Când te filmezi pe net ai grijă să nu fii cocalar

Ca om de online, mă rog, hobby level încă, sunt la curent cu ce se întâmplă prin anumite zone. Mă uit la podcasturile din zona de stand-up sau le ascult, mă mai uit și la vloguri din când în când și la diferite materiale video. Sunt oameni care se filmează și se pun pe net ceea ce e în regulă.

Sunt însă câteva chestii care surprind neplăcut mai ales când oamenii care au făcut treaba asta sunt de altfel oameni destul de educați, de la care aveai pretenții.

Filmează cât vreo ti dar ai grijă să nu faci chestiile de mai jos, sunt enervante și denotă amatorism.

Mâncare – Cea mai de căcat chestie pe care o poți face, să mănânci în timp ce te filmezi ca să vadă sarakii ce bine o duci tu. Exact asta e senzația pe care o lași. Când îți mai și sugi degetele și emiți diverse onomatopeee… respectul meu pentru tine scade profund, ești ultimul țărănoi de oraș. Da, știu, te doare în cur de respectul meu dar ai grijă de al tău.

Cu ce ești diferit de aia care se filmează prin mall-uri prin afară și se laudă că mănâncă nu știu ce caviar sau așa ceva? Cu nimic boss.

Mă repet, nu mânca în timp ce te filmezi, e foarte aiurea. Sau mă rog, dacă mănânci pufuleți sau sticks-uri,  nu e panică dacă te apuci să mănânci pe bune însă, e nasol.

Băutura – Nu, nu exagerez, ai voie să bei ceva. Ai voie să faci orice, că e filmarea ta, eu încerc doar să-ți spun ce anume este deranjant și ce mă irită pe mine, ca ascultător, videospectator sau cum vrei tu să-mi zici.

Desigur, bea ceva, poți însă să bei din lichidul ăla ca un domn nu ca un bou? Știi care e diferența? Boul bea cu zgomot, domnul nu bea cu zgomot. Chiar nu ești în stare să bei din lichidul ăla fără să sorbi? Nu e panică dacă nu poți, vin eu să te ajut, dacă e nevoie îți pot băga paharul pe gât. În fine, am o listă întreagă de frustrări pe tema asta, o să revin cu un articol dedicat.

Ca să rezum, încearcă, te rog, să nu bei cu zgomot, este enervant și îți freacă auzul.

Zgomote – Poți te rog să nu mai trântești cu microfonul ăla de birou/palmă etc. să nu mai tușești în el, să nu mai țipi în el, să nu mai foșnești chestii în halul ăla? Politicos ar fi să ai grijă de urechile mele dacă ești interesat de a fi ascultat și în continuare. Este deosebit de enervant când brusc, Maricel tușește din toți plămânii și nu are și el decenta să întoarcă capul de la lavaliera sau să se ducă un pic mai încolo sau orice asemănător.

Ai avut vreodată căștile și vorbeai cu cineva la telefon și brusc ăla a strănutat sau a tușit? Da, exact, de aia citești acum ce scriu că NU MAI AUZI! Dacă nu ai avut plăcerea asta, lasă-mi un mesaj, îți dau numărul meu, te sun eu și după aia o să mă înțelegi mai bine.

Apoi, stimate youtubere, podcastere sau ce-o fi tu, fii și tu drăguț și dacă ai invitați fie atunci, fie după aia, asigură-te ca umbli și tu un pic la sunet. La naiba, e 2018, nu mai e așa panică cu tehnica. Sunt tutoriale gârlă, poți mixa și tu un pic sunetul ăla.

Ai grijă cum amplasezi microfoanele astfel încât, să nu fie nevoie să stau cu degetul pe volum și să dau sunetul mai tare când vorbești tu și mai încet când vorbește el. Dracu stă să te asculte în cazul ăsta.

Apoi, nu crezi că e o idee bună să verifici sunetul când tragi? Ok, te apuci să înregistrezi, pune un pic de pauză, vezi ce s-a tras până atunci și vezi dacă e sau nu ok. Nu e mai simplu așa decât să descoperi după o oră că sunetul e naspa rău?

Dacă ai pretenția de profi prietene, încearcă să te porți ca atare. Știu că nu e ușor, știu că toate astea necesită timp, știu că toate astea necesită investiții, nu are nimeni pretenția de a face lucrurile ca la televeziune.

Dar cred că poți urma regulile de mai sus, mi se par de bun simț.


Pe tine, ce te enervează la podcasturi, filmulețe, etc.?


Imagine generată cu https://imgflip.com.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *