Despre fotbal | Interviu cu un fotbalist

Salut. Articolul de astazi, este un interviu as putea spune cu si despre fotbal. De fapt, mai mult a fost o discutie intamplatoare cu cineva din lumea fotbalului sa spunem, cineva ce ar fi putut deveni un mare jucator al Romaniei. Soarta a vrut insa altfel.

A acceptat sa raspunda sincer intrebarilor mele cu conditia insa de a ramane in anonimat, conditie acceptata. Asta pentru ca mi-am dorit un interviu sincer si fara limbaj de lemn.

Sunt acuzati corporatistii de limbaj de lemn si chestii de genul dar de fotbalisti ce sa mai zicem?

despre fotbal minge de foc
Comfreak | pixabay.com

Despre fotbal

I: De ce folosesc fotbalistii ba chiar si conducatorii, antrenorii etc. un limbaj de lemn? De ce de obicei daca urmaresti fenomenul stii raspunsul de la inceput? 

R: Pentru ca paranoia. Din cauza media in principiu. Asta din cauza ca un raspuns sincer sau ma rog, un raspuns de om normal este interpretat, rasucit, scos din context etc. Si uite asa ajungi sa-ti faci inamici nevinovat. Mai ales in situatiile cand interviurile sunt prezentate trunchiat.

I: Ce inseamna pentru voi cluburile de traditie ca Steaua, Dinamo, Rapid etc? Ce inseamna sa joci pentru ele?

R: Ce inseamna pentru tine sa scrii sau ma rog sa te duci la munca? Aceeasi chestie. Cand nu joci e posibil sa ai o afinitate pentru un club sau altul dar cand devii profesionist, cand traiesti din asta se cam schimba lucrurile. Iti place un club insa cam atat.

I: Asta inseamna ca e ok sau ma rog, n-ai o problema in a te transfera la adversar?

R: Normal ca e ok, fiinca e un job. Oamenii vorbesc despre principii si chestii de genul acesta. E usor sa vorbesti cand e vorba de altii dar hai sa vedem practic. Corporatistii de la HP nu se angajeaza de exemplu la Oracle? Nu e acelasi lucru? Daca eu de exemplu am jucat la Steaua dar nu prea jucam sa zicem si Dinamo imi ofera post de titular si 5.000 in plus pe luna, de ce sa nu ma duc?

I: De ce crezi ca sunt oamenii asa inversunati in situatiile de genul?

R: Pentru ca oamenii nu inteleg ca jucatorii de fotbal nu sunt ai lor. Pentru ca ei nu inteleg ca distractie e pentru ei, pentru noi e munca. Pentru ca nu inteleg ca e vorba de bani pana la urma, de cariera etc. Si ei ar face la fel in locul nostru sau chiar mai rau insa ei au impresia ca fotbalul e distractie si ar trebui sa se intample asa cum vor ei. Asa cum fac cu orice altceva.

I: Pai da dar ei zic ca e vorba de principii, ca se simt tradati etc.? Cum ti se pare?

R: Tradare? Si eu ma simt tradat cand ei pleaca de la Vodafone la Telekom. Ce tradare? Eu am contract cu ei sau cu clubul? N-am semnat nimic cu nimeni din public niciodata. Nici n-am promis nimic nimanui. Sa se ia de Plesan ca el a jurat credinta tuturor cluburilor. Ce e asa greu de inteles? E vorba de munca si e vorba de bani si atat.

I: Tot zici ca e de bani, cat conteaza pentru voi asta? 

R: Dar pentru tine cat conteaza banii sau pentru public? Tot atat sau mai mult. Pentru ca uite care e treaba. Un fotbalist, poate sa inceapa sa castige niste bani mai serios de pe la 17-18 ani asta daca este ma rog, bun spre foarte bun. Are sa zicem la dispozitie 15 ani gen maxim sa faca niste bani care sa-i ajunga tot restul vietii. De obicei insa, un jucator ajunge sa castige cel mai mult din cariera dupa 25 de ani, cand devine matur fotbalistic. Deci ai cam 5 ani sa faci bani buni sa-ti ajunga tot restu vietii. Insa ce nu inteleg oamenii este ca oricand cariera unui jucator poate fi incheiata fulgerator. O accidentare si esti pa. Si ce faci dupa aia? Nu poti sa te angajezi in corporatie cand tu ai facut doar fotbal toata viata. De aia e vorba de bani mai mult ca in cazul unui om obisnuit. Eu ies la pensie la 30 si ceva fata de un om normal.

I: E bine ca oamenii vorbesc despre fotbal?

R: Normal ca e bine chiar si daca vorbesc de rau despre fotbal. Cata vreme se vorbeste inseamna ca exista interes si asta e bine.

I: Deci in ce masura conteaza parerea publicului pentru voi, scandarile, huiduielile etc.?

R: Cine crezi ca aude sau se uita? Eu am renuntat sa mai fac asta. La fotbal bineinteles, toata lumea are impresia ca se pricepe. Evident, cred ca e fotbalul LOR si tu trebuie sa joci cum vor EI. Nu e asa. Tu trebuie sa tii cont de staff-ul tehnic si de conducere. Daca eu vin cu tot lotul in HP si ma asez in spatele unui la birou si incep sa urlu la el, crezi ca e ok? Crezi ca el o sa faca excelurile alea cum vreau eu sau cum ii cere managerul? Cine-l plateste? Exact in masura asta conteaza.

I: Cum e cu alcolul, cu femeile, cu iesirile? 

R: Dar la voi cum e? Cand sa ies, sa beau si sa fac sex, la 70 de ani? ACUM sunt tanar ca si toti ceilalti. E normal sa ies si eu sa beau ceva, sa ies cu o fata, sa merg intr-un club etc. E absolut normal. Ia mergeti in Centru Vechi in weekend si vedeti. Corporatistii nu sunt la distractie, restul tinerilor etc? Ba sun. Eu de ce sa nu ies daca am liber de la club? Mai ales ca eu in weekend-uri nu pot sa ies fiindca am meci.

doua picioare si o minge despre fotbal
flooy | pixabay.com

I: Cum e viata de fotbalist, cum e sa fii liber?

R: Liber poate esti tu, noi (zambeste). Programul nu e asa cum ai tu chef, trebuie sa respecti programul stabilit de club. Ai antrenamente fizice, ai antrenamente tactice unde trebuie sa fii foarte atent, ai momente de studiu al adversarului etc. Muncesti si muncesti serios, ca e munca fizica pana la urma intr-o oarecare masura. Nu e ca si cum antrenorul iti arunca o minge pe teren si te lasa sa faci ce vrei tu. NU.

I: De ce nu stiu fotbalistii sa vorbeasca nici macar despre fotbal?

R: Dar restul oamenilor de ce nu stiu sa vorbeasca? Fotbalistii nu sunt oameni care sa fi venit din elita societatii sa fim seriosi. In multe cazuri e vorba de copii de pe maidan cu ambitie, ca despre asta e vorba. Care ce sa zic, au fost educati cat s-a putut.

I: Dar de ce nu se educa singuri? 

R: In masura in care pot, se educa. Restul populatiei este mult prea educata si doar noi, fotbalistii facem tara de ras? Ma indoiesc. Citeste te rog comentariile de pe net, de la articolele de sport, muzica etc. si vezi cum sunt scrise. E de plans. Revenind la idee, sa stii ca eu nu sunt platit pentru speech-uri si chestii din astea. Eu sunt platit sa joc fotbal, nu sa vorbesc asa ca pana una alta, pe mine trebuie asta trebuie sa ma preocupe.

I: Se zice ca fotbalistii nu sunt intelectuali insa vad ca la tine nu prea se aplica zicala.

R: Pana sa vorbim de mine am o intrebare: sunt de acord cu zicala dar intelectualii sunt fotbalisti? Fiecare cu meseria lui. Am zis mai sus, un scriitor trebuie sa scrie, un fotbalist trebuie sa joace fotbal. Eu nu pot sa scriu o carte dar as vrea sa vad care ziarist poate juca 90 de minute la nivelul la care o fac eu. Punct.

I: De ce se cearta fotbalistii si nu se inteleg intre ei?

R: Din acelasi motiv pentru care se cearta si restul oamenilor. E normal sa nu te intelegi cu toata lumea. Tu la birou esti super-prieten cu toti? Nu, normal. Asta nu inseamna ca ai ceva cu ei.

I: Exista rivalitate intre voi si alte echipe? Sau ma rog intre voi jucatori de la alte echipe?

R: Da poate exista dar de obicei e o rivalitate constructiva. Nu e o rivalitate de moarte asa cum au impresia suporterii. Noi oricum ne cunoastem intre noi in general. Amintita-va ca incepem sa jucam de mici, cand debutam de exemplu in Liga 1, avem deja 10-15 ani de fotbal in spate, de juniorat, de ligile inferioare etc. Normal ca ne stim. Apoi, oricand putem fi colegi.

I: Joci mai bine cand ai bonusuri de meci sau de calificare?

R: Normal, tu nu muncesti mai bine daca esti platit in plus?

I: Cum e cu „ei si-au dorit mai mult victoria” si „mergem mai departe n-avem ce sa facem”?

R: Sunt clisee e adevarat insa nu prea ai ce sa zici. Daca ai pierdut un meci mai ales cu o rivala de traditie oamenii se asteapta sa te sinucizi in direct. Daca gresesc ei insa, asta e frate, se mai intampla.

I: Fanii nu prea inteleg asta cu „mergem mai departe”.

R: Stiu, sunt radicali cand e vorba de noi si permisivi cand e vorba de ei. Si ei daca fac o greseala la munca ce fac, se sinucid sau isi vad de treaba in continuare?

I: Cum e asta ca tot veni vorba cu greselile de ce nu sunt jucatorii constanti?

R: Pentru ca suntem oameni. Nici un corporatist de rand nu e constant. E normal, mai ai si zile mai proaste, poate ti-e rau, poate chiar esti obosit, poate ai probleme personale etc. Nu poti sa joci tot timpul la nivel maxim. Si asta e, mai faci si greseli.

I: O ultima intrebare, revenind la suporteri, jucati pentru ei sau pentru voi?

R: Tu muncesti pentru tine sau pentru mine? Normal ca jucam pentru noi. Ne bucuram evident cand vin la meci, cand ne incurajeaza etc. insa noi tot pentru noi jucam. La batranete nu ne vor da ei bani de asta trebuie sa avem grija de noi. O gramada de sportivi au murit in mizerie.

I: Ceva de incheiere pentru cititorii Infrasunete?

R: Sanatate!

P.S Daca v-a placut articolul, atunci va invit sa va abonati (dreapta sus) si sa ma ajutati cu un share.

3 thoughts on “Despre fotbal | Interviu cu un fotbalist”

  1. Recunosc ca nu am avut rabdare sa citesc tot interviul, insa jumatate tot l-am citit. Eram si eu pe vremuri suportera Dinamo, dar de cand cu toate scandalurile, blaturile si alte alea, mi-am dat seama ca nu are rost sa-mi mai pierd vremea cu fotbalul. De fapt cu nici un sport! Ei joaca pentru ca este jobul lor, sunt platiti.. eu de ce sa ma uit, sa pierd timp pretios? 😀

    1. De acord cu tine. Insa mie nu uitatul mi se pare pacatul capital ci violentele din cauza meciurilor si suferintele unora ca a pierdut nu stiu ce echipa. Asa si daca a pierdut, ce?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *