GH. Braescu – Toasturi cazone

Toasturi Cazone - Gh Braescu

Dupa cum am promis in postul anterior si anume aici am revenit cu prima recenzie de carte. Prima carte aleasa este o carte de aceeasi varsta cu mine scrisa de GH. Braescu ce poarta numele de „Toasturi cazone”. Este o carte aparuta in 1985, la editura Facla din Timisoara. Cartea a fost tiparita la „Intreprinderea poligrafica Sibiu” si a fost ilustrata de Kazinczy Gabriel.

Din punct de vedere al continutului, este o carte cu mult umor, dar un umor satiric bazat pe diverse intamplari ce au in prim-plan militarii dupa cum se poate deduce de altfel chiar din numele ei. Comicul de situatie este la el acasa in aceasta carte si la fel si contrastul, cam pe el se bazeaza umorul cartii.

Nu voi intra mai mult in detalii, pot sa spun doar ca o recomand cu drag, este o lectura usoara, de relaxare ce cu siguranta iti poate fura macar un zambet.

Va las mai jos cu citeva citate din carte, ce va vor convinge poate sa o cautati si sa o cititi.

De asemenea, tot mai jos gasiti scanurile pentru coperti si pentru ilustratiile din interior, macar la astea puteti sa va uitati, mie mi-au placut mult.

ilustratie toasturi cazone interior Fragmente:

Cu putinul bagaj moral luat de acasa, cu cateva reguli de conveniente culese la intamplare, dar cu un fond netagaduit de cinste, pe care nu-l datora nici familiei, nici societatii, ci-i venea poate prin atavism, de la cine stie ce strabun indepartat. Emma se maritase la 23 de ani, naiva si sincera ca un copil.

„Domnule maior nui frumos ca Dupa ce tai facut Gustu cu mine sa num platesti e pacat ca santm si noi destul de amarata dumnezeu ma stie si pe mine mai Mare rusine sa ma trimeti sa cumpart o Tigarie si sa pleci fara ami da si mie un cado avem si noi cheltuieli da num platesti te reclam te Astept vino astazi negresit sa nu te caiesti cu stima. Didina teodorescu fundatura paradis 27 vino negresit am sati spun ceva”

O revolta sufleteasca, fulgeratoare ca un scurtcircuit, ii turbura tot echilibrul.

Fu o posesiune scurta, stingace, dar de o acuitate de placere pe care ea n-o cunoscuse inca. Se despartira repede: el, grabit sa raspandeasca printre prieteni vestea ca a incheiat copilaria, nu fara a lasa in prealabil o piesa de cinci lei pe coltul mesei de noapte; ea, razbunata, simtindu-se pentru prima oara femeie, intelegand altfel viata. Nici unul nu banuia ca fiecare cantase prima strofa din poema tineretii.

E iarna. Afara ninge cu fulgi mari, infloriti, ce se coboara linistit, domol din cer. Orice zgomot e mai clar, mai apropiat.

Ideea era seducatoare, iar cand o idee e seducatoare, escrocarea publicului e sigura. Dar mai ispititoare era alegoria: veteranii – trecutul – intindeau mana micilor dorobanti – viitorul. Ca n-au intins-o degeaba, ne-au spus-o pe urma tribunalele. Dar in fine!

Un zimbet plin de intelesuri, o scanteiere de sabie viteaza, un vis de o clipa si toate dispar in valurile uriase ale unui nor de praf.

Da’ dac-am gayi fiecari ci avem pi acasa? Am facut asa un Mai la Calarasi, s-o fost tari bini! Am pitrecut admirabil, insinua gales casierita!

Cine l-a mai vazut?! … Cine a mai stat sa-l asculte in invalmaseala aceea de femei, cuprinse panica?! Toate ude, cu camasile lipite pe forme, in debandada, dandu-se la toti dracii, luptandu-se cu ciorapii, rupand siretele… Nevasta tanara radea sa moara, ramasa in camasa, nestiind cu ce sa inceapa…

Plecand de sus din Vatra-Dornei in jos spre Neagra-Sarului, cat zareai cu ochii, spinari uriase de munte, rotunjite cu maiestrie, se incalecau sagalnic. Eram stapani peste aceste singuratati fermecatoare; nu se intalnea tipenie de om. Arareori cate un copil, drept, tacut, purtind in ochi linistea naturii in care crescuse, rasarea pe neasteptate cu parul balai, cu ochii albastri, cu opinci mari, in mijlocul unui pilc de capre zburdalnice. Traiam bine in aceste tinuturi bogate, cu a caror salbaticie ne imprietenisem repede, cu toata neomenia purtarii noastre fata de codrii seculari de fragi. Gaseam de toate in casele imprastiate, ascunse intre coline: lapte, branza, unt, din belsug, ca la munte.

Irina era o fata isteata, indesata, pirguita ca o cireasa de munte, cu sanii rotunzi si tari, gata sa razbata prin iia inflorita, care-i strangea peste masura. Razand naturii si ea mie, am plecat si astazi, cantand mai vesel ca de obicei, pe potecuta alba si batatorita care, serpuind pe langa tarina Irinei, ducea in vale spre pirau. Fata era la polog, dupa cum imi dadu de veste un dulau mare, urit, care se gatuia in lant sarind, latrand, tusind, enervandu-se de furie.

Am ramas inmarmurit de groaza si rusine. Intelesesem ce-i „tradarea”; intrevazusem infrangerea.

Ploua. Ploua mereu de cateva zile in sir. O ploaie ca prin sita, cu ropot marunt si neintrerupt, cerne ganduri negre din norii plumburii asupra pasnicului orasel. Ochiuri de balta se infioara pretutindeni, pomii planga frunzele pierdute, oamenii poarta in fata idei criminale. De-a lungul soselei, in trap mic, un caine cu coada intre picioare, pelerin neobosit, duce in spinare sa raspandeasca in lume toata jalnicia vremii.

– Iata, domnilor, cu ce va pierdeti vremea; aceasta este activitatea dumneavoastra. Cititi, luminati-va, puneti-va la curent cu civilizatia, pentru Dumnezeu!

Sunt insecte mici care, simtind primejzia, se strang, se fac moarte, si orice le-ai face, nu mai dau semne de viata. Tot astfel, prostia este arma inofensiva cu care recrutul spera sa se impotriveasca tuturor teoriilor chiceroniene, indreptate in contra lui.

– Sa lucrezi ma camarade, ca daca nu lucrezi, intru-n famelia ma-ti, sfirsi el pe infundate, urmarind cu ochii plimbarea plictisita a ofiterului.

Pe un sfarsit de tomna incalzita de ultimele raze, parfumata de ultimele flori, domnul general, comandant al corpului de armata, face ultima inspectie, atingand in fine limita de varsta, dupa ce guvernul trecuse cu pasuirrile peste orice limita.

Aproape de liberare, Bolocan si-a dat arama pe fata. N-am vazut fiinta sa se razbune si sa guste finetea razbunarii cu mai multa constiinta decat acest om batjocorit atata vreme.

-Desigur casatoria este o gluma prelungita. Trebuie mult spirit ca sa o poti rascumpara.

-Esti foarte destept.

-Sint logic si mai ales sincer, spun tare ceea ce fiecare gandeste in taina.

-Drept e, interveni procurorul, ca unii se casatoresc fara sa se gandeasca.

– Pentru ca, daca ar sta sa se gandeasca, nu s-a mai casatori nimeni.

Cerul se coborise sa-l ating cu mana. Nori destramati, fumurii, fugeau, lasand campia in urma lor. Mergeam fara spor, biciuiti de o ploaie rara, rascolita de vant.

…cand o frisca de femeie, in ciorapi de matase, cu buzele carminate si cu palaria infundata pe ochi, cazand ca un bolid, se prinse de gatul sau, agitand in aer un drac de pantofior lucios si negru ca un pui de arab.

Fireste ca Elvira era de la tara! Doar soarele ii innegrise ochii, o catifelase ca pe o piersica, o umpluse de vioiciune si de sanatate. Inalta, cu buze rosii, cu sin bogat, cu solduri pline, totul in ea cerea amorul, care se prezentase fidel la cea dintai chemare.

 -Eu ma duc… ce-o fi sa fie… da’ daca ma prapadesc, sa-mi hraneasca tara copilasii!

Oamenii rasuflara usurati. Pe cel sarac, intunecat la fata, batjocorit de atatea ori, il vedeau parca pentru intaia oara. Li se parea simpatic, luminos si mare. Patrunsi de groaza si admiratiune, inconstienti de pericolul ce-i ameninta, toti sa inaltau deasupra santului, pregatindu-se cu emotiune sincera, umbrita de oarecare ironie, sa vada moarte de om.

Petrec uneori sarbatorile la tara, in Moldova, unde vad taranii din ce in ce mai scazuti, galbeni, truditi, peticiti ca si coastele dealurilor ce se-ntind la soare, brazdate de ogoare scurte, prost lucrate.

Prosti, flamanzi si goi, credeau orice, asteptandu-se la toate: in apa vie si moarta, in pecetea cu care nemtii insemnau pe cei liberati, ca sa-i recunoasca si sa-i omoare, daca, dupa aceasta marinimie, i-ar mai fi intalnit in lupta.

E pe la sfarsitul lui august. Caldura s-a mai potolit. Vite razlete se intorc mugind spre casa. Oile, ingramadindu-se, s-apropie de stana, sufland in iarba prafuita. Frunzele se odihnesc fericite. Numai un plop scaldat in lumina, colo departe, langa turla bisericii, incendiata de scapatatul soarelui, tremura cuprins parca de friguri.

Duduia, dupa cum ii zic toti, se plimba mergand incetinel, urmarita de jocul volanelor dantelate, ondulate gratios de miscarea ritmica a soldurilor pline, in forma de amfora.

Ploaia incetase. Inaintam incet pe sub marginea padurii, pe un drum de care, adincit in intuneric. Din cand in cand, luna strabatea grabita un petic de cer albastru, descoperind creste involburate de nori fumurii, luminand pomii cu frunzele ude, caii aburiti de naduseala, drumul ce parea nesfarsit.

Cand inceteaza de a se mai urca, norocul scade ca apa dintr-un vas ce curge. Acasa, nevasta, dupa ce intarzie serios sa-l recunoasca, sfirsi in hohote de ras, ce nu-i lasau nici o speranta.

Trecand in birou, Dimoftache se imbraca descurajat, cu gesturi obosite. Apoi se aseza gatit in fata oglinzii, si cum se privea chel, galben si slab, auzi prin usa intredeschisa un zgmot care-l ingheta de spaima, simtind deja virfurile unei perechi de coarne ce s-anuntau superbe ca pentru un cuier de antreu.

-Sa traiti, domnule general, cui ati dat dumneavoastra galosii in primire?

-Ce?

-Nu se gasesc galosii nicaieri!

-Hai?…Cheama seful de stat-major…

…- Unde i-ati lasat domnule general?

-Aici i-am lasat!… Sa se gaseasca galosii, ca nu distrug podul pana ce nu-mi gasiti galosii!

…Sa vie plantonul!

– Ordinati!

-Unde sunt galosii tilharule?

-Ii aveti in picioare, traiti, don gheneral! observa bucuros soldatul, care nu indraznise sa se uite in ochii superiorului.

-Asa e frate!… Ei, dracie… Bine, baiete… Sa distruga podul…

 Minastirea Neamtului! Ma urcam incet, cu haina pe umeri, la schit. Sorbeam aerul tare de munte ca pe un elixir datator de viata. Din cand in cand ma opream cu privirea pierduta spre stincile de cremene ce se zareau albite, departe, in zarea de ametiste. Ma simteam mic, coplesit de maretia locurilor.

-Nu se poate! am strigat descoperindu-ma intr-un elan de recunostinta. „E pur si muove!” Trebuie sa fie un Dumnezeu…

– Este, maica… Cum sa nu fie? raspunse o voce de linga mine bagandu-ma in toti sparietii.

-L-a prins emotia.

-Ba jandarmii. Aghe i-o scos salba din maini si l-o dus la spital. Tremura ca varga, si cum l-o pus in pat, o mai treut ce-o mai trecut, si s-o apucat de-o murit…Mai zi ceva daca-ti da mina…

-Sa mearga pe jos daca nu stie… Spune-i sa ia masina si sa plece… Sau mai bine sa umble cu bicicleta cu doua talpi, care i-a lasat-o ma-sa suvenire si sa lase masina aici.

– Inteleg, traiti, don capitan, da’ eu sint si la Morsa…

-Unde?

-Cu anfabetul Morsa.

-Daca nu l-ai invatat pin-acu…

-L-am invatat, traiti, don capitan.

– Il stii bine?

-Da, sa traiti, don capitan!

-Atunci ramai acsaa, sa dai si vreo doua lemne!

Un maioras, mirat ca un miel in ajunul Pastelui, cu parul rarit, cu burta pornita la avansare exceptionala, intra, fara sa inchida usa, in camera furierilor si ridicand piciorul pe masa, ordona, aprinzandu-si tigara:

-Ia o cirpa, baiete si sterge-ma binisor de praf.

-Esti fecior de bani gata?

– De general.

-Ajunge, mersi, destul, copile, stiam, te-am pus numai la incercare, am vrut sa-ti dau o mica lectie; n-ai avut incredere in mine, trebuia sa te prezinti deschis, ca la un camarad: „Sint baiatul lui don gheneral cutare”. Cum il cheama pe domnul gheneral?

-Popescu, a murit, era de rezerva.

-Sterge si cizma ailalalta!

Cite unul, ici-colo, oftind din greu, raminea, cazand istovit, unde apuca sa cada, sculat repede de pumnii disciplinei oarbe si fara rationament.

-Bine. Ce, gandesti ca e greu?… Furi cind vrei, parca dumneata n-ai furat?

-Pardon…

-(Antrenat:) Ce pardon… Mie-mi spui… ai furat si dumneata, am furat si eu, furam cu totii, c-asa-i tara!

Si facand lumina, calatorii, inmarmuriti o clipa de groaza, constatara, rizind sa moara, ca hotul tinea cite-un termos in fiecare mina si ca voinicul, descult si fara haine, efect al unei reactiuni violente, lesinase. Un ceas s-au chinuit cei doi mucaliti, plictisiti de fanfaronadele lui, sa-l readuca la viata.

-Bine, domnilor, zise el, in fine, deschizand ochi de miel fript. Astea-s glume? Nici nu ma cunoasteti, nici nu stiu cine sinteti… Daca va pocneam intre ochi?

Ministrul opri schita unui gest de generozitate si, multumind cu o privire languroasa de tenor coplesit de aplauze, iesi, plutind ca dinsul, in sfere ceresti, precedat de picoli care-i deschideau usile, imbrincindu-se pe intrecute, rizind infundat, privindu-se nedumeriti, rmasi cu mina la gura in urma lui.

Tirgovetii, scufundati in canapele ca o musca in dulceata, tunau si fulgerau impotriva guvernului, compatimind doamnele ce tremurau de frig, in pantofi de tortura, pe culoar.

-Nu-s vagoane… Dumneata stii cate vagoane trebuie? Trebuie zeci de mii de vagoane daca vrei sa faci lucru cumsecade!… Sa ai trenuri separate pentru doamne… Ce-s vinovate, saracele, sa stea in picioare pe culoar?…

– Scoal’ dumneata de le da locul…

-Da-l dumneata…

-Eu pe al meu nu-l dau… Vor egalitate, cer drepturi… Poftim, au dreptul sa stea in picioare.

-Si biserica…

-Apai ca si biserica… Nu gasesti una fara circiuma vizavi…

-Asa e, bine zice dumnealui… In loc sa fi asezat o scoala…

-Da-o dracului de scoala!… D-aia s-au inmultit pungasiii… Tata, Dumnezeu sa-l ierte, n-a mai invatat carte si tine circiuma… Venea tot satul… A facut avere…

-Am venit sa va cer…

– Sa nu-mi ceri nimic…

-… Sau mai bine zis, sa va iau un interviu.

-D-alea nici n-am.

-Uite, ma, cum se cunoaste omul! Vezi, macar ca e chelner.

– Sa fi invatat eu carte…

– Nu faceai nimic, asculta-ma pe mine… Eu n-am invatat? Cu ce m-am ales? Muncesc de-mi ies ochii pentru treizeci de mii de lei pe luna, si noteaza ca sint director general. Vin cand pot, plec cind vreau. Da’ altii saracii, vai de capul lor… Ei, ce ne dai asa-nainte?

Spunea prostii pe care Jenny le asculta cu gindul aiurea, si daca n-ai nici o incredere in femeia care vorbeste mult. Popescu stia din experienta unei vieti furtunoase ca te poti astepta la orice de la o femeie care tace.

Sanatio!

GH. Braescu – Toasturi cazone
5 (100%) 1 vote

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *