La aceasta carte am ajuns dupa ce am revazut filmul Cei 47 de ronini. Am vrut sa vad ce a avut la baza si asa am ajuns eu sa aflu despre aceasta povestire, a celor 47 de ronini. Am detaliat acolo cum a fost si ce s-a intamplat, nu mai intru in aceste detalii. Dar cum mie imi place maxim cultura japoneza, am cautat mai multe povesti japoneze vechi.
Si prin povesti, poti sa afli multe lucruri despre un popor, mie asa mi se pare. Chiar daca trebuie sa fii atent sa nu le iei chiar mot a mot.
Cartea de fata este un mix, intre povestiri, povesti si reportaje as putea spune. In sensul in care, autorul, Mitford, a trait in Japonia si ne-a impartasit observatiile sale personale cu privire la diverse aspecte si le discutam mai jos.
Cine a fost A.B Mitford?
Mie imi place cand citesc carti in general sa arunc un pic un ochi si despre autor. Vreau sa stiu cum a ajuns sa scrie, de unde vine, chestiuni generale. Asa ca l-am cautat si pe A.B Mitford si pot sa spun doar atat: mare boss a fost.
Pe numele sau complet, Algernon Bertram Freeman-Mitford, s-a nascut in 1837 in Anglia. Provenea dintr-o familie cu o puternica linie aristrocrata in spate. A fost pe langa scriitor si diplomat si unul important chiar. Pentru ca de exemplu, el a servit ca delegat din partea britanicilor in perioada in care Japonia facea cumva transferul de la o Japonie medievala spre una moderna.
A petrecut multi ani in Japonia si a tot cules povesti si povestiri de la oamenii cu care intra in contact. Ca sa-ti faci o idee despre cine a fost, iti spun doar ca era tatal (nelegitim, ce-i drept) al doamnei Clementine, sotia lui Winston Churchill.
De altfel, este si strabunicul surorilor Mitford, care si ele si-au pus amprenta asupra societatii din Anglia. Pe langa aceasta, a mai scris 6 carti, ultimele doua dintre ele fiind memorii.
Povesti japoneze vechi de A.B Mitford
Cartea are un nume mult mai lung de atat, numele original este: Tales of Old Japan: Folklore, Fairy Tales, Ghost Stories and Legends of the Samurai. Eu am ales sa il prescurtez, nu exista oricum o traducere oficiala in limba romana.
Cartea nu trateaza un singur subiect, ci este cum ziceam si mai sus, un amestec de adevar si mit. Fiind o carte formata din mai multe fragmente, este mai greu de descris dar sa incercam.
Voi ignora prima povestire, Cei 47 de ronini, pentru ca am scris despre asta in detaliu. Asa ca vom trece mai departe cu Dragostea dintre Gompachi si Komurasaki.
Aceasta este o povestire cu nimic mai prejos decat clasica Romeo si Julieta. Gompachi era un foarte talentat razboinic, dovedind de la o varsta frageda mari skilluri in ale manuirii sabiei. Insa mandria, orgoliul si alte din astea, il duc pe niste cai gresite. Ia contact cu Komurasaki, o tanara care il iubeste neconditionat si cu care se reintalneste mai tarziu. Nu se termina bine insa, din varii motive.
Este o povestire frumoasa, desi tragica si cu multe invataminte daca vrei. Ti se arata ce se intampla cand o iei pe aratura, ca talentul nu-i destul daca nu te poti controla, ca e usor sa cazi in pacat etc. Dar ti se arata si ce inseamna dragostea, datoria, onoarea, loialitatea. Ma repet, foarte frumoasa.
Razbunarea lui Kazuma. Ei bine, Noul Testament te invata sa nu te razbuni, sa nu ucizi, sa intorci si celalalt obraz. Pe la vremea cand se intampla insa asta, japonezii nu aflasera. Onoarea venea cam inainte de toate si cumva impreuna cu datoria, erau valorile de capatai ale samurailor.
Ca de exemplu, era mai onorabil pentru un samurai sa se sinucida decat sa pice in mana inamicului. Se termina viata, dar isi pastra onoarea. Eu nu sunt neaparat de acord, viata primeaza, dar nu e despre mine.
In povestea noastra, Kazuma era un tanar de numai 16 ani. Acesta a plecat intr-o lunga calatorie sa-si razbune tatal, ucis miseleste de fiul unui fost prieten al tatalui sau. Calatoria lui este una de detectiv si tot ce vrei, cautandu-si adversarul si in gaura de sarpe. Si de aici inveti ce inseamna onoare pentru ei, datorie, familie s.a.m.d. Frumoasa poveste dar evident sangeroasa.
Povestea Otokodate-ului din Yedo. Eh, bafta sa traduci cuvantul Otokodate. Nu exista echivalent in limba romana, ba nici in alte limbi. Cumva ar fi echivalentul unei societati sa spunem asa, un soi de stat in stat. Nu e chiar corect dar sa spunem ca aceste Otokodate (ca nu era doar una) erau cumva un soi de Templieri. Atentie, un soi. Vorbim de un fel de organizatii cu diverse scopuri – in general pozitive, ce-si doreau sa ajute si sa apere cumva impotriva nobilimii crude fata de popor. Si vedem aici cum a luat nastere un astfel de Otokodate cine a pus bazele, unde a ajuns, cum s-a dezvoltat etc. Foarte interesanta.
Minunatele aventuri ale lui FUNAKOSHI JIUYÉMON. Un soi personaj popular in povestile japoneze vechi. Cam cum erau la noi legendele cu haiduci, Vrancioaia s.a.m.d. Doar ca el nu lupta impotriva invadatorilor ci cumva lupta cu el. Fuge de greselile sale (temporar) si se distreaza pe parcurs. Si asta e o povestire sangeroasa (ca mai toata cartea) dar e una si fun pe alocuri, la fel, cu multe lectii.
Fecioara Eta si Hatamoto-ul. Aceasta este, inca o poveste, despre dragoste. Dar una interzisa de data asta. Atat cat stiu eu despre acest subiect, in Japonie veche, medievala, castele si clasele sociale erau de neatins. Nu puteai deveni samurai daca nu te nasteai intr-o familie de samurai, de nobili. Un nobil nu si-o ardea cu taranii. Nu existau casatorii intre clase si chestii de genul asta, erau pedepsite extrem de aspru.
O astfel de poveste avem si aici, despre un Hatamoto (acest termen fiind un grad militar si insemna cumva un conducator al unui numar de samurai) si o fecioara ETA. ETA… era cea mai de joasa clasa din Japonia. Si taranii erau peste ei. Erau proscrisii societatii, niste oameni desemnati sa faca treburile murdare: prelucrarea pielor de animale, ei erau calaii si temnicerii, ei se ocupau de tot ceea ce societatea japoneza considera murdar si nedemn.
Dar ce se intampla cand un Hatamoto, un nobil, se indragosteste de o tipa din ETA? Vezi daca citesti povestirea.
In principiu cam fiecare scriere de pana acum, are si note explicative din partea autorului. Afli multe despre societatea japoneza, cum erau privite gheisele de exemplu, cat de adevarat este ca familiile japoneze isi vindeau fetele unor astfel de case de toleranta, ce insemna concubina etc. Multe detalii, bazate pe observatiile sale.
Urmeaza o serie de povesti populare japoneze, fiecare dintre ele avand rolul de a sublinia cate ceva. Sunt asemanatoare povestilor auzite de la bunica, fiecare dintre acest basm avand insa si rolul de pilda. Asa se intampla si in aceste povesti: cum se pedepseste nedreptatea, daca legea de pe pamant nu functioneaza, stai calm, functioneaza cele divine, onoare, datorie, respect, recunostinta, inteligenta, curaj s.a.m.d. Foarte frumoase, mi-au placut aproape toate.
Se incheie cartea si cu ceva povesti despre pisici si vulpi, animale foarte populare in folclorul japonez. Dar apoi revenim la realitate, autorul descrie diverse ritualuri la care a participat:
- dramaticul ritual seppuku
- casatoria japoneza
- slujbele budiste japoneze
- nasterea si „botezul”
De obicei, aveam si o sectiune care se numea Ochiul critic dar de data asta voi renunta la ea. Pentru ca am detaliat mai sus cam pentru fiecare in parte si ce am inteles eu din aceasta carte.
Per total, este o carte care va ramane mereu in memoria mea, o carte foarte frumoasa pe care am savurat-o de-a binelea. Pacat ca nu este tradusa si in romana si pacat ca povestirile si povestile din ea nu sunt mai populare, merita.
Acum, daca vrei sa citesti cartea in format fizic, o poti cumpara de aici: https://l.profitshare.ro/l/10204080 (link afiliat).
Dar daca vrei sa o citesti electronic (ai un Kindle de exemplu) o poti descarca gratuit de aici (in mod legal): https://www.gutenberg.org/ebooks/13015.
surse imagini: