Incep prin a ma scuza, pentru ca nu sunt sigur ca traducerea mea in romana a titlului este chiar exacta. Numele original al cartii este „The Aztec Treasure-House”, scrisa de Thomas A. Janvier, in 1890. In traducere, ma incurca acel „house” de acolo, nu prea i-am prins eu sensul. Nici n-am gasit-o pe internetul romanesc, probabil sunt singurul care a scris despre cartea asta, „Comoara aztecilor”.
Eu am ajuns la ea prin cartea lui Michael Crichton – Congo, care este inspirata din „Minele regelui Solomon”. Ambele carti (care si ele vor fi prezente pe site) sunt carti din genul lumea pierduta. Iarasi, nu exista neaparat o traducere in romana a termenului. Cum sunt fan al genului, am mai cautat si alte carti din domeniu.
Din ce am citit – desi nu sunt multe informatii – autorul, care in pofida numelui cu origini latine este de fapt de origini franceze s-a documentat cu privire la cartea sa. Desi fictiune, cartea a fost scrisa in timpul/ dupa una din calatoriile sale in Mexic.
Comoara aztecilor
Cartea este in general o naratiune la persoana I. Avem personajul principal, cunoscut sub numele de Profesorul, de origine american, daca am retinut bine. Are si un nume cel putin unul de familie, dar cel pe care l-am retinut eu, este acesta, de Profesorul.
Acesta, arheolog de profesie, ajunge in Mexic. Scopul sau este unul bine stabilit, sa gaseasca un legendar oras aztec, despre care nu se stia clar daca exista sau nu. Evident, in acesta era garnisita o mare comoara.
Orasul luase nastere la initiativa regelului al 3-lea aztec, Chaltzanzin – personaj fictiv. Rege dar si preot cu darul profetiei, acesta anticipeaza pe la 1500 invazia spaniola. Ca atare, creeaza un oras ascuns in munti, unde strange crema aztecilor. Regimul era cumva spartant, luase cei mai buni, mai vigurosi, mai inteligenti oameni din imperiu. Aveau si o regula, cine se nastea cu vreun defect fizic, era ucis de copil. Se dorea sa se pastreze doar cei mai buni dintre azteci, din toate punctele de vedere. Asta pentru ca acest oras, trebuia sa fie forta de elita a imperiului, cea care ar fi trebuit sa poata tine piept aztecilor.
Profesorul, isi incepe treaba in oraselul Morelia din Mexic (care chiar exista). Aici, beneficiind de o scrisoare de recomandare, dispune de ajutorul autoritatilor locale. Si ajunge astfel sa ia contact cu Fratele Antonio, un calugar catolic care conducea o misiune (asa se numea cladirile de genul) ce avea ca scop crestinarea salbaticilor.
El imbratiseaza initiativa profesorului, ambii avand scopuri diferite: unul isi dorea descoperiri arheologice care sa zguduie lumea occidentala, altul onoarea de a fi primul care imprastie cuvantul Domnului printre salbaje.
Insa pana a fi pregatit pentru expeditie, Profesorul si ajutorul sau, un baiat pe nume Pablo, insotit de magarul sau credincios, El Sabio merg in munti. Ca sa invete limba Nahua, un fel de azteca veche.
Si de aici incepe aventura noastra, pentru ca acolo descopera ceva interesant, calugarul descopera si el ceva, desi intamplator si toata treaba pusa cap la cap, le da o directie. Mai iau niste oameni cu ei, pe Rayburn si Young, si inca vreo trei si ii dau drumul sa caute orasul pierdut.
ochiul critic
Este o carte interesanta, cu putine personaje principale – ceea ce e un lucru bun, ca nu te solicita prea mult. A reusit sa creeze cumva si o antiteza interesanta intre acestea. Avem de exemplu Profesorul, care este un om de stiinta, nici prea curajos, nici prea las. Parintele Antonio, un om foarte credincios care face totul in numele Domnului. Tanarul Pablo, un tanar de isprava, mereu vesel si un pic strengar. Rayburn si Young, doi tipi trecuti prin multe, curajosi, puternici, cu initiativa si ce trebuie sa te descurci.
Filmul povestii il prinzi de la inceput, autorul ti-l pune pe tava. Asta pentru ca a mers pe ideea ca nu conteaza ca stii directia, ci conteaza cum o condimenteaza el pe parcurs. Si asta a reusit, nu te deranjeaza ca stii asta si sunt destule momente pe parcurs cand mirosi usor ce se intampla.
Stilul sau insa nu este unul bazat neaparat pe asta, nu mi se pare ca si-a dorit o carte care sa fie plina de suspans si inovativa (sau poate era la momentul respectiv, cine stie). El se bazeaza insa pe ce se intampla pe parcurs si cum te duce din aproape in aproape.
Ca si cum iti iei un bilet de tren spre Bucuresti, tu stii ca ajungi la Bucuresti, dar care sunt statiile si ce se intampla in aceste statii, nu prea stii.
Mi-a placut si faptul ca desi este scrisa la 1890, este o carte pe care o poti citi lejer in engleza. Am mai citit carti de vechime asemanatoare si unele sunt mai greu de citit, pentru ca sunt multi termeni din engleza veche, pe care nu prea ii stii.
Ce as avea sa-i reprosez, este cumva multitudinea de detalii – si despre locurile pe unde umbla (si cel putin unele sunt reale, exista) dar si detaliile date pentru fiecare chestie in parte. Presupun ca la acel moment, era important sa descrie cu lux de amanunte cel putin locurile, pentru ca oamenii nu aveau acces atat de usor la aceste informatii. Ca atare, cred ca orice carte avea si un scop educativ, aflai cate ceva despre o lume pe care poate nu o puteai vizita.
Pentru mine insa, la acest moment, au fost segmente plictisitoare, tocmai din acest motiv. Exagereaza un pic si cu descrierea scenelor, parca nu era necesar sa explice/ descrie fiecare actiune in parte.
In rest, per total, „Comoara aztecilor” este o carte interesanta, buna, ce reuseste sa-ti transmita ceva, sa te bage intr-un film. Si esti bucuros sa descoperi comoara impreuna cu personajele din carte.
Mie mi-a placut, o recomand, o poti gasi in format electronic pe net (project gutenberg de exemplu) pentru ca au expirat drepturile de autor pentru ea si o poti citi linistit si legal.
Si te las cu un filmulet despre comoara lui Montezuma, oarecum legata de subiectul cartii, aici.