captura de ecran film taurul furios cu robert de niro

Film despre Jake LaMotta, boxer talentat dar capricios chiar „Taurul Furios”

Multi sportivi au in realitate o viata mult mai grea. Cartierul, maidanul unde au crescut ii motiveaza si ii ajuta sa ajunga in varf. Tot asta le aduce de fapt si decaderea. Nu de alta dar vorba aia, poti sa scoti pe cineva din cartier, mai greu sa scoti cartierul din cineva.

In Raging Bull/ Taurul Furios, este ilustrata o poveste adevarata, a unui mare boxer, Jake LaMotta. Este desigur o drama pentru ca vedem ascensiunea dar si decaderea unui mare om.

#sinopsis Taurul Furios

Taurul Furios,  imi aduce cumva aminte de seria Rocky fiindca este cam la fel de trist, de sumbru si de „fara viitor”.

Povestea este cumva clasica pentru un film sportiv american, practic arata drumul unui sportiv bun, tanar, ambitios de la „maidan” la culmile gloriei. Spre deosebire de alte filme, acesta nu este insa fictiune, pentru ca scenariul este facut dupa fapte reale.

Il avem in prim-plan pe Jake LaMotta, tanar boxer ce incearca sa-si gaseasca drumul in viata. Nu este o persoana educata si nici vreun  mare talent, are insa o mare ambitie si un orgoliul imens. Se lupta, la propiu si la figurat, pentru fiecare bucatica in parte si asta il face sa aiba succes.

Casatorit de tanar isi iubeste infiorator de mult sotia dar tot asta ii si genereaza probleme. Crizele sale dese de gelozie il fac sa-si admonesteze sotia nu doar psihic ci si fizic. Iar corectiile se resfrang si asupra celorlalti, e de ajuns ca Jake sa banuiasca ca cineva i-a gresit cu ceva sau mai rau, s-a dat la sotia sa.

Din cauza scenelor de genul daca ar fi fost lansat in 2017, filmul asta ar fi lansat uriase proteste, sunt convins. Ar putea fi stampilat oricum cu #metoo, fara probleme.

Nici cu fratele sau care ii este si impresar nu are o relatie mai grozava. Fie din cauza sotie, fie pur si simplu si acesta o incaseaza din cand in cand, daca n-a fost cuminte sau asa pare. Desi isi iubeste apropiatii Jake nu e in stare sa-si tina mainile departe de ei, la propiu.

#ochiul critic

Desi are nume de film cu amerindieni, Taurul Furios este departe de asa ceva. Recunosc ca m-am gandit la Dansand cu lupii  cand am dat de el dar cand l-am vazut, am ramas placut impresionat.

Filmele de genul ma fac sa continui sapaturile si sa-mi asum riscul de a ma uita la mizerii din cand in cand, pana sa dau de un film de genul.

Taurul Furios, este un film profund si atipic din anumite puncte de vedere, pentru ca nu e vorba doar de lupta cu sine, doar de autodepasire fizica si psihica ci este o lupta mult mai mare, atat cu sine cat si cu ceilalti. Este o pelicula speciala, unde umanul si obisnuitul sunt la ele acasa.

Nu exista acea stupida motivatie, noblete, inspiratie etc. toate atat de prezente in filmele americane, in cantitati industriale. Exista insa umanul, drama, patimile, mandria, orgoliul etc.

Reactiile in ring dar si reactiile din afara ringului, relatia tumultoasa cu sotia, scandalul cu fratele, toate aceste planuri au rolul de a ne ajuta sa ne formam o imagine completa despre Jake LaMotta, atat cel din ring cat si cel din afara ringului si Scorsese a reusit din plin sa faca asta.

Am mai vazut filme de genul, macar franciza Rocky, dar nu se compara. Filmul asta este mult mai dens, mai complex. Este de asemenea interesant de stiut faptul ca scenariul a fost scris dupa autobiografia fostului boxer Jake La Motta si a fost ideea lui De Niro, el a insistat pentru a se realiza acest film.

Acest film m-a facut sa ma gandesc si la viata actorilor din acea perioada si dramaticele schimbari prin care erau nevoiti sa treaca de la film la film, sau chiar de la scena la scena. In filmul de fata, vedem un Robert de Niro foarte tanar, foarte in forma, cu un fizic definit, credibil in rolul de boxer in plina forma. In a doua parte a filmului, vedem un De Niro mult mai gras (27 de kg in plus), ca sa se evidentieze astfel decaderea „eroului’.

Sursa imagine: captura de ecran youtube

P.S Conform adevarul, se pare ca Jake LaMotta a decedat anul acesta, in septembrie 2017 la varsta de 95 de ani.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *