Simona Antonescu | Interviu #scriitori romani

Salut. Continuăm seria de interviuri dedicate scriitorilor români (celelalte interviuri le găsești în categoria  dedicată Scriitori Români) cu Simona Antonescu. Simona este autoarea romanelor Fotograful Curţii Regale, Darul lui Serafim şi Hanul lui Manuc și mai nou a seriei Istoria povestită copiilor.  Dar o s-o cunoaștem mai bine în cele ce urmează mai jos.

simona antonescu poza de catalin olteanu
poza de Catalin Olteanu

Simona Antonescu | Interviu

Ce va atrage la trecut?

Personajele căzute în uitare.

Simt că pot face ceva pentru ei toţi, ca şi cum s-ar uita la mine, fără glas, în vreme ce eu am şi glas, îi şi aud, îi şi înţeleg. Apoi îmi place mult să scotocesc după întâmplări uitate, care au fost odată consemnate undeva, iar acum nimeni nu mai este interesat de acest gen de documente. Găsesc în felul acesta multe comori pe care le aduc puţin mai în faţă.

Credeți în reîncarnare? Dacă da, unde și când credeți că ați mai trăit?

Cred că marile religii ale lumii deţin câte o părticică de adevăr, numai că noi nu avem capacitatea de a pune aceste părticele cap la cap, ca să ajungem la marele adevăr. Atunci când mă gândesc la trecut, îmi imaginez că aş trăi în acele perioade din istoria noastră din care avem foarte puţine documente. Mi-ar plăcea să văd cu ochii mei Evul Mediu românesc, de pildă, sau perioada de după retragerea aureliană.

Cărțile dumneavoastră sunt bazate pe fapte reale, pe un adevăr istoric sau sunt bazate pe imaginație?

Cele trei romane scrise până acum, Fotograful Curţii Regale, Darul lui Serafim şi Hanul lui Manuc, sunt bazate pe adevăruri istorice, iar pe această urzeală am împletit ficţiunea. Am folosit imaginaţia la construcţia personajelor, pentru că aici este întotdeauna mult loc liber, gata să fie folosit.

Cum faceți cercetarea când începeți să scrieți, de unde începeți și de unde luați materialele?

Căutarea începe pe net, unde găsesc repede multe informaţii. Apoi merg pe urma firului găsit, ca să văd dacă se verifică. Cumpăr cărţi de pe la anticariate sau de la editurile care au colecţii de memorialistică. Aleg întotdeauna, pe cât posibil, mărturiile oamenilor care au văzut lucrurile cu ochii lor sau măcar povestesc istorii din familie. Mai mereu am şi câte o culegere de documente vechi, din perioada despre care scriu, care mă ajută să intru în atmosfera epocii respective.

Vorbiți-mi vă rog despre seria Istoria povestită copiilor. Momentan au apărut trei cărți din această serie lucrată împreună cu Alexia Udriste, care s-a ocupat de ilustrații. Când apare următoarea carte și câte cărți sunt programate în total?

Seria Istoria povestită copiilor (link afiliat) îşi propune să împrietenească pe micii cititori cu marile noastre personaje istorice şi cu secolele trecute. Este dedicată în întregime istoriei României şi se întinde de la vremea lui Decebal şi până la Marea Unire. Cărţile sunt mai degrabă mici romane de aventuri, pline de întâmplări neobişnuite care stârnesc interesul copiilor.

La sfârşitul aventurilor, cei mici cunosc o mulţime de detalii despre epoca prin care au călătorit: ce se mânca pe vremea aceea, cum arătau veşmintele, ce jocuri jucau copiii altor secole, ce viaţă aveau ei.

În fiecare volum descoperim împreună şi câte un loc istoric care mai există şi astăzi, ale cărui vestigii pot fi vizitate în această vacanţă: Sarmizegetusa, cetatea Histria sau Roşia Montană.

Deocamdată, seria are anunţate zece volume. Următoarele, adică volumul patru şi cinci, vor apărea în această toamnă. Spun deocamdată pentru că nu mă simt pregătită să pun capăt seriei, după volumul al zecelea. Istoria României este foarte ofertantă.

Ați scris 7cărți până acum, ca autor sau coautor. Care din ele vă place cel mai mult?

Este ca şi cum ai întreba o mamă pe care dintre copiii ei îl iubeşte cel mai mult. Nu am un răspuns, nu cred că voi putea alege vreodată dintre Franz, Serafim, Manuc sau gemenii Ilinca şi Călin.

De asemenea, care este cartea care a fost primită cel mai bine de cititori?

Fotograful Curţii Regale (link afiliat) place foarte mult nostalgicilor, Darul lui Serafim place acelora care caută ceva mai multă acţiune şi deznodăminte cu răsturnări de situaţie, Hanul lui Manuc place acelora care iubesc istoria şi romanele complexe, cu personaje nenumărate şi destine complicat împletite, iar Istoria povestită copiilor sper să placă mult celor mici. Semnele sunt bune până acum, deja îmi scriu copiii care au citit primele trei volume, ca să mă întrebe când apare următorul.

Cum a fost la Bookfest?

Anul acesta, la Bookfest am venit cu Istoria povestită copiilor. Primul volum, Decebal şi un solomonar misterios, a fost cea mai vândută carte de la Editura Nemi, carte pentru copii. Asta este o mare bucurie, este genul de situaţie care îmi dă încredere şi mă face foarte fericită. M-am întâlnit cu cei mai mici cititori ai mei şi am avut ocazia să-mi culeg informaţiile direct de la ei: ce îi interesează, ce le place la o carte, despre ce personaj istoric ar dori să mai scriu o carte?

Care este personajul dumneavoastră istoric preferat din România și de ce? Dar la nivel mondial?

Sunt convinsă că nu le cunosc pe toate, aşa fel ca răspunsul să fie corect. Sunt nenumăraţi oameni pe care istoria nu i-a păstrat pe cele mai vizibile pagini, cu toate că rolul lor a fost important şi merită atenţia noastră.

Totuşi, port un respect cald marilor noastre regine, Elisabeta şi Maria. Prima a dat identitate României, străduindu-se o viaţă întreagă să impună în Europa tot ceea ce ne caracteriza – m-a impresionat tenacitatea cu care ducea pe la marile târguri internaţionale iile româneşti, covoarele olteneşti, arhitectura brâncovenească, picturile lui Grigorescu şi muzica lui Enescu. A doua a realizat Marea Unire.

Îmi place să știu ce citesc scriitorii români, ca atare, îmi puteți recomanda vă rog 3 cărți citite în ultima vreme care v-au impresionat?

Am citit recent, cu mare plăcere, Nebiruita flacără a vieţii. Sunt memoriile Annei Kretzulescu-Lahovari, fiică de diplomat, soţie de diplomat, care a trăit pe pielea ei trei mari războaie: cel de Independenţă şi ambele războaie mondiale. Este genul de carte din care se pot naşte multe romane.

Mi-a mai plăcut Matriarhat, cartea Cristinei Andrei care cuprinde opt povestiri minunat scrise.

Şi citesc acum Shylock este numele meu, de Howard Jacobson, o reinterpretare a Neguţătorului din Veneţia de Shakespeare.

Toate cărțile dumneavoastră au coperți foarte frumoase, sunt foarte frumos ilustrate. Cât de mult contează coperta în ziua de azi?

Coperta este buletinul cărţii. Ea trebuie să-ţi arate într-o singură imagine care este personalitatea romanului, cui se adresează el. Când privesc o copertă mă aştept să-mi stârnească aceleaşi sentimente pe care mi le va stârni mai apoi romanul. Acesta cred că este cel mai important rol al ei: să vorbească exact acelor cititori cărora li se adresează cartea. Poţi spune foarte multe cu o copertă.

Primiți mesaje de la cititori? Ce vă spun cel mai des?

Primesc multe mesaje de la cititori. Din punctul acesta de vedere, netul este un mare câştig pentru că ajungem foarte uşor unii la ceilalţi.

În general îmi spun cum i-au făcut să se simtă cărţile pe care le-am scris. Am primit şi informaţii care completau ceea ce povestisem eu în vreuna dintre cărţi, lucruri pe care oamenii le cunoşteau din familiile lor şi susţineau cele apărute în roman. Primesc întrebări legate de situaţii din cărţi, de exemplu în Hanul lui Manuc există un moment, fuga din Constantinopole, în care Manuc pleacă în mare grabă, călare, pe uscat, iar un slujitor îmbrăcat cu hainele lui pleacă în direcţie opusă, pe mare, într-o corabie. Un domn m-a întrebat cum a fost de fapt, în realitate? Ei bine, acestea sunt informaţiile care s-au păstrat: unele surse supun că ar fi fugit pe uscat, iar altele spun că s-a îmbarcat pe o corabie. Este târziu să ne mai lămurim astăzi care sursă are dreptate, aşa că am folosit în roman ambele variante.

Ce trebuie să aibă o carte ca să vă impresioneze?

Personaje puternice, bine conturate, vii şi credibile.

Cred că personajele trag povestea după ele, şi nu invers.

Aveți un ritual anume de scriere, scrieți doar într-un loc anume etc.?

De cele mai multe ori scriu acasă, la birou, direct la laptop, obligatoriu cu o cafea alături şi cu toate ceasurile din casă acoperite.

Înainte de a începe însă umplu tot felul de carnete şi bloc-notes-uri cu notiţe, începuturi de capitole sau creionări de personaje. Pentru Hanul lui Manuc, marginile biroului erau mereu pline cu post-it-uri pe care trecusem diferite informaţii, date, nume de personaje reale. Arătă ca un birou cu volănaşe.

Am scris şi pe terasa unei cafenele. Am cerut o priză pentru laptop şi am avut grijă să comand câteo cafea din oră în oră.

Se repetă istoria?

Din păcate, se repetă. Spun din păcate pentru că ne găseşte de fiecare dată nepregătiţi, cu toate că se repetă.

Unde vă pot găsi cititorii, aveți un site al dumneavoastră?

Sunt uşor de găsit pe pagina de Facebook. Acolo vorbesc zilnic cu cititorii.

Un cuvânt de încheiere pentru cititorii infrasunete.eu, vă rog.

Literatura nu există în lipsa cititorilor. Ei o validează, citind-o. Aştept aşadar impresiile dumneavoastră despre cărţile pe care le-am scris, ca să înţeleg unde am făcut bine şi unde mai am de lucru.


Nu uita, dacă ești român, susține literatura română!

Simona Antonescu | Interviu #scriitori romani
5 (100%) 2 votes

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *