Ăsta e sexism și tanti și-o arde foarte prost

Tanti o arde aiurea. Știu foarte bine, au fost mii de ani de discriminare la adresa femeilor și încă continuă. Unele țări se află încă cel puțin în Evul Mediu dar și în țările civilizate cred că există încă multă discriminare și mult sexism. Da, e o problemă ce trebuie rezolvată cât mai repede, cred că nimeni nu-și dorește ca fetița lui să crească într-un mediu în care să fie abuzată în orice fel, căci și sexismul este un abuz.

În altă ordine de idei, cine îi dă doamnei din clipul de mai jos dreptul să afirme așa ceva? Bazat pe ce anume? Am crezut că e click-bait inițial titlul dar nu, chiar a zis asta, exact așa.

Pe ce se bazează? Sunt studii care duc în direcția aia, care au demonstrat așa ceva? Eu zic că nu iar tanti o și dă categoric, normal. Mesajul ei cam este „Dă-ne bani și te rezolvăm noi!”. Este posibil așa ceva? Why not? Poate că da, poate că nu. Este ok să faci o așa afirmație? Nu.

De ce? Pentru că este sexistă dar în sens invers. Iar dacă femeile sunt mai bune, ființe mai evoluate și superioare ar trebui să fie deja la un alt nivel care să le permită să treacă peste astfel de chestii mici și parșive.

Se pare însă că discriminarea, în timp, lasă totuși răni destul de adânci.

Ăsta e sexism și tanti și-o arde foarte prost
5 (100%) 1 vote

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *