Arta de a gandi limpede – Rolf Dobelli | Parere carte

coperta carte Arta de a gandi limpede - Rolf Dobelli_Fotor

Cel putin in teorie, de gandit toti gandim. Mai bine sau mai prost, mai repede sau mai incet, asta este alta discutie. Insa sunt o gramada de motive pentru care creierul este bagat in ceata, la propiu sau la figurat. Ca de exemplu, exista o teorie care explica cum creierul este orb, chior si surd. Cumva e intuneric in cutia craniana si el se bazeaza pe semnalele primite si pe informatiile din trecut dar asta nu e neaparat cea mai buna idee.

Arta de a gandi limpedescrisa de Rolf Dobelli este o carte absolut geniala, un tratat ce te poate ajuta sa gandesti mai bine, sa-ti forjezi creierul si gandirea. Daca nu te intereseaza chestia asta, atunci poate o citesti macar pentru chestiile de sociologie. Fiecare subcapitol prezinta si parti cu experimente sociologice si experimente de genul acesta.

#despre Arta de a gandi limpede

Mi-ar trebui un blog intreg ca sa trec prin carte 100% si sa prezint tot ce-ar fi de prezentat dar n-am cum sa fac asta asa ca iti voi prezenta doar bucati din carte.

#cine n-are tipare, le inventeaza!

Vom incepe de exemplu cu primul punct unde morala este sa nu te iei dupa creier. Da, suna ciudat dar creierul gandeste asa cum are el chef. Creierul se bazeaza pe pattern-uri si pe experiente din trecut. Experientele noi le judeca prin prisma acestora. Asta n-ar fi rau dar mai face si alte chestii destul de nasoale si anume, creeaza paterrn-uri si acolo unde nu sunt. De aia de exemplu vedem noi forme prin nori. Un profesor de psihologie a scris la un moment dat ceva random adica ceva de genul: XOXOOOXXOXOOXOXOXOXOX. Nimeni n-a crezut ca este pur si simplu random ci toata lumea a crezut ca e vorba de un tipar, trebuie sa fie un tipar. Pentru cine vrea sa verifice, numele lui este Thomas Gilovich.

#argumentul social

In continuare ne distram cu argumentul social. Pe scurt, autorul ne ajuta sa intelegem ca daca 50 de milioane de oameni sustin o prostie, tot prostie ramane! Asta ar trebui trecuta in constitutie, pe buletin, in filmele porno, nu stiu, peste tot. Nu de alta dar m-am saturat de discutii in care oamenii argumenteaza cu alti oameni, ca ce, e ok sa nu stii ceva, cu conditia ca nici Maricica sa nu stie.

De unde vine asta? Sechele din trecut cand oamenii erau vanatul nu vanatorii. Daca erai prin savana cu inca 10 tovarasi si 9 dintre ei incepeau sa fuga brusc, faceai si tu la fel, chiar daca nu stiai de ce. Riscai altfel sa devii hamburger pentru vreun tigru-sabie. Cumva a ramas in ADN si avem tendinta de a urma turma, oricat de non-conformisti ne credem domniile noastre. Un alt experiment interesant a fost facut de un psiholog, Solomon Asch si e cam asa. Pe o foaie de hartie sunt desenate trei linii, numerotate 1, 2 si 3. Prima este lunga, a doua mai scurta, a treia de aceeasi lungime cu prima. Se arata unui subiect, care este intrebat care linie este de aceeasi lungime cu prima. Daca este singur in camera, ofera imediat raspunsul corect. Se mai adauga apoi niste actori, care toti sustin ca linia 2 este egala cu prima. S-a demonstrat ca in o treime de cazuri, subiectul care la inceput a dat raspunsul corect, dupa ce intra si actorii ofera acelasi raspuns ca acestia. O situatie de genul ne-a bagat in criza din 2008, artificial creata.

#aberatia costului investit

Capcana in care am picat cu totii, cel putin o data si de asta avem nevoie de Arta de a gandi limpede. Avem urmatoarea situatie:

  • te duci la film dar e oribil si vrei sa pleci acasa. Sotia nu vrea insa, pe motiv ca arunci pe geam banii dati pe bilet.

Are dreptate, nu? Nu, deloc. Banii i-ai dat oricum, daca ramai pana la final la film, nu faci altceva decat sa pierzi si timpul pe langa bani si asta nu te ajuta la nimic.

Aplicat la nivel de business, inseamna ca daca ai inceput un proiect dar ai dovezi clare ca nu functioneaza, nu il continua doar pentru ca ai bagat niste bani in el.

#reciprocitatea

Fara mocangeli, nu accepta chestii mocca. De ce? pentru simplul motiv ca asta te face sa te simti obligat fata de celalalt si cred ca s-a intamplat tuturor. Noi, romanii si avem tot felul de proverbe pe tema asta, gen cui pe cui se scoate sau o mana se spala pe alta. 

#distorsiunea confirmarii

Inca o chestie foarte nasoala care se intampla frecvent. In cuvinte simple ar suna cam asa: acceptam doar ce ne convine. Este un animal foarte periculos pentru ca avem tendinta sa gandim asa cum ne place noua, practic adaptam indiciile primite la teoriile si convingerile noastre anterioare. Iar daca dam peste informatii noi care nu ne plac si care ne contrazic, le trecem la categoria exceptia care confirma regula. Nu le luam in serios.

#distorsiunea autoritatii

Nu inseamna sa fii insurgent si sa te duci cu cocktailuri Molotov in Piata Victoriei. Inseamna insa sa nu crezi tot ce auzi si sa treci informatia prin propiile filtre. Este infiorator in ce masura sunt dispusi oamenii sa se supuna unei autoritati superioare, just because si este motivul pentru care exista uniforme in medicina, armata, politie etc.

Psihologul Stanley Milgram a facut urmatorul experiment in 1961. A luat un grup de oameni si i-a pus sa administreze socuri electrice unor subiecti asezati in fata lor dincolo de un panou de sticla. Evident, pe post de subiect era un actor si socurile nu ajungeau efectiv la el, butoanele folosite de “agresori”, nu erau cablate.

S-a inceput cu un voltaj de 15 volti, s-a urcat la 30, 45 samd. Desi in fata lor, victima se chircea de durere cu cat voltajul urca mai mult, mai mult de jumatate din subiecti au continuat sa creasca voltajul. Ar fi vrut sa se opreasca dar au fost indemnati de profesor, autoritatea suprema in cazul acesta care le-a spus ca e nevoie sa creasca voltajul, altfel experimentul nu iese. Socant, nu?

#ochiul critic

Arta de a gandi limpede, este o carte extrem de interesanta, foarte pe gustul meu. Este insa genul de carte pe care trebuie sa o citesti incet, in timp si de mai multe ori. Subiectele abordate sunt profunde si trebuie digerate. Fiecare dintre noi se poate regasi in carte fara nicio problema, cu siguranta sunt erori pe care le facem cu totii.

Daca esti interesat de dezvoltare personala si cred ca ar trebui cu totii sa fim, atunci iti recomand cartea asta. Te ajuta sa iesi din tipare si asta cred ca e cel mai important plus forjarea creierului la viteze superioare. Dar ca sa faci asta, trebuie sa intelegi ce se intampla cu tine si unde sa intervii.

E ca si cum mergi cu masina dar soferul tau (creierul) nu are harta. Daca il lasi, el va urma drumul dar drumul duce unde vrei tu sa ajungi? Trebuie sa stii sa-l corectezi si poti face asta daca stii unde gresesti.


Cartea o am de la prietenii mei de la Targul Cartii, de la care am mai primit si alte carti smechere, de-a lungul timpului.

Arta de a gandi limpede – Rolf Dobelli | Parere carte
5 (100%) 2 votes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *