Pompe submersibile

Hei, dragii mei, nu stiu altii cum sunt dar eu inca am ramas lipit de vatra stramoseasca. Ma refer aici la locul de provenienta al parintilor mei, “la tara” cum se zice si unde mi-am petrecut o parte din copilarie.

Fiind in zona de munte, in Subcarpati de fapt, nu exista apa potabila curenta, gaze etc. ci doar energie electrica. Se descurca cei batrani fara gaze sau chestii de genul, dar e mai greu cu apa, mai ales cu scosul ei. Nu de alta dar sistemele de scos apa sunt cele clasice, cu ciutura sau cu „carlig”, cum se spune la mine la tara. Adica exista un bet cu un carlig in capat, de acesta se prinde galeata goala, se scufunda in fanta si apoi se trage sus, plina. E dificil pentru un batran sau pentru copii sau pentru ambele categorii.

Care ar fi solutia?

Pentru astfel de situatii, este nevoie de pompe submersibile. Mai ales in zonele muntoase, e mai greu de facut rost de apa. Panza freatica s-ar putea sa nu fie asa la inaltime, si atunci e mai greu de adus la suprafata apa potabila.

Ca de obicei, inainte sa cumperi o pompa submersibila trebuie sa fii atent la mai multe aspecte. Cel mai bine este sa apelezi la personal specializat dar ca ponturi generale, pentru o astfel de pompa conteaza debitul de apa necesar si inaltimea de pompare necesara.

In functie de acesti doi parametri se stabileste ce fel de pompa iti este necesara. Principiul de functionare este relativ simplu, in sensul ca atat pompa cat si motorul electric sunt introduse in tuburi care la randul lor sunt bagate in puturi. De pompe se conecteaza apoi o conducta sau un furtun care sa duca apa pana la robinet. Ce face pompa este sa impinga practic apa in sus, printr-o conducta.

Care sunt avantajele unei pompe submersibile?

Astfel de pompe sumbersibile au cateva avantaje fata de un hidrofor de exemplu si anume consumul energetic. Sunt mai eficiente la acest capitol, deoarece sunt mai fiabile. De asemenea stau mai bine si la capitolul presiune, au o rezistenta crescuta la apa datorita masurilor de protectie.

Mai au si alte avantaje, cum ar fi faptul ca nu au nevoie de spatiu suplimentar de amplasare ca hidroforul pentru ca se amplaseaza direct in put. De asemenea, poate trage apa de la adancimi mari fara sa fie necesara amorsare si fara sa faca prea mare zgomot.

Ca atare, daca te afli intr-o zona fara retea de apa potabila, pompa submersibila poate sa fie o solutie pentru alimentarea curenta cu apa automata. Este cu atat mai utila o astfel de pompa cu cat de exemplu ai si un solar sau o gradina te ocupi.

Sursa imagine: http://www.bbcpompe.ro

Pompe submersibile
4 (80%) 1 vote

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *