuții intense cu mine și cu prostiile pe care mi le aduc în față. Atacuri de panică nu am, dar am experiențele mamei mei, care suferă de așa ceva, și cred că aș ști ce să îmi spun. Acum, doar să mă ascult când vorbesc.
Iar OCD-ul ce inseamna pentru tine? Pentru ca in general oamenii considera ca se rezuma la o nevoie de a aranja lucrurile intr-o ordine fixa dar e mult mai mult de atat.
T.P.O.C., diferit de T.O.C., este a mea când vrea ea să apară. De mic copil, îmi pupam părinții doar în număr impar, nerezistând apariției celui de-al 3-lea după al 2-lea, dar și celui de-al 9-lea după al 8-lea, dacă cineva pornea o “joacă”, gest obsesiv și acum, chiar și când transmit pupici de la distanță lui Toma, la noapte bună.
Mai am anumite volume la care pot asculta lucruri la televizor sau la telefon, preferând valorile care poartă doar anumite cifre sau litere, volumele preferate fiind 3, 5, 7, 8, 9, 12, 18 etc., neurmând un “pattern” anume. Sunt împrăștiat de fel, dar orice are laturi drepte, trebuie să stea pe marginea mesei, paralel cu ea. Orice schimbare de program, dacă nu este hotărârea mea, naște în mine un monstru, pierzând foarte multe momente importante din cauza asta.
Mersul la evenimente mă indispune total, aglomerația neorganizată fiind unul dintre lucrurile care mă neliniștesc profund, urmărind tot timpul o anumită formațiune în care lucrurile să fie așezate. Ar mai fi, dar nu ăsta e locul în care să mă desfășor total. Ideea este că tind spre perfecțiune, condiționat, iar orice îndepărtare de la misiune mă face mai trist, mai nervos, mă îndepărtează mai mult de realitatea lucrurilor. La mine, a fost ceva cu care m-am luptat foarte tare, până să îmi dau seama că mă lupt cu mine, rănindu-mă de fiecare dată. Așa că am acceptat partea de “personalitate” din “tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă”.
Multi spun ca scrisul si/ sau muzica e terapie? Cum e pentru tine?
La mine, actoria, scrisul și muzica sunt terapii. Au devenit așa pentru că m-am scăldat liber și fericit în ele de când mintea mea era în formare. Iar ce nu era legat de aceste 3 arte, era doar o întârziere a misiunii.
Așa că trebuie să îmi schimb răspunsul. Nu sunt terapii, sunt normalitatea, în timp ce orice altceva se încadrează la obligații deviante. Totul, până la familie. Alături de familie, am cunoscut alternative care nu aduc nori, precum povestitul zilei, joaca și relaxarea, atât de necesare funcționării corecte a creierului.
Care este genul tau muzical preferat, unde te regasesti cel mai mult?
Genul muzical preferat este prog-rock-ul. Muzica lui Pink Floyd m-a făcut să iubesc muzica așa cum o fac astăzi. Acum, după toți anii de ascultat, i-aș mai pune alături de ei pe Hozier, Kaleo, dar și pe Billie Eilish, în lista trupelor cu care aș rămâne până la sfârșit.
Ce parere ai despre ce se intampla in Romania literar vorbind? Mie mi se pare ca exista inca o singura perioada si anume: clasici si atat. Dar cumva si ei doar pentru ca sunt in programa scolara.
Sunt câțiva care au mutat atenția de pe clasici, dar nu se poate îndeplini tranziția, căci programa școlară chiar impune trecutul (pe cel modelat). Când educația chiar va fi educație, nu vom mai vorbi despre lecturi impuse, și atunci poate vom avea șansa cunoașterii adevărate.
Până atunci, eu îi recunosc pe românii Cioran, Eliade și Preda, alături de care vin Paler și Pleșu.
Unde te pot gasi oamenii? De unde pot cumpara cartea, unde iti pot asculta muzica si unde te pot gasi cei care au intrebari despre activitatea ta artistica?
Eu sunt pe Facebook, Twitter și Instagram, prezent la @BogdanOsfera. Acolo mai vărs, din când în când, cuvinte și poze, o altă pasiune de-ale mele, fotografia, iar pentru a ne asculta, ne puteți găsi pe pagina de Youtube – Walk On Light. Cât despre carte, ea poate fi găsită pe www.librariaeikon.ro, pe www.carturesti.ro, dar și fizic, în diverse librării din țară. Nu știu unde să vă trimit. Dar, ca un bun prieten, vă recomand să o luați de pe net pe asta.
Un mesaj pentru cititorii infrasunete.eu?
R23: Iubiți oamenii ca și cum v-ar fi toți copii, părinți, bunici, frați sau iubiți. Așa, ne putem aloca timp înțelegerii și, drept urmare, iertării nostre, și vom fi fericiți, în sfârșit.
surse imagini: arhiva personala autor