23 de lei returnati de Uber, traseu modificat

Folosesc Uber-ul de vreun an cred, din cand in cand, in functie de ce am nevoie. Nu prea am avut experiente neplacute pana acum dar nici experiente care sa ma dea pe spate, a fost ok. Ma rog, eu caut doar pe cineva care sa ma duca din punctul A in punctul B, nu simt nevoia de conversatie sau sa ma gadile in talpa.

Ce sa zic, uneori am dat si peste soferi nepriceputi/incepatori sau chestii din astea dar per total a fost o experienta decenta.

Ieri, am plecat de la serviciu impreuna cu o colega, ce sta undeva pe langa Sector 4 sa zic asa, plecarea din Pipera, la ora de varf, undeva pe la ora 18:00.

Am chemat un Uber, setand adresa colegei costa vreo 100 de lei, pentru ca aplicatia alesese un traseu prin Voluntari, Afumati etc. ca sa evite aglomeratia din zona Petricani, Obor etc. Nu era o suma care sa ne coafeze, avand in vedere ca suma in mod normal ar fi fost vreo 30-40 de lei.

Ca atare, am setat adresa mea, prin sector 4 si acolo suma indicata era la vreo 42 de lei. Ok, acceptabila, am chemat Uber, a venit cineva, ne-a luat si am plecat. Din varii motive, soferul (care a fost ok per total, nu am avut o problema cu el) a ales traseul indicat initial prin Voluntari. Eu stiam ca daca se modifica traseul e treaba lui, sau cel putin probabil in anumiti parametri si ca nu ma impacteaza pe mine, la nivel de cost.

Surpriza, cand am ajuns acasa, am constatat ca fusesem taxat cu vreo 23 de lei in plus. Nu am inteles de ce si cum functioneaza exact. Mi s-a intamplat si alta data (dar e adevarat ca fusese o deviatie mica, de vreo 2-3 kilometri) ca soferii sa aleaga alta ruta decat cea stiuta de mine si sa nu platesc in plus.

23 de lei nu e o suma uriasa, nu este nici o suma de aruncat. Iti poti lua ceva de mancare pentru o masa cu banii astia, chiar si o portie de mancare in oras. Mai mult decat atat insa, din principiu nu am fost de acord cu decizia. Daca mi se da un cost, ma astept sa-l platesc pe acela. Ca sunt  5 lei in plus, nu ma deranjeaza dar ma deranjeaza daca sunt 23.

Desi cumva imi era lene sau lehamite, am facut totusi o reclamatie la Uber. M-am logat pe site-ul lor (e si versiune de desktop), imi era mai comod la scris, am ales acolo varianta potrivita pentru ceea ce aveam nevoie si gata. Am vrut sa atasez si un print-screen, dar nu aveau aceasta optiune.

Am explicat frumos ce s-a intamplat si ce nu-mi convine si am asteptat cuminte raspunsul.

Raspunsul a fost unul foarte prompt, eu am trimis sesizarea undeva aseara, pe la un 21:00 cred, nu mai retin si am primit raspuns astazi, la ora 12:00, sesizarea mea a fost rezolvata favorabil si urmeaza sa-mi fie returnati banii in cont – in raspunsul primit s-a mentionat ca se va intampla in cateva zile.

Concluzia?

Ma bucur ca am facut asta si am fost placut impresionat de promptitudinea cu care au raspuns sesizarilor.

A, da si sunt mai bogat cu 23 de lei. 🙂


sursa imagine: pexels.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *