Daca nu-l stii pe Edgar Rice Burroughs, e simplu. Ai auzit de Tarzan? Ei bine, el e tata lu’ Tarzan. S-a nascut pe la 1875 si din fericire pentru noi toti, a pus mana pe condei. Are o gramada de carti de succes, o parte din ele ecranizate. A atacat subiecte care cred ca mereu au aprins imaginatia oamenilor, cum ar fi ce e in centrul Pamantului pana la urma sau superoameni salbatici gen.
Astazi vorbim asadar despre cartea In centrul Pamantului sau Pellucidar #1 pe numele sau original At the Earth’s Core aparuta pe 01.04.1914. A nu se confunda cu cartea lui Jules Verne (cu vreo 30 de ani mai tanara). Si de asemenea, a nu se confunda cu puzderia de filme pe tema asta. Astazi vorbim despre carte.
sinopsis In centrul Pamantului sau Pellucidar #1
Mai este cunoscuta si sub numele de Pellucidar 1, asa neoficial. Asta pentru ca aceasta carte de fapt nu se termina ci incepe o serie de 7 carti.
Eu am ajuns la ea pentru ca am mai zis, sunt fan al cartilor de tip lumea pierduta si cumva am cautat cartile pe tema asta.
Autorul te baga rapid in subiect. Cineva umbla prin Sahara, pe unde gaseste un nene batut in cap de soare, sub un cort si langa un obiect ciudat. Obiectul este un soi de burghiu metalic urias, iar omul chiar pare complet lovit de insolatie. Afirma ca vine din centrul Pamantului pe care cumva l-a explorat si sus si jos. Huh? Exact.
Omul respectiv este un tip interesant. A decis sa finanteze o inventie a unui prieten de-ai sai, pe care s-au apucat s-o testeze. Oarecum fara sa vrea au ajuns in centrul Pamantului care nu-i fierbinte nici plin ci… gol.
Dar viata isi face loc peste tot si aparent si aici e la fel. N-o fi plin cu materie moarta dar e plin cu materie plina. O lume noua, ingrozitoare dar si fascinanta, cu pericole dar si cu oportunitati.
Se vor integra cei doi calatori ai nostri in aceasta lume? Vor mai ajunge vreodata inapoi sau vor scapa cu viata? Astea sunt intrebari la care primesti raspuns doar daca citesti cartea.
ochiul critic
Mie mi-a placut cartea, incep cu asta. Are cam tot ce cautam la o carte de genul. Intri repede in subiect, de la inceput mintea iti este expusa unei lumi noi, cu elemente interesante pe care tu nu le banuiai. Avem si bucuria aia pura, de explorator, avem si teama omului normal.
Sunt descrieri potrivite, nu exagerat de multe – cu exceptia inceputului, pana se ajunge in centrul Pamantului. Asta cred ca era boala scriitorilor de atunci, pentru ca informatia nu era peste tot. Asa ca am mai vazut carti cumva „impanate” cu detalii stiintifice (sau nu, e discutabil). Ca paranteza, recitesc acum Copii capitanului Grant si are fix aceeasi problema. Zici ca citesc un atlas geografic cu ceva aventura prin el.
Dar in rest mi s-a parut o carte nice. Scriitorul a stiut sa balanseze bine trairile omului care s-ar afla in situatia respectiva cu aventura, cu detaliile acelei lumi etc. Chiar pare ca cineva iti povesteste treaba asta, cineva care chiar a trait-o. Ce sa zic, poate de aia e in continuare unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.
Din ce am vazut eu, cartea nu exista tradusa in romana. O gasesti in engleza, o poti citi descarcand-o gratuit de aici (gratuit legal, pentru ca a expirat perioada de drepturi de autor).
sursa imagini: wikipedia.org si https://publicdomainvectors.org/