Noul Testament – prima carte de dezvoltare personală!

Anul acesta am citit/recitit Biblia. Toată viața mi-am dorit să o citesc, am mai avut de altfel câteva tentative dar nereușite până acum. Poate nu eram pregătit, anul asta am fost, cred.

Este o carte interesantă. Eu nu mă leg aici de partea religioasă, nu trebuie să o citești și să o crezi, asta ține de tine. Ține de tine și dacă o iei mot-a-mot sau citești printre rânduri. Ar trebui citită și trecut prin ea.

De ce? Fiindcă îți place sau nu dar este încă cea mai citită și vândută carte din lume, din toate timpurile. Măcar pentru atât ar trebui să o citești.

Eu am citit-o pe bucăți, voiam să mă asigur că sunt atent când o citesc. Am considerat că citind moderat din ea, cumva în fiecare zi dar nu prea mult, sunt mult mai atent la ce scrie. Mai procedez așa și cu alte cărți, din același motiv.

În caz că nu știi structura, este împărțită în două, Vechiul Testament cu ce s-a întâmplat până la nașterae lui Iisus și Noul Testament, cu ce s-a întâmplat după. Acesta conține și învățăturile lui Hristos și evangheliile apostolilor.

Dacă Vechiul Testament nu m-a dat pe spate (no offence) pentru că are o grămadă de descrieri (X a avut 5 copii, A, B, C, D, E. A, a avut la rândul său 7 copii etc.) Noul Testament îmi place.

Așa cum am zis și la început, nici măcar nu trebuie să fii religios ca să citești, înțelegi, asimilezi.

Este o carte de dezvoltare personală până la urmă. Din punctul meu de vedere, Noul Testament este prima carte de dezvoltare personală făcută vreodata.

Paragraf cu paragraf ți se spune să fii mai bun, mai smerit (adică mai modest), să renunți la mândrie, lăcomie, răutate și etc. Fii mai bun, fii un om mai bun și va fi totul ok!

Am zis și mai sus, nici măcar nu are treabă cu religia asta. Poți încerca să fii mai bun și fără să fii religios. Oricum, dacă principiile budismului său ce zice Dalai Lama ne grăbim să repetăm și să cităm (fără măcar să verificăm sursa) de ce nu facem la fel și cu Noul Testament?

Ca să nu arunce lumea cu pietre virtuale? Voiam doar să zic că e același lucru, dacă principiile sunt bune, dacă cineva îți spune ceva interesant, ceva ce îți poate schimba viața în bine, cu care tu rezonezi maxim, atunci ține cont de acel ceva. Nu trebuie să conteze cine a zis-o și în ce context.

Și dacă ești interesat de subiectul ăsta, de dezvoltare personală, vezi tag-ul de sub articol, mai știu și alte cărți în direcția asta.

Tu ce părere ai?


Sursă imagine: pexels.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necesare

Colecteaza informatii despre utilizator

comment_author_{HASH},comment_author_email_{HASH},comment_author_url_{HASH},wordpress_{hash},wordpress_logged_in_{hash}

Google Analytics

Colecteaza informatii despre utilizator prin Google Analytics

_ga,_gid,_gat,AMP_TOKEN,_gac_UA-66259855-1