Azi vorbim despre „Furia”, dar de data asta nu e vorba de furia mea, nu e Orghidan pe felie. Vorbim de cartea cu acelasi nume, scrisa de Stephen King. La origine poarta numele de „Rage„si a fost scrisa sub pseudonim, Richard Bachman.
Cartea aceasta, este prima carte a acestui autor pe care mi-am dorit s-o citesc, paradoxal, am citit-o a doua, dupa „Carrie”. Am dat peste ea intamplator, acum vreo 3-4 ani cand citeam un articol despre carti interzise pe un site. Stiti regula, daca e interzis, atunci exact aia facem. Din varii motive, n-am citit-o la momentul respectiv, cred ca am inceput lista cu „Lolita” si apoi cu „De veghe in lanul de secara”, „Tropicul cancerului” etc. „Rage”, a ramas pe undeva pe acolo, inceputa si neterminata.
N-o sa fie insa ultima citita, mai vanez cel putin o carte scrisa de Stephen King, mi se pare un autor interesant. Desi nu este neaparat autorul meu preferat, este clar ca are un stil deosebit, stie cum sa creeze o carte si oricine implicat in ale scrisului are cate ceva de invatat de la el.
De ce a fost „Furia” interzisa
Citind cartea, am inteles de ce. Exista riscul ca cineva sa o ia foarte in serios, evident cineva care are niste probleme. Este si motivul pentru care am terminat s-o citesc atat de tarziu. Nu pentru ca-mi era frica sa nu fac la fel, ci doar pentru ca imi dadea niste emotii sau niste sentimente negative, cel putin la momentul respectiv. Am preferat ca atare sa o las deoparte, pentru mai tarziu.
Cartea ne povesteste despre Carl Decker, un elev de liceu intr-un mic orasel de undeva din U.S.A. Decker, este un copil normal cu probleme anormale. Are o foarte rea relatie cu tatal sau. Acesta este genul de tip army, care considera ca barbatii trebuie sa fie duri, nu papa-lapte etc. Vrea acelasi lucru si de la fiul sau, fara sa tina insa cont de personalitatea acestuia. Ca atare, pe undeva il striveste, obligandu-l sa faca lucruri care nu-i plac si aplicandu-i dese corectii fizice, mai mult sau mai putin grave.
Asta il face pe Carl sa-si urasa profund tatal si sa aiba sentimente mixte fata de mama lui, oarecum prin contradictie. Nu are probleme doar cu tatal sau insa ci are probleme si cu societatea, este un neadaptat.
Un incident la scoala, mai exact o teava de metal aplicata in capul unui profesor ii aduce suspendarea si apoi vizite zilnice la psiholog. Cand se satura insa de aceste lucruri, cand simte ca nu mai poate rezista, incepe sa-si rezolve singur problemele.
Incepe cu tatal sau, apoi cu niste profi si apoi ajunge sa-si ia ostatici colegii de clasa. Pe ei nu vrea sa-i omoare, vrea insa sa-i faca sa se descopere. Desi la inceput sunt terifiati, treptat colegii parca intra in jocul lui, asta in timp ce afara, autoritatile incearca sa negocieze cu Decker.
Motivul pentru care a fost interzisa, cel putin in unele state, este faptul ca a generat incidente asemanatoare. Asa cum spuneam si mai sus, cineva mai putin stapan pe sine, se poate simti inspirat de cartea asta si poate proceda la fel. Desigur, e cea mai proasta idee pe care ar putea cineva s-o aiba.
Din punctul meu de vedere, cartea este una buna, merita citita fara probleme. Este o carte interesanta, curge foarte frumos si are o gramada de twist-uri pe parcurs. Fara sa-ti dai seama, cartea te poarta frumos de colo colo, este cumva nu stiu, o masinuta busitoare, ceva de genul. Mi se pare de asemenea ca este si un tratat destul de fin de psihanaliza, autorul reuseste sa descopere natura umana in fragmente micute.
Tablourile pictate de el, sau mai degraba cioburile, reusesc sa dea la final o imagine completa, o mare fresca.
Sursa imagine: stephenking.com