Experimentul lui Wason sau experimentul 2-4-6

Experimentul lui Wason sau experimentul 2-4-6

Continuam seria articolelor cu diverse experimente psihologice/sociologice. Ca să le vezi pe cele de până acum, click pe tag-urile cu aceleași nume de sub articol.

Astăzi vorbim despre experimentul lui Wason sau experimentul 2-4-6. Dar mai întâi… cine a fost Wason?

Conform wikipediaPeter Cathcart Wason a fost un reputat psiholog la universitatea din Londra, pionier al unei ramuri a psihologiei. Era interesat de motive, de ce fac oamenii anumite chestii, iau anumite decizii etc.

În acest sens, el a luat un grup de subiecți și i-a testat conform celor de mai jos.

#experimentul lui Wason

Au fost luați niște studenți și testați în felul următor. Li s-a dat un șir de numere, 2-4-6 și au fost rugați să spună care este regula care stă la baza acestui șir. Puteau pune oricâte întrebări doreau dar puteau o singură dată să spună care este regula.

Desigur, majoritatea au mers pe sir, au întrebat, 8, apoi 10, 12 etc. La fiecare dintre acestea, profesorul răspundea „respectă regula”. În concluzie, s-a ajuns la concluzia că regula este următoarea: următorul număr din șir trebuie să fie mai mare cu 2 ca precedentul.

Oare așa este, tu ce zici?

Nu toată lumea a fost de părerea asta. Un alt subiect de exemplu, a pus întrebări diferit: a întrebat de -2 și i s-a spus că nu respectă regula dar a întrebat și de 7 și i s-a spus că respectă regula, sau de -15, 24 etc.

Concluzia studentului: regula era ca următorul număr să fie mai mare ca precedentul. Total adevărat.

Era vorba aici de o diferență de gândire, cei mai mulți dintre subiecți s-au lăsat conduși de evident și au ignorat restul indiciilor. Studentul care a descoperit regula și-a testat în schimb teoria mult mai mult și din toate punctele de vedere.

Morala povestii este simplă, ar trebui să facem asta în viața de zi cu zi și când avem de luat o decizie, să întoarcem problema pe toate părțile. Să testăm tot, să nu ignorăm ce nu ne convine și să luăm o decizie în cunoștință de cauză.

Mai jos ai și un filmuleț cu experimentul lui Wason, pus în practică pe teren însă modificată un pic, adică ei au folosit o altă secvență, 2-4-8.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *