Carti vechi sau carti noi?

Intrebarea aceasta, carti vechi sau carti noi, nu se refera la starea cartilor. Adica nu este vorba daca esti primul cititor sau e o carte cumparata de la anticariat/ altcineva. Ci ma refer la perioada in care au fost scrise, daca vorbim de carti contemporane sau carti de acum 100 de ani. Nu vechimea unei carti ii da valoarea (desi probabil programa scolara m-ar contrazice) sunt insa cateva aspecte de discutat.

Evident, poate sa depinda foarte mult si de gusturi dar si de subiectele abordate. Si evident, nu este nicio problema daca preferi cartile vechi sau cartile noi. Din punctul meu de vedere, cred ca un mix intre cele doua ar fi de preferat. Nu sunt de altfel in antiteza si nici n-ar trebui sa existe „un razboi” intre cele doua.

Cred ca sunt avantaje si dezavantaje cu privire la fiecare dintre ele. Nu mi-am propus insa sa fac o analiza complexa ci doar sa spun cateva cuvinte despre cartile vechi.

carti vechi sau carti noi?

Daca arunci un ochi prin sectiunea Esenta de carte vei gasi destule carti vechi. Cele mai vechi carti pe care le-am citit (dupa Biblie, aceasta fiind cea mai veche) sunt scrise incepand cu 1800 in sus. As citi eu si carti mai vechi de atat dar din ce am observat, e foarte dificil sa „faci rost” de ele. Nu prea se gasesc online iar fizic, daca le gasesti, au preturi de colectie, nu de cititor.

Totusi, daca esti pasionat de carti – nu neaparat vechi – carti in general, iti recomand acest articol, de unde poti obtine carti gratis dar in mod legal.

Ziceam mai sus insa ca sunt cateva aspecte interesante de mentionat. Sau cel putin, interesante pentru mine. Exista desigur o diferenta intre modul in care erau scrise cartile acum 100 de ani sa zicem sau mai devreme si acum.

Mie imi plac cartile vechi sau si cartile vechi, pentru ca imi ofera mai mult decat cartea in sine. Daca am uitat sa mentionez mai sus, vorbesc desigur despre beletristica, nu despre cronici, biografii, manuscrise istorice etc.

Am remarcat insa ca in unele cazuri cel putin, au ceva in comun:

  • abunda in descrieri – mai ales carti care sunt in zona de a descrie in aventuri in alte tari/ regiuni ale lumii. Asta pentru ca la 1800 desigur, informatia nu era la indemana oricui si autorul avea nevoie/ isi dorea sa explice destule despre zona respectiva
  • vocabularul – pe multe dintre aceste carti, le-am citit in engleza, pentru simplul motiv ca nu se gasesc in romana. Sunt dificil de citit unele, pentru ca e vocabularul de la 1800, cu o gramada de arhaisme. De multe ori le-am citit cu google translate langa mine, neintelegand unele propozitii din cauza cuvintelor necunoscute
  • vocabularul… 2 – depinde de zona explorata, dar aceste carti folosesc la liber cuvinte care acum sunt considerate rasiste pentru diverse rase. Cum ar fi „the n word” pentru populatia de culoare.

Ar mai fi si altele dar cred ca sunt suficiente momentan.

Cele spuse mai sus, pot fi desigur interpretate in multe feluri. Descrierile exagerat de lungi, au desigur darul de ma enerva in ceea ce ma priveste. La acest moment, sunt inutile (unele deloc reale). Inutile, pentru ca nu ajuta cu nimic povestea. Inteleg insa ca la acel moment, erau informatii noi si utile pentru cititori. Practic, combinai un atlas geografic cu literatura (cam asta a facut Jules Verne in „Copii capitanului Grant” – gasesti recenzia aici, pe site).

Partea de vocabular, evident, e de inteles. Este interesanta insa si partea de vocabular considerata astazi „jignitoare”. Tocmai asta insa mi se pare mie interesanta. Pentru ca citind o astfel de carte, obtii mai mult decat o poveste faina. Poti sa arunci si un ochi asupra perceptiei acelei societati asupra altor rase, alte lumi si altor genuri de altfel.

Prin ochii autorului (pastrand desigur, anumite proportii pentru ca evident, fiecare scriitor este si subiectiv) poti insa observa care era conditia femeii in societate sau cum erau priviti negrii sau indigenii din alte zone. Uneori referintele sunt de-a dreptul rasiste – sunt descrisi (desi indirect) ca un soi de sub-oameni fara calitati mentale deosebite. De altfel, in majoritatea cartilor citite de mine, oamenii de culoare sau indigenii aveau mereu roluri secundare – hamali, ghizi, oameni prezentati ca fiind redusi d.p.d.v intelectual si folositi doar pentru calitatile fizice.

De asemenea si femeile sunt descrise ca niste creaturi ce au nevoie de protectie, niste domnite deseori lipsite de curaj sau tarie emotionala, necesitand mai mereu sa fie salvate/ protejate.

Din aceste carti, lipsesc de asemenea aproape cu desavarsire referintele sexuale. Aproape niciun cuvant despre asa ceva. Pe ici, pe colo, descrise timide povesti de dragoste, cu un sarut care are loc dupa vreo 5 ani si chestii de genul. In rest, pare ca discutam de societati de inalta moralitate/ fidelitate, cu un scop mult mai nobil decat banalul sex.

Eventual „salbaticii” umblau dezbracati si erau ahtiati dupa sex, europenii, Doamne fer! Nu se punea problema de asa ceva. Inteleg ca probabil asta vine dintr-o falsa pudicitate impusa de perioada respectiva. N-ar fi stricat deloc insa unor romane, le-ar fi dat un plus de savoare (nu vorbesc aici de scene explicite, ca nu discutam de romane porno) dar la general.


In concluzie, sunt cartile vechi mai mult decat niste carti? Eu as zice ca da. Din motivele expuse mai sus. Indiferent de subiectul abordat, indiferent de genul lor (ca vorbim de S.F-uri sau carti „normale”) citind o astfel de carte, obtii mai mult decat o simpla lectura.

Pe scurt, ai parte si de o radiografie a societatii sau perceptiilor lumii din perioada respectiva.


sursa imagine: publicdomainvectors.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necesare

Colecteaza informatii despre utilizator

comment_author_{HASH},comment_author_email_{HASH},comment_author_url_{HASH},wordpress_{hash},wordpress_logged_in_{hash}

Google Analytics

Colecteaza informatii despre utilizator prin Google Analytics

_ga,_gid,_gat,AMP_TOKEN,_gac_UA-66259855-1