Recenzie „Fumul depărtărilor”, de Dan Claudiu Tănăsescu

Nu prea am citit SF-uri românești, nu prea sunt familiarizat cu subiectul. De asta am și citit Fumul depărtărilor, o carte în care Dan Claudiu Tănăsescu a construit o poveste interesantă ce a urcat de la pământ la cer.

#sinopsis Fumul Depărtărilor

Suntem pe undeva prin preajma celui de-al doilea război mondial. Andrei, este un tânăr ce este prins și el în vârtejul războiului că aproape orice tânăr de vârsta lui. Însă iubirea pe care o simte pentru Mirela îl ține cumva pe loc în timp ce datoria îl împinge înainte.

Așa că ajunge pe front, unde se împrietenește cu Petru, un camarad al său. Își fac treaba de soldați și Andrei se teme că a înnebunit. Nu de alta dar vede chestii ciudate, cum dispar lucruri sau sunt distruse după ce apar lumini puternice.

Într-o zi i se întâmplă și lui, sunt în toiul luptei dar și el și Petru văd o lumină puternică. Evident, sunt panicați, oare este o nouă armă?

Nu, este ceva ce îi transpune pe cei doi în altă lume, unde imaginarul poate deveni realitate. Însă, va putea mintea lor de muritori să se adapteze și să priceapă tot ce văd?

#ochiulcritic

Este o carte interesantă cu o poveste destul de consistență și bine construită. Pe undeva pe acolo autorul prezintă și idei interesante, inovative sau aruncă anumite șopârle.

-Ce-i asta?
– Zidul chinezesc! răspunde Lacar. E singurul lucru făcut de voi, pământenii, care se vede din Cosmos.
– Nu-i singurul. Puțin mai înainte Urm mi-a arătat piramida lui Kheops! se burzuluiește Petru.
– Păi… aia nu-i făcută de voi!

De asemenea, povestea lui capătă valențe multiple. Adică găsim diferite teme abordate cum ar fi în primul rând umanitatea cu bune și rele, apoi războaiele stupide și grobiane între oameni dar și teme ca dragostea, emoțiile, ajutorul dat de oameni unii altora șamd.

-Vedeți, din cauza acestor trăiri, voi, pământenii, nu puteți avansa prea rapid.Plânsul, iubirea și mai ales egoismul, răzbunarea, plăcerea puterii, vă țin legați de țărușul unei civilizații mijlocii. Noi ne-am rupt demult de ele.

Autorul urmărește de aproape trăirile celor doi pământeni luați în vizor, Andrei și Petru. Pe măsură ce acțiunea se derulează, aflăm tot mai multe despre ei și despre ce gândesc dar și ce simț ei și parcă ne transpunem și noi în lumea lor.

Este o carte interesantă per total și destul de bine scrisă. Mărturisesc însă că am avut nevoie de voință să trec peste primele 20-30 de pagini. Nu din cauza a ceea ce era scris ci din cauza modului cum era scris. Autorul cred că făcuse o supradoză de stil pentru că a folosit o exprimare foarte dulceagă și enervantă din cauza excesului.

Găseam exprimări de genul „petalele cireșilor cădeau cu plutiri molatice”, „o bucată din soarele răpus de sfârșitul zilei”; „în sufletul ei se pornise crivățul nemilos, șfichiuitor, năpraznic” etc. Din fericire ceva mai târziu autorul a renunțat la astfel de exprimări astfel aș fi renunțat eu la carte.


Nu uita, dacă ești român, susține literatura română! așa că da un subscribe și un share, dacă ți-a plăcut ceva de pe aici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *