Salutare. Prima carte prezentata pe 2017 se numeste „Baricadele II” si este scrisa de Andrei Craciun Iulian. Este o carte publicata in 2016 sub egida editurii Herg Benet si este o carte un pic diferita asta deoarece are o alta structura, o alta forma fata de o carte obisnuita.
Despre Andrei Iulian Craciun?
Este ziarist incepand cu anul 2005. In aceasta calitate a colaborat cu „Evenimentul zilei” dar si cu „Adevarul” pana in 2013. Pe langa blogul propiu si personal, colaboreaza cu mai multe publicatii on-line sau off-line.
De-a lungul vremii a primit mai multe burse in jurnalism si a studiat in Romania si Israel. A si castigat mai multe premii in jurnalism de-a lungul timpului. Are o mare stima si respect pentru Radu Cosasu, acesta a si fost de altfel modelul sau jurnalistic.
Pe langa scris, este pasionat si de calatorii, fapt de care ne vom da seama citind aceasta carte.
Mai multe informatii despre autor gasiti aici, pe pagina „despre” a blogului sau.
Eu pot sa rezum doar prin a spune ca este un om dedicat intru totul scrisului, la propiu si la figurat.
Despre Baricadele II
Cartea este o antologie de texte semnate de Andrei Craciun pentru diferite publicatii, on-line sau off-line. Gasim texte scrise pentru catchy.ro, pentru GSP, pentru dela0.ro, pentru Ziarul Metropolis etc. Probabil sunt fragmente cam de peste tot.
Este o carte structurata in cinci capitole pe care va invit sa le disecam un pic impreuna. Ma rog, disecam este un cuvant foarte pretentios in acest context. O sa incerc sa surprind si sa aduc in prim-plan cate putin din potentialul cartii dar marturisesc ca mi se pare o sarcina grea. Asta deoarece nu este o carte „obisnuita” care sa trateze un subiect cap-coada ci este o antologie, iar fiecare text scris, aproape la propiu fiecare pagina, are propia directie, propiul vibe, propiul mesaj.
O sa va prezint deci textele care mi-au placut mie mai mult sau mai bine zis cele care mi-au atras atentia. Exista insa riscul sa considerati ca intreaga carte sau intregul capitol merge in acea directie si sper sa se inteleaga ca nu e cazul. Este genul de carte unde pe o pagina poti gasi o poveste emotionanta, lacrimogena iar pe urmatoarea o poveste care sa te faca sa mori de ras.
Capitolul I
Poarta numele „Despartirile”, este dedicat domnului Borges si cred ca este cam cel mai generos capitol al cartii, contine 35 de texte, daca am numarat eu bine.
Primul text se numeste „Marele Oras” si este o marturisire, o auto-biografie. Cam aflam in putine cuvinte totusi o mare parte din viata autorului. Este un articol dedicat lui si Bucurestiului, acesta este marele oras prezentat. Textul are o caracteristica interesanta, este format dintr-un singur si imens paragraf de 8 pagini. Inedit.
Continuam lectura cu „Romanache”. Textul asta este o satira grava si foarte amuzanta la adresa unei parti a poporului roman. Romanache, este un soi de Bula, un soi de Pacala sau mai clar, cam cel mai prost produs al societatii romanesti. E mai simplu pentru voi sa-l cititi decat imi este mie sa-l descriu.
Al treilea text este o declaratie, „Tarantino e Dumnezeu!” Este un text inchinat marelui regizor si operelor acestora. Cu ocazia asta mi-am adus aminte ca am ratat filmul prezentat aici si aparut anul acesta si anume The Hateful Eight. Nu e panica, l-am trecut pe raboj.
„Necazul” e iarasi o povestioara amuzanta. Ne prezinta o intamplare ce are loc intr-un local si mai implica si niste lautari si niste bani. Eu simt foarte bine durerea autorului, mi s-a intamplat si mie acum vreo doua luni, „datorita” unui amic cu gura mare, mare, mare. O sa i-o platesc eu insa.
„Jos iarna! Compunere” mi se pare un text social, in ciuda faptului ca inamicul pare sa fie anotimpul mentionat in titlu. De fapt, e o amara atragere atentie asupra societatii si neajunsurilor acesteia.
Cateva povestiri mai incolo, aflam care sunt „Cele mai gresite idei din ziua de astazi”. Sunt explicate, disecate si ironizate idei precum „Totul este de vanzare, Imaginea este totul sau Obligativitatea fericirii si a exceptionalitatii (controlate) in cadrul turmei”.
Trecem mai departe la „Fericit in sapte zile”, un exercitiu de imaginatie cu privire la ce anume l-ar putea face fericit pe autor in fiecare zi a saptamanii.
Urmeaza „O continuare la Divina comedie”, articol care de fapt este o recenzie, sau un comentariu pentru „Interstellar”, foarte interesantul film aparut in 2014. Gasiti si parerea mea despre el aici pe site, daca dati un search mic in dreapta sus.
Ramanem in cadrul filmelor cu articolul „Vedere din curtea interioara a unor suflete”. Este un articol despre filmul „Dans la cour”, in regia lui Pierre Salvadori, film ce se desfasoara intr-un cadru parizian insa nu e asa parizian de fapt, fiindca in prim-plan e omul, nu orasul.
„Alo, Rica?” este un soi de haz de necaz. Jumatate enervat, jumatate amuzat, autorul ne vorbeste de manierele unor concetateni a caror discretie lasa de dorit, mai ales cand vorbesc la telefonul mobil in transportul in comun.
„Imbogatit de femei” este un omagiu adus femeilor, eu asa il percep. Este o poezie de text, frumos si melancolic pe alocuri cel putin.
„Hipsterii: Revolutie si reactiune” este un text amuzant cu conditia sa nu fii hipster. Autorul ne trece un pic prin istoria acestui „fenomen” si ne explica si care e parerea sa despre ei.
Revenim la filme cu „Estetica dupa Nae„, articol dedicat filmului „Closer to the moon” semnat de Nae Caramfil.
„Mocaciunea” este un articol despre oameni, despre jurnalisti, bloggeri si ce mai vreti voi. Este o satira cu privire la vesnica si deja vechea „piscotareala”.
Capitolul II
Poarta numele de „Singuratatile” si este dedicat domnului Cortazar.
Pare un capitol dedicat scriitorilor, omagii aduse lui Isabel Allande pentru dragostea pe care reuseste sa o imprime cartilor sale, cateva cuvinte pentru un domn, Hrabal, pe numele sau, o cronica despre un poet contemporan, Radu Vancu, omagii pentru Marius Daniel Popescu (pariul autorului pentru Nobel in urmatorii ani), cateva cuvinte despre cartea lui Carlo M. Cipolla, „Legile fundamentale ale imbecilitatii umane” si tot asa.
Urmeaza texte in care autorul evoca intalnirile sale in calitate de reporter cu femei foarte interesante, oameni care l-au marcat pe undeva, l-au surprins si i-au placut. Ne propune nume precum Medi Dinu, pictor cu care el a discutat cand aceasta avea cam 104 ani, cu Micaela Ghitescu, traducatoare, femeie care a trecut prin multe necazuri, cu Miriam Korber-Bercovici, medic oncolog pentru copii, ce fusese deportata in Transnistria. Sunt povesti reale, de viata.
Capitolul continua sa mearga in aceasta directie, cu pareri si prezente diferite, de la Antoaneta Ralian, pana la Florin Piersic Jr. sau Marquez.
Capitolul III
Poarta numele de „Teatrul viselor” si este dedicat domnului Galeano.
Cu parere de rau, insa sfatuiesc doamnele si domnii care nu sunt deloc microbisti (oare care o fi etimologia cuvantului astuia?) sa dea skip la urmatorul capitol. S-ar putea ca asta sa nu-i intereseze pe ei fiindca este dedicat sportului rege cum se spune, fotbalului.
Sunt texte care au fost publicate si in Gazeta Sporturilor si care tin pasul si surprind vibe-ul a diferite evenimente fotbalistice: Campionatul Natiunilor Africane 2016 care a avut loc in Rwanda, despre Mondialul din Brazilia 2014 si tot asa.
Un articol ce poarta numele de „Ocolul pamantului in optzeci si cinci de ani” este dedicat lui Radu Cosasu, un adevarat mentor pentru Andrei Craciun.
Un pic mai incolo, avem un articol emotionant despre Lorenzo, un suport al echipei belgiene FC Bruges. De ce este el asa special? Fiindca ultima lui dorinta a fost sa mai vada un meci al echipei lui favorite. Cititi articolul cu pricina, merita. Nu trebuie sa-ti placa fotbalul ca sa-l citesti fiindca este despre altceva.
Capitolul continua in aceasta nota, sunt articole despre indivizi, despre jucatori dar si despre echipe. Este pe undeva criticat Messi si este ridicat in slavi Pirlo (inca in activitate la acel moment). Este laudata Germania pentru sistemul ei si este palmuita Brazilia de exemplu, pentru lene. Si tot asa.
Urmeaza un genial „Simona Halep nu e a noastra!”, e clar? Clar sa fie. Explica foarte bine autorul de ce Halep este a ei, nu a noastra si de ce n-ar trebui sa creasca inima in noi cu Halep. E simplu, fiindca aportul nostru la succesul ei este inexistent. Nu este un produs al Romaniei, este un produs al ei. Cititi si bagati la cap.
Urmatorul text este unul omagiu pentru un alt mentor al sau alaturi de Radu Cosasu si Ioan Chirila si anume Ion Cupen. Este un text in care ne povesteste pe scurt relatia sa cu acesta, cand s-au cunoscut, cum, ce s-a intamplat mai departe etc. Este un text emotionant.
Mai gasiti diferite texte interesante, povesti despre suporteri dar si despre fotbalisti, argumente in diverse directii, se vorbeste de oameni precum Zlatan, de Ryan Giggs, de Agassi dar si de oameni ca Florin Raducioiu.
Capitolul IV
Poarta numele de „Solitaria. Ultima stagiune” si este dedicat domnului Llosa.
Este penultimul capitol al cartii si este dedicat teatrului. Cine a ajuns cu lectura pana aici ar trebui sa remarce usurinta cu care Andrei Craciun scrie si despre fotbal si despre teatru, film si carti si nu numai. Asta inseamna un scriitor bun, versatil si adaptabil din punctul meu de vedere.
Nu prea sunt multe de spus despre acest capitol, fiindca fiecare articol reprezinta pe undeva o recenzie a diferitelor piese de teatru vizionate de autor. Ne vorbeste de exemplu despre „Fata din Curcubeu”, piesa semnata de Lia Bugnar, despre „Moftul Roman” al lui Lari Giorgescu cu un text scris de insusi Caragiale sau”Viza de clovn”, scrisa de Saviana Stanescu .
Continua cu „Masculin/Feminin”, „Chip de foc”, „Anonimul venetian”, „Les mafaits du tabac”, „Insemnarile unui nebun” si lista continua. Sunt o multime de piese de teatru si de festivaluri de teatru trecute prin filtrul lui Andrei Craciun si puse pe foaie.
Capitolul V
Se numeste „Carnavalul Melancoliei” si este dedicat domnului Sabato. Este ultimul articol al acestei carti si contine zece texte. Spre deosebire de celelalte capitole, in acest ultim capitol, autorul abordeaza texte geografice sau de calatorie.
Primul text este dedicat capitalei Marii Britanii, Londra, o Londra dupa care autorul pare sa fie destul de nostalgic. Urmeaza o ne-capitala din cu totul alta tara si anume Toscana impreuna cu alte orase din Italia ca Florenta si Perugia. Autorul evoca si alte orase dragi lui sau prin care a trecut, cum ar fi Parisul, Milano, Stockholm, Cannes, Tel Aviv dar si tari precum Cuba sau Chile.
Este capitolul care imi place cel mai mult, cred ca sunt cele mai reusite texte prezentate in aceasta carte. Asta pentru ca mi se par probabil mult mai sincere ca celelalte (sper sa nu fiu inteles gresit) dar si pentru ca mi se pare ca a surprins foarte bine vibe-ul acelor orase. Practic, ne baga in filmul lui, pare ca suntem acolo, cu el traind si vazand ce a trait si a vazut el la momentul respectiv.
In incheiere, va recomand sa cititi aceasta carte, s-o cititi cu incredere. Este o enciclopedie buna de texte, fie recomandari de teatru si film, fie povesti de viata, fie povesti de travel dar si ceva mai important, povesti cu si despre oameni. Este o carte care te poate ajuta la propiu sa-ti imbogatesti cultura macar pe cea cinematografica si pe cea de teatru dar si o carte care te poate emotiona fie cu texte de dragoste, fie cu texte despre oameni, oameni din celelalte colturi ale lumii, cu povesti uimitoare. Mai afli din cand in cand si despre oameni minunati ai vremurilor noastre, cel putin pana la un moment dat, oameni despre care nu stiai ca exista.
Deci, va recomand inca o data sa cititi aceasta carte si apoi sa-mi lasati mai jos un comentariu, sunt curios cum vi s-a parut.
Cartea a fost oferita de editura Herg Benet pentru aceasta recenzie. De la ei puteti cumpara cartea Baricadele II (la reducere) si tot la ei gasiti si alte carti de acelasi autor ca „Palaria albastra si alte povestiri” si „Poezii pentru acea necunoscuta”.
Sursa imagini: www.hergbenet.ro